Despre Jean Giono
Scriitorul francez Jean Giono (n. 30 martie 1895 – d. 8 octombrie 1970) s-a nascut intr-o familie modesta din sud-vestul Frantei, in Manosque. Desi este fortat de situatia economica precara a familiei sale sa renunte la scoala la varsta de 16 ani si sa se angajeze intr-o banca, Jean Giono ramane in continuare un cititor avid, citind in special opere clasice ale literaturii universale precum Iliada lui Homer, operele lui Vergiliu si Tragicele lui Théodore-Agrippa d'Aubigné. La izbucnirea Primului Razboi Mondial, este chemat sa-si satisfaca stagiul militar, iar ororile frontului il vor transforma intr-un fervent aparator si promotor al valorilor pacifiste. In 1919 se intoarce de pe front si isi reia activitatea la banca, iar un an mai tarziu se casatoreste cu o prietena din copilarie, cu care va avea doi copii.
In 1929 debuteaza cu romanul Colline, cu care castiga Premiul Brentano si o bursa de 1000$, si care va fi tradus si in limba engleza. Este momentul in care scriitorul se decide sa renunte la slujba de la banca, dedicandu-se intru totul scrisului.
Dupa Colinne mai publica doua romane puternic influentate de Vergiliu si Homer, Un de Baumugnes (1929) si Regain (1930), cele trei lucrari compunand celebra „Trilogie a lui Pan”, numita astfel pentru ca infatiseaza lumea naturala ca fiind puternic impregnata de puterile zeului grecesc Pan. Si celelalte romane publicate de Giono pe parcursul anilor ’30 pastreaza aceeasi maniera: actiunea se petrece in Provence, protagonistii sunt tarani, iar perspectiva asupra naturii este una panteista.
Sfarsitul anilor ’30 aduc o criza in viata lui Jean Giono. Ideile pacifiste pe care le dobandise in urma experientelor traumatizante de pe front incep sa se clatine sub amenintarea inceperii noului razboi mondial, iar pe plan artistic Giono simte ca a sosit momentul adoptarii unei noi directii creative. In aceeasi maniera in care la inceput era influentat de clasici, scriitorul se orienteaza catre Stendhal ca model literar: romanele sale incep sa fie precis amplasate in spatiu si timp, iar protagonistii se confrunta cu probleme, politici si evenimente specifice, prin contrast cu atemporalitatea primelor sale opere literare.
Incepe sa se concentreze mai mult pe natura umana si mai putin pe natura inconjuratoare, iar scrierile lui Niccolo Machiavelli, care-i influenteaza conceptia despre psihologia umana si motivatie, il determina sa adopte o perspectiva mult mai sumbra asupra naturii umane, pe care o expune in articolul Monsieur Machiavel, ou le coeur humain dévoilé (1951).
Cea de-a doua mare perioada din creatia lui Jean Giono incepe cu publicarea romanului Un Roi sans divertissement, dupa care se turneaza si un film de mare succes, cu un scenariu adaptat tot de Jean Giono pentru marele ecran. Urmeaza Le Hussard sur le toit, care este si cel mai celebru roman al sau din aceasta perioada si care a fost, la randul sau, ecranizat de Jean-Paul Rappeneau in 1995 (cu Juliette Binoche in rolul principal). Les Armes fortes, o alta capodopera a acestei perioade, cunoaste ecranizarea in 2001, in regia lui Raoul Ruiz.
In afara Frantei, cea mai cunoscuta opera a lui Jean Giono este Omul care planta copaci. Aceasta poveste optimista despre un barbat care readuce la viata o vale desertificata plantand copaci reflecta dragostea lui Giono pentru lumea naturala, o atitudine care l-a transformat in precursorul miscarii ecologiste moderne.
