Descriere - Despre boieri si rumani

« Avalon, Ev mediu social »

O noua editie din studiile de istorie sociala ale lui Constantin Giurescu, de asta data sub titlul Despre boieri si despre rumâni (Bucuresti, Editura Compania, 2008, 270 p.), reia integral structurarea din volumul postum, aparut în 1943, a celor trei studii care l-au consacrat pe autor drept unul dintre cei mai importanti istorici români ai straturilor sociale românesti dinainte de modernitate. Ele au fost incluse, în 1993, si în masiva retrospectiva plasata sub titlul generic « Studii de istorie », unde chipul expertului se întregea prin includerea pretioaselor pagini de istoria istoriografiei, Giurescu fiind un studios de prima mîna în materie de cronistica româneasca. Cu toate acestea, tirajul mic al reeditarii postcomuniste nu avea cum sa tina la dispozitia pasionatilor de istorie aceasta carte aureolata, care l-a consacrat pe cel dintîi istoric din dinastia Giurescu în calitate de expert în istoria sociala româneasca. Recitindu-l pe autor astazi – împreuna cu nota însotitoare a nepotului, Dinu C. Giurescu –, ai prilejul de a estima cît a înaintat cunoasterea vechii clase stapînitoare din Tara Româneasca si din Moldova în secolul scurs aproape în întregime de la cursul dedicat boierimii în 1918, care, prelucrat, a facut mai apoi obiectul paginilor din volum, asa cum le stim. Ceea ce poti afla este ca lucrurile sînt înca neclare, ca nu avem prea multe certitudini cu privire la stapînitorii medievali si la cei care au structurat si au reprezentat sistemul politic din cele doua state românesti si ca 90 de ani de cercetari nu au împins fundamental înainte cunoasterea în acest domeniu. Stim înca destul de putin si de imprecis în acest domeniu, nu doar pentru ca, vreme de jumatate de secol, propaganda comunista a fost, mai mult sau mai putin consecvent, împotriva studiilor referitoare la elitele sociale si politice dinainte de comunism. Însesi marile colectii de documente referitoare la timpurile dinainte de modernitate sînt în continuare incomplete, nepermitînd cunoasterea amanuntita a chestiunii.
Nici cu întelegerea « rumâniei » nu stam stralucit, ceea ce face cu atît mai pretioase studiile celui dintîi Giurescu, oricît s-ar fi îmbogatit între timp cazuistica si oricîte corecturi în interpretare ar fi survenit mai recent. Înca nu este clar nici ce anume trebuie înteles prin atît de uzitatul astazi termen de « tarani », care asimileaza în sfera lui de cuprindere atît pe satenii de la cîmpie, ocupati cu agricultura, cît si pe cei din proximitatea padurilor (« codrenii », « padurenii »), ce-si duceau viata exploatînd resursele silvestre, destelenind, lazuind, construind case, acareturi si biserici din lemn, culegînd plantele comestibile si vînînd salbaticiunile locului, confectionînd obiecte de trai din acelasi material lemnos. Si mai sînt si « muntenii » – populatia spatiilor locuite de la munte, specializata în exploatarea pasunilor alpine, crescînd oi si capre ; ori satenii din preajma lacurilor si iezerelor, de la Marea Neagra si Dunare, traind mai cu seama din pescuit, exploatînd resursa piscicola a locurilor de bastina.
Dupa Noica, « de peste 100 de ani de la pacea încheiata la Adrianopol, cînd României agrare i s-au deschis posibilitati moderne de schimb, poporul românesc s-a agrarianizat. Dar el n-a fost întotdeauna un popor agrar, iar sufletul lui n-are trasaturile de sedentarism si de pasivitate agrara. În taranul nostru coexista azi si a precumpanit altadata un suflet de tip pastoral » (« Suflet agrar sau suflet pastoral ? », în Pagini despre sufletul românesc, Bucuresti, Editura Humanitas, 2008, p. 36). Filozoful – aflat la tinerete pe cînd medita la aceste lucruri – îl urma îndeaproape pe Densusianu care, în 1914, în cartea lui La Vie pastorale chez les Roumains, sustinea ca pe o certitudine originile pastorale românesti.
Revenind la boieri, faptul ca P.P. Panaitescu le atribuia o origine etnica nomada, vazînd în ei reprezentantii stapînitorilor nou-veniti si instalati în mod violent peste sedentarii cuceriti, este cea mai benigna dintre probabilitati, chiar daca modelul acestei teze se regaseste în istoriografia occidentala romantica. Ceea ce nu s-a studiat înca nici acum este chipul în care boierimea s-a reînnoit mereu, dupa fiecare val de decapitari si tentative de anihilare a domnitorilor, ca si dupa mortile cauzate de confruntarile militare cu adversari externi si interni. Nu prea stim cu precizie în ce fel noii reprezentanti ai clasei stapînitoare au adus cu ei si un nou mod de a-si întelege misiunea, revizuind aparatul de stat si functionarea acestuia, raporturile dintre ei si voievod ori din însusi interiorul grupului lor.
Pentru o asemenea reflectie istoriografica, volumul lui Constantin Giurescu, de mult clasicizat si greu de gasit prin anticariate, este un perfect stimulent si o lectura incitanta, perpetuînd amintirea unui excelent istoric disparut prea curînd de pe scena culturii noastre.

Ovidiu Pecican
Observator cultural nr. 460/februarie 2009

Format: 13,5 x 20 cm
Nr. pagini: 272