Descriere - Fictiunile arhitecturii

Arhitectura este stiinta si arta de a proiecta si construi cladiri si ansambluri de cladiri potrivit anumitor proportii si reguli, in functie de caracterul si destinatia constructiilor. Stiinta ei consta in rezolvarea functionala si tehnica a cladirilor. Arta arhitecturii este o componenta mai speciala a artelor in general, care are un caracter mai deosebit, deoarece cu elemente reale, utile, se creeaza si se compun imagini plastice nonfigurative, de esenta abstracta, fara sa imite deci modele ale naturii.

Arhitectura nu poate fi comparata cu natura inconjuratoare decat prin aceea ca este un organism artificial implantat intr-un mediu natural cu care trebuie sa se armonizeze atat functional cat si estetic.

Arhitectura este forma cea mai cuprinzatoare de organizare a spatiului, urmarind rezolvarea echilibrata, armonioasa, a functiunilor complexe, multilaterale. Arta – se stie –  este un fenomen constient, arhitectura, pe langa aceasta calitate este si cognitiva si ontologica. Pana la sfarsitul secolului trecut arhitectura era considerata "o decoratie a structurii" (John Ruskin), iar in secolul nostru Frank Lloyd Wright redefineste arhitectura prin stilul sau de integrare armonioasa a structurilor in natura, fiind exponentul cel mai de seama al arhitecturii organice.

Cartea descrie principalele curente teoretice ale arhitecturii.

Istoria arhitecturii in Romaniadebuteaza cu aparitia primelor constructii si structuri de pe teritoriul tarii noastre, din perioada civilizatiei dace, la care s-au adaugat ulterior inovatiile tehnologiei romane. In perioada Evului Mediu, tehnica si arta constructiilor bisericesti evolueaza in paralel cu cea a edificiilor laice (castele, palate) in diverse stiluri specifice romanesti, pentru ca in perioada moderna sa se realizeze sincronizarea cu stilurile europene. Epoca contemporana este ilustrata de cladiri si structuri de mari dimensiuni, atat civile, cat si industriale, multe din acestea constituindu-se ca adevarate obiective turistice si ca simboluri ale identitatii nationale.

Colectia Studii Imaginate aduce in atentia cititorului diferite problematici si perspective privind modul in care arhitectura a influentat si s-a dezvoltