Descriere - Cronica Bucurestilor

Bucurestiul – aspiratie catre regasirea identitatii

Adina Keneres (Editura Compania) : Cartile despre orase trebuie sa raspunda unei asteptari populare a momentului, care nu e usor de detectat. Imediat dupa 1989, aspiratia populara a fost catre carti de tip album, fie si pauper facute, in care sa se vada un oras frumos, idealizat, extatic, perfect, contra-modelul a ceea ce se traise in comunism. Si au aparut
intr-adevar citeva carti care s-au vindut ca piinea calda, pur si simplu pentru ca restaurau o memorie dorita. Vremurile s-au schimbat si traim de citiva ani incoace o aspiratie, perfect justificata, catre regasirea identitatii. Fondul chestiunii consuna cu spunerea unui adevar, chiar si deranjant, despre ce-am fi noi – romani in general, bucuresteni in special – in chip autentic. Si trebuie sa recunoastem ca avem o puternica vina rasariteana, orientala. Nu sint usor de realizat asemenea carti. D-l Gheorghe Parusi a muncit citeva decenii ca sa faca o selectie naucitoare din mii si mii de pagini tiparite, sa obtina un aparat de note viu, pe intelesul omului si la indemina lecturii imediate.

A consemnat Ioana Anghelescu,
Revista 22, Supl. Bucurestiul cultural, 23-29 august 2005, p. 14

Bucurestii de odinioara  Incepind cu un citat din letopisetul lui Radu Popescu, referitor la anul 1512 (letopisetul este insa de la inceputul secolului al XVIII-lea), extrasele puncteaza istoria Bucurestilor pina in anul 1947 si se incheie, amenintator, cu un anunt din Scinteia, care-i invita ultimativ pe bucuresteni sa celebreze trei ani de la « renasterea miscarii sindicale din Romania ».
Este un adevarat caleidoscop, instructiv, emotionant si adesea fermecator, pentru ca reconstituie o istorie vie, pulsind de viata pe care o pot da numai detaliile cotidiene, decupate din fragmente disparate si neasteptate referitoare atit la marile evenimente traversate – razboaie, molime si alte incercari colective –, cit si la micile episoade particulare. Ele sint cele care coloreaza decisiv istoria urbei si o evoca inaintea cititorului : interzicerea productiei de frisca sub ocupatia germana, in 1917, deschiderea zilnica a Oborului prin inaltarea « bandierei nationale » in 1929, realizarea primului plan general de urbanism al orasului in 1934, taxele impuse pentru firmele redactate intr-o limba straina cu litere latine si pentru cele scrise cu alte caractere (de opt ori mai mari) in 1936, ordonanta in legatura cu miorlaitul pisicilor in 1940 s.a.m.d.

Mircea Anghelescu,
Ziua, marti 5 septembrie 2005, p. 12

Un fermecator proiect cultural  Dincolo de detalii, cartea lui Parusi ne arata ca
« diferentele sociale si de educatie – si, prin urmare, cele legate de obiceiuri si de stilul de viata – nu faceau imposibila comunicarea. Dimpotriva, oamenii gaseau intotdeauna cale de intelegere si loc de buna convietuire ». Volumul este articulat pe variate surse documentare precum letopisete, vechi insemnari, culegeri de documente publicate de Iorga, Dumitru Stanescu, G. Potra si Cornelia Bodea. Nu lipsesc cronicarii timpurilor pre-moderne : Radu Popescu, Radu Greceanu, Dionisie Eclesiarhul, Zilot Romanul etc. Lor le sint adaugate insemnari ale calatorilor straini trecatori prin Bucuresti. Interesant este faptul ca « observatiile lor sint bogate in detalii care scapa adesea autohtonului, prea obisnuit cu ele ca sa le mai dea atentie. Strainul priveste pe indelete, cauta, iscodeste, face comparatii ».
Cronica celor peste patru secole de istorie bucuresteana (1512-1947) nu ocoleste ritmul vietii de la Curte, cu fastul si dramele care s-au consumat la Curtea Veche si apoi la Curtea Arsa din Dealul Spirii, iar in timpurile din urma, la Palatul Regal din Calea Victoriei. Apar, desigur, si liber-profesionistii bucuresteni (medici, negustori, mestesugari, deveniti intr-o generatie mari comercianti si chiar bancheri etc.), precum si neajunsurile unui loc de rascruce : razboaie si razmerite, epidemii, cataclisme naturale, precum si lupta pentru a le depasi.

