Descriere - Inventarea spatiului. Arhitecturi ale experientei cotidiene

Analiza timpului cotidian din volumul anterior ne-a permis sa punem in evidenta comunicarea si exigentele reciproce pe care si le adreseaza evenimentul, ca figura non-figurativa a timpului, cotidianitatea si sensul. Aceasta analiza era chemata sa interogheze maniera in care e posibil sa legitimam filosofic venirea cotidianului la gindire, altfel decit in modul opozitiei sale ferme si ireductibile cu evenimentul, pe de o parte, si cu sensul, pe de alta parte. Fara a fi gindit ca loc in care nimic nu are loc, ca lipsa de sens ori, mai exact, ca persistenta a unui sens mediocru, cotidianul se reveleaza a fi o sansa a evenimentialului, care la rindul lui, expune sensul insusi ca producere, survenire si nu ca origine ori finalitate a unui demers. Acceptind, intr-un moment ulterior, prezenta cotidianului ca pretext al unei reflectii mai largi asupra sensului, am putut prefigura conditia esentiala a unui nou discurs filosofic, in care miza este tocmai precaritatea oricarui sens, finitudinea ca stare „fireasca“ a sensului, evenimentialitatea sa infinita, inteleasa ca imposibilitate a unei asignari decisive si definitive, din care sa rezulte, in cele din urma disponibilitatea permanenta a filosofiei de a-i regindi configurarile.

În prima parte a lucrării,Ciprian Mihali descrie câteva modalități de constituire a spațiului, mai precis a spațialității, așa cum sunt ele prezentate în abordările fenomenologice ale lui Patoăka și Heidegger. În a doua parte, lucrarea prezintă raportul spațiu-loc din perspectiva cotidianității, precum și cîteva determinații ale locului, dintre care vom privilegia locuirea și localitatea.

Autorul trece în revistă cîțiva din termenii spațiali în care se desenează hărțile traseelor noastre zilnice: orizontal-vertical, centru-periferie, interiorexterior etc. „Scopul unei asemenea descrieri (fără pretenții de analiticitate în acest punct) este foarte precis, și anume identificarea locurilor exemplare ale vieții cotidiene, decelate aici după două axe principale: una a funcționalului și cealaltă a simbolicului. Mai multe direcții de analiză se vor deschide în acest moment: ce înseamnă locuirea și adăpostirea? Care este funcția drumului, a trecerii, în viața de zi cu zi? Care sunt locurile afirmării de sine? În ce fel, de ce și în vederea a ce se ierarhizează spațiul, locurile sale? Care sunt funcțiile monumentului ca loc exemplar în viața cotidiană? În ce măsură coerența spațiului social și transparența spațiului fizic dau seama de consistența spațiului mental? Numeroase alte întrebări se lasă deocamdată doar întrezărite”.

Arhitectura este stiinta si arta de a proiecta si construi cladiri si ansambluri de cladiri potrivit anumitor proportii si reguli, in functie de caracterul si destinatia constructiilor. Stiinta ei consta in rezolvarea functionala si tehnica a cladirilor. Arta arhitecturii este o componenta mai speciala a artelor in general, care are un caracter mai deosebit, deoarece cu elemente reale, utile, se creeaza si se compun imagini plastice nonfigurative, de esenta abstracta, fara sa imite deci modele ale naturii.

Arhitectura nu poate fi comparata cu natura inconjuratoare decat prin aceea ca este un organism artificial implantat intr-un mediu natural cu care trebuie sa se armonizeze atat functional cat si estetic.

Arhitectura este forma cea mai cuprinzatoare de organizare a spatiului, urmarind rezolvarea echilibrata, armonioasa, a functiunilor complexe, multilaterale. Arta – se stie –  este un fenomen constient, arhitectura, pe langa aceasta calitate este si cognitiva si ontologica. Pana la sfarsitul secolului trecut arhitectura era considerata "o decoratie a structurii" (John Ruskin), iar in secolul nostru Frank Lloyd Wright redefineste arhitectura prin stilul sau de integrare armonioasa a structurilor in natura, fiind exponentul cel mai de seama al arhitecturii organice.

Dupa analiza semnificatiilor filosofice pe care cotidianul le-a capatat si le capata in teoriile filosofice (Sensus communis), am trecut intr-un al doilea moment la studiul timpului (Anarhia sensului) si spatiului cotidian. Acest studiu era menit (si continua sa fie prin optiunile si deschiderile pe care le-a operat in vederea unor cercetari viitoare) sa descrie tocmai aceste conditii de posibilitate ale discursului filosofic de azi, prin constatarea, argumentata si ilustrata, a multiplicitatii timpurilor si spatiilor cu care lucram in viata cotidiana, a producerii de evenimente si locuri la care existenta noastra participa zi de zi. Intr-un anume sens, e mai potrivit sa vorbim despre temporalitati si spatialitati cotidiene decit despre un timp sau un spatiu cotidian, ori chiar despre cotidianitati temporale si spatiale – tocmai pentru a marca aceasta productie neincetata de evenimente, ai caror martori si actori sintem zilnic. Din substante inzestrate cu o esenta, cotidianul, timpul si spatiul – prin comunicarea si solicitarile reciproce pe care si le adreseaza – devin mai curind atribute, manifestari ale existentei omenesti, care obliga astfel, nu la o explicitare progresiva si univoca a unei asemenea esente, ci la interpretari si interpelari plurivoce, mereu neincheiate, ale manierelor in care ceva cotidian, ceva temporal sau spatial ni se da. Prezente, practici, repetitii, evenimente, fapte intramundane, locuiri, mersuri, munci, monumente si cladiri, toate acestea si multe altele sint cai de cercetare, pretexte pentru o filosofie a cotidianului, scrisa si mereu de rescris, povestita si mereu de repovestit.