Exista o intreita retorica in albumul lui Cosmin Bumbut: a sinelor de tren, a iernii, a aburului. Prima, care revine obsesiv, mai cu seama in partea finala, nu trimite, asa cum spuneam, la o poetica a distantei, ci mai degraba la metafora unor trasee de viata care vin de nicaeri si duc nicaeri. Iar liniile acestea, surprinse in indeterminarea lor, traverseaza de fiecare data un peisaj al frigului. Totul e iernatic, e rece, e inzapezit: cimpul, sinele insele, peroanele, felinarele, stilpii de...