Adrian Majuru,
Observator cultural, 16-22 iunie 2005, p. 13

 « Carte din carti si documente », selectie (subiectiva) dintr-o bibliografie ce se intinde de la arhivele bisericesti, cronici medievale, culegeri de ordonante, tratate de istorie, pina la note de calatorie ale unor straini, memorii, articole de presa, lucrarea face auzita intre multimea de voci si pe aceea a orchestratorului, in special cind e vorba despre mutilarile orasului dictate de Ceausescu. Si nu doar vocea i-o auzim, ci ne imprumuta si vazul sau : in anii ’80, Gheorghe Parusi a fotografiat monumentele arhitectonice sortite sa piara sub furia demolatorului – precum Spitalul Brancovenesc, Manastirea Vacaresti, Manastirea Mihai Voda, strazile disparute sub Centrul Civic... Comentariul sobru, mentionind istoria seculara a locurilor stearsa de buldozere peste noapte din ordinul unui dement, e plin de durere continuta. In aceasta prima si ampla sectiune documentara, de peste 200 de pagini, orasul isi traieste metamorfozele in fragmente dispuse cronologic, de la 1512 pina la 1947, facindu-se si « bilantul negru » al Epocii Ceausescu.
O a doua parte, intitulata Cronica sentimentala, decupeaza pasaje evocatoare din volume de memorialistica ale unor cunoscuti bucuresteni. Amintiri nostalgice despre cartiere, strazi, locuri de distractie de odinioara, mijloace de transport, mode, pravalii, specialitati culinare si tot ce insemna cotidianul Capitalei la sfirsitul secolului al XIX-lea si inceputl secolului al XX-lea pulseaza fermecator in aceste fragmente apartinind, intre altii, lui Bacalbasa,
I.A. Bassarabescu, Arghezi, Serban Cioculescu, Barbu Solacolu, Constantin C. Giurescu...
Intocmita astfel din informatie istorica si sentimente, Cronica e pusa in valoare de o machetare exceptionala, cum rar mi-a fost dat sa vad : multele note explicative si ilustratiile « pica » exact la text, pe coloana din marginea paginii aerisite. Totul, de la corpurile de litera la corectura si paginatie, e lucrat cu rigoarea migaloasa a profesionistului nebun dupa meserie, care nu precupeteste nici un efort pentru facilitarea lecturii si placerea cititorului. Un fascicol de planse pe hirtie speciala reproduce color, cu o acuratete pe care doar cei care s-au confruntat cu delasarea si superficialitatea tipografilor de azi o pot aprecia, carti postale din Capitala de acum un veac. In totul – text, note, ilustratii –, Cronica Bucurestilor intocmita de Gheorghe Parusi e un regal.

Adriana Bittel,
Formula AS, 1-8 august 2005, p. 17

« Cit e de-aici la Paris ? »

 Imi amintesc ca unul din acesti « lunatici » abonati pe vecie la farmecele iluzorii ale
« Micului Paris » dimbovitean constata ca pe un paradox inexplicabil si derutant pentru el ca tinarul cercetator s-a decis sa scrie istoria unui oras urit si murdar pe care vizibil nu-l
« iubeste ». Nu alegi sa scrii o carte despre un subiect antipatic, spunea el, si-mi prezenta ca pe un alt delict de inadecvare o carte a regretatului Dinu Pillat despre Mateiu Caragiale, in care iubirea pentru subiect parea absenta. A fost o discutie lunga incheiata, din parte-mi, cu un citat adus infocatului « matein » in chip de marturie dintr-o sursa neutra si neimplicata asupra distantei ce desparte orasul de pe Sena de, sa zicem, mahalaua Ferentari, una din emblemele Bucurestiului. Citatul era din amintirile lui Ulysse Marcillac (« Bucurestiul in veacul al XIX-lea ») care vizitase Micul Paris pe la 1852 : « Nu mi-a fost greu sa inteleg
ce-mi spunea un tovaras de calatorie, atunci cind am ajuns la bariera Bucurestilor si pe care il intrebasem : — Cit e de aici la Paris ? El mi-a raspuns : — Sint trei secole ! » ... Tot « trei secole » au ramas sa desparta Bucurestiul de Paris si in noua cronica bucuresteana aparuta recent la aceeasi editura Compania aflata, cum vedem, in plina actiune de reconstructie editoriala a orasului nostru asa cum a fost si nu cum il vad ochii umeziti de fel de fel de nostalgii ai mateinilor dimboviteni. Cronica Bucurestilor, veritabila fresca istorica a capitalei Romaniei, este alcatuita de Gheorghe Parusi din surse documentare de prima mina si se intinde pe aproape patru secole, de la 1512 la 1947. Autorul a avut excelenta inspiratie de
a-si bloca inevitabila nostalgie a bucuresteanului get-beget care este lasind-o sa se exprime doar prin texte alese, de la intiii cronicari si pina la un scurt reportaj aparut in Scinteia din 26 august 1947 in care putem citi ce vedem si azi : « Joi dimineata pe la orele 10:30, pe Bulevardul Bratianu, in dreptul bisericii Italiene, trecea o caruta cu patru roate, mica si trasa de un cal alb, chior. Vizitiul, un tigan jerpelit, chior si el. Caruta era din acelea mici, in care se aduna fiare vechi si zdrente de prin gramezile de gunoaie ale salubritatii. » In 1947 cele
« trei secole » ale lui Marcillac de la 1852 se mentin intacte, conservate in « mahalaua » din centrul Bucurestilor.

C. Stanescu,
Gandul, 4 iunie 2005, p. 7

Format: 16,5 x 23.5 cm
450 de imagini
Nr. pagini: 312
din care 1 caiet de fotografii color si 2 caiete de fotografii alb-negru