Carti in categoria Critica literara

„Adresandu-se sensibilitatii si imaginatiei cititorului prin epistole, sub forma dialogului, cartea este un act literar. Ca in Roma antica, perioada de glorie, cand M.T. Cicero a scris celebra sa opera - relativ la natura profund umana a legaturilor de prietenie, sunt convins ca nu departe de acesta gandim si noi, astazi, ca tot astfel va fi si in viitor, iar aceasta pentru ca spiritul omenesc este si va fi pururea dornic de cunoastere si de iubire dezinteresata, de a-si apropria o conduit...

„Trebuie sa-mi recastig seninatatea, incercand cu incapatanare sa ma conving ca mintea mi-a apucat-o pe o pista falsa. In mine e solutia salvatoare. Trebuie sa fac totul, sa trecem de impasul asta. Nu ma pot gandi la noi, rememorand viata la trecut, atata timp cat suntem impreuna, ne iubim, putem ierta orice. Nu suport gandul ca viata noastra de altadata e pe cale sa devina o amintire, ca-si cere dreptul la perenitate. Mai putem fi fericiti. Trebuie sa refacem forta spirituala prin care am...

„A spune ca a fost dulce amarui sa-l citesc pe Francisc, cunoscandu-l si citind deja mare parte din opera lui, ar suna ca un cliseu. Insa chiar si asa, aceasta afirmatie nu este cu nimic mai putin adevarata. A il citi pe Francisc va fi intotdeauna un mod de a mi-l aminti. Pentru cei care l-au cunoscut, acest gand inseamna durere si alinare deopotriva. Insa oricine citeste acest volum va descoperi o abundenta de momente extraordinare surprinse de o proza geniala.”

„Inainte de orice, insa, Ephphatha sau, Asasinul unui presedinte? este un roman politic. Unul dintre cele mai puternice aparute la noi in ultimele trei decenii. O carte despre conditia umana specifica a acestui inceput de mileniu, in care paradigma politica continua sa fie un reper esential al vietii cotidiene. Este un roman al confruntarii dintre individul uman si un sistem socio-politic impredictibil, opresiv si aberant, caruia cel dintai incearca sa ii explice si sa ii inteleaga sensul,...

„A stat o clipa pe ganduri. Erau zece ani de cand nu s-au mai vazut si ea stia ca nu exista posibilitatea de a da timpul inapoi, dar nostalgia unor vremuri de vis, dorul dupa un prieten drag, pe care isi dorea sincer sa-l revada, a facut-o sa spuna da. Nu s-a intrebat de unde ii stie numarul de telefon si nici ce stie despre noua ei viata ci a spus da, sperand sincer ca si unul si altul si-au pastrat unul altuia o amintire duioasa. Dupa tot ce a fost intre ei merita sa se mai vada o data. ...

Implicarea totala a bibliografiei autorului are rezonanta unui bilant-marturie despre fragilitatea vinovata a propriilor iluzii si a propriilor certitudini fisurate. Tiranizat, dar si indragostit de propria subiectivitate, Octavian Paler aduce in scena procesul lasitatii noastre de toate zilele, acuzandu-se ca protagonist si victima totodata. Intelectualul care a ramas „in totalitara sala de asteptare” a Romaniei ultimilor patruzeci si cinci de ani nu se fereste sa-si recunoasca opti...

„Pentru prima data in viata ei, poetul din ea nu vedea cerul nins cu puzderie de stele, urmele rosii, vinetii si albastre lasate la orizont de asfintitul soarelui si nici nu simtea usoara racoare a noptii, semn ca toamna se apropia. Nu simtea vantul si nici nu vedea primele frunze cazand. Nimic nu mai ajungea pana la ea: nici macar roua nascuta din lacrimile ei de mult ce a plans iubirea. Ca un robot scotea apa si se spala, isi spala hainele murdare si se pregatea sa-si manance bucata de p...

„Mi se inradacinase din ce in ce mai adanc gandul ca tot ceea ce se petrece in acest perimetru al odelor esuate, scrise de-a-ndoaselea de un mester de oglinzi aruncat in parnaie pentru sechestrarea luminii in memoria zapezii cersetorind sange de la toate taisurile lucind a blandete neinceputa, e un soi de ofensa la adresa timpului, de parca s-ar fi dorit desfiintarea acestei dimensiuni fundamentale ce pare a ne stapani ca pe niste robi neputinciosi a se elibera din chingile posesive ce le ...

„Este suficient ca trecutul lui imi apartine. Mai bine zis, imi apartine…«inceputul» lui! ?i-apoi, e o porcarie sa te joci cu destinele oamenilor! Viata merge inainte, – ca o apa in care gunoaiele plutesc la suprafata si se vad in toata splendoarea lor, iar lucrurile grele, nevazute, se rostogolesc pe fund, modificand albia.”

„Elena Roata gaseste ca e cazul sa limpezeasca, sub raport teoretic intr-un intreg capitol, problematica ridicata de abordarea poietica a operei lui Blaga, abordare care nu poate minimaliza rolul cititorului, adica felul cum se construieste si cum traieste in mintea destinatarului imaginea operei. Luand in considerare punctele de vedere ale celor mai avizati exegeti ai operei lui Blaga, autoarea schiteaza apoi etapele discursului liric si se straduieste sa-l situeze pe poet in contextul...

„Singuratatea o naucea. Unde sa se duca? Se gandi sa se intoarca la redactie, dar nu i se paru buna ideea; era prea multa lume acolo si nu mai suporta sa auda vorbindu?se despre moartea lui Stinghe. Oare ce l?o fi apucat pe bietul om de si?a luat viata in floarea varstei? Ce se intampla cu oamenii acestia care au ajuns foarte sus si, dintr?o data, se prabusesc la pamant? Unde s?a ajuns cu lacomia asta? Gandurile o coplesisera, teama ca se va intampla ceva rau ii dadea tarcoale. Ce-o sa se ...

Memoria gazelei, sintagma care da atat titlul volumului cat si al primei sectiuni, inspirata autorului de vizionarea unui documentar TV, este o metafora ironica referitoare la unul dintre simptomele criticii contemporane romanesti si nu numai: amnezia ca mecanism psihologic de protectie, dar si ca sursa de vulnerabilitate (e vorba, desigur, de amnezia culturala). In continuarea mai vechiului studiu despre T.S. Eliot, pe care l-am mentionat, in care denunta fenomenul de „tabloidizare”...

„In prezentul op, zamislit cu greu, aduc in atentia cititorilor gandirea a trei principali eminescologi, toti bine intentionati, stapani pe problematica cercetata, dar si putin orgoliosi. Este vorba de Liviu Rusu, Mihai Ciurdariu si Tudor Ghideanu. Fiecare, in felul lui, a pus cate o caramida rezistenta, sub forma de invatatura, la constructia celei mai frumoase cetati spirituale romanesti. O cetate care se vrea edificata fara oprire, pentru linistea si implinirea noastra. Nu ne obliga nim...

Candva, Targul Mosilor era o margine a Bucurestilor care vietuia cu restul orasului prin veselia unui iarmaroc de pomina, ca si prin arterele Oborului, populat de romani, evrei, armeni si greci, mahala urbanizata prin comert, dar rurala prin obiceiuri si mentalitate. Azi este o adunatura de blocuri, un tintirim cu multe cavouri de beton armat, diferentiate doar prin numarul fi ecarui ghetou. Poate doar briza amintirilor sa reanime imaginea acelei lumi ce se scufunda in uitare.Anul aparitiei: 202...

„Fetele Padurii s-au infiripat intai acum doi ani. ?i, in cele din urma, s-a asezat o coperta de cartulie peste ele, insa un pic retezat, gatuit, fara abila maiestrie. N-au rabdat. Era oare semn ca sunt vii? Niciun semn, asta-i soarta personajelor dintotdeauna, oriunde. Numai ca unele se supun si nu prea. La inceput se prefac ca isi accepta destinul. Oricum, destule dintre ele s-au lasat la fund, aproape fara suspin. Erau poate obosite, ingreunate de cele ce li s-a dat spre purtat. Persona...

„Un volum ce pare a se fi intrupat de sub penita autorului pentru a revela, din randuri mascand biografii, jurnale, naratiuni, aforisme, dar si stihuri, sectiuni cinematografice remodelandu-se ubicuitar in sarjele bulgarilor de creatie ale autorului. De altfel, autorul balanseaza cu multa finete intre felurite forme metaforice, uneori, aidoma unui scenarist, conturand un imaginar in descrieri si decupaje de timp si spatiu, de vremuri in vremuri, de conjuncturi in conjuncturi, apoi trecand ...

„Sentimentul ca experienta in sine, profund marcanta, trebuie sa fie valorificata literar este greu de eludat. Ceea ce ni se infatiseaza este o formula destul de oarecare de a scrie poezie, cu mijloace minimaliste, indiferente fata de orice posibilitate de slefuire a expresiei. O anumita pudoare in a ataca subiectul frontal, o anumita grija de a nu livra lucrurile exact asa cum sunt ar fi ocrotit elementul de taina al poeziei.”

„Stau la marginea mesei si lemnul imi musca mainile. Prin mine trece Dumnezeu. Daca ma incumet sa ridic capul, tata ma crede un pui de caine caruia nu i s-au deschis inca ochii; isi baga degetele in orbitele mele, cauta, cauta, Dumnezeu stie ce, vrea sa ma cunoasca, sa-mi stoarca din suflet duhul, sa vada daca-s al lui, daca Mama nu m-a facut cu vreun betiv, rasturnati ca sticlele in vreun sant, la marginea garii, printre scanduri si ulcele din veacul trecut. Tatei nu-i place cine sunt; ma...

Poezia lui Dan Anghelescu este si ea – pentru ca, am spus, aceasta este natura insasi a poeziei – expresia unei lupte (mereu invinse ?) impotriva enigmei care provoaca disperare. Si daca Anghelescu nu este un metafizician, cel putin nu in esenta, si el a subliniat, intr-un poem mai vechi decat prezentul volum, incapacitatea limbajului de a-l spune pe Dumnezeu : „ prin intunericul meu ard / sarbatori si/ cuvinte/ masini migratoare dresate-n salbaticie/ sa il pandeasca pe Dumneze...