Descriere - Filosofia in Roma veche

Cand romanii au adoptat genurile si tehnicile artistice grecesti, nu si-au imitat in mod servil modelele, ci au creat opere de literatura si arta vibrante si originale. Acelasi lucru este valabil si pentru filosofie, in pofida faptului ca bogata traditie filosofica romana este inca prea des tratata ca o simpla nota de subsol pentru istoria filozofiei grecesti. Acest volum isi propune sa reafirme semnificatia filozofiei romane si sa exploreze „romanitatea” scrierilor si practicilor filosofice din lumea romana, straduindu-se sa arate ca romanii, in adaptarea lor creatoare a modurilor de gandire grecesti, au dezvoltat forme sofisticate de discurs filosofic, conturate de propria lor istorie si institutii, concepte si valori - si nu in ultimul rand - de limba latina.

Despre filosofie in Roma veche, nu doar la noi, s-a scris mai putin, in comparatie cu interesul aratat altora din Antichitate sau din Orient. Aceasta, poate, mai cu seama din cauza „vecinatatii” grecesti care, de altfel, ii va fi fost model, de unde prejudecata ca filosofia romana este doar o replica.

Ce-i drept, ca „fenomen originar”, filosofia greaca, deopotriva prin limbaj si prin reconstructii, a modelat-o pe aceea romana. Nici nu se putea astfel. Istoria greaca, atata de bogata si valoric exemplara prin infaptuirile ei in ordine filosofica, nu se putea ignora. „Experienta” greaca, de intemeiere, urma sa fie preluata si amplificata. Daca romanii ar fi ignorat-o, repetand ceea ce istoriceste se impusese paradigmatic, nu aveau decat a pierde si ei si Grecia, la urma urmelor, marea cultura greaca nerodind in altele. Asadar, romanii, de la Cicero, la Lucretius, la Seneca, la Marcus Aurelius, dintre cei mai proeminenti, in ordinea filosofiei s-au format la scoala greaca, fara a ramane, totusi la ea.

Mai intai, filosofia pentru a fi romana avea nevoie de un limbaj potrivit limbii latine. Cicero, indeosebi, avea sa faca trecerea de la limbajul specializat al filosofiei in orizont grecesc, la acela latin. In timp, s-a facut trecerea la limbajul primilor scriitori crestini de limba latina, la acela al scolasticii si la acela al primilor moderni. Bacon si Descartes, primul in Anglia, al doilea in Franta. La noi, Dimitrie Cantemir si Samoil Micu au facut trecerea de la latina filosofica medievala, la limbajele „nationale”. Asadar, romanii nu au fost doar mimetici, ei impunand un limbaj care avea sa faca istorie. Mai mult, filosofia romana este atat o continuare a filozofiei grecesti, cat si un mod de gandire substantial diferit.

Toate acestea sunt amplu dezvoltate in Filosofia in Roma veche pe care Editura Paideia o ofera tuturor acelora interesati de filosofie si nu numai, cartea avand capitole consacrate si filosofiei istoricilor, filosofiei limbajului, filosofiei artei, retoricii. Pentru istoria mentalitatii, capitolul Filosofia eruditilor (cu Plinius cel Batran, cu Aullus Gelius, cu Macrebius) este nemuritor. Totodata, in partea de incheiere, de la ultimii „antici” la primii „medievali”, se face trecerea fireasca de la filosofia veche la noua filosofie, proprie crestinismului.

Atat in forma, cat si in continut, aceasta carte este o creatie editoriala de seama realizata de cunoscutul academician Gheorghe Vladutescu, specializat in filosofia din Roma Antica.

„Fara indoiala ca, in filosofie, romanii nu reconstruiau asemenea grecilor, dar, erau totusi, o alternativa la acestia. Urmandu-i, punandu-se sub semnul lor, ei n-o faceau decat pentru a invata sa zboare singuri. Supunerea, deci, ca un fel de viclenie a ratiunii, era prima miscare, necesara pentru emancipare.” (Gheorghe Vladutescu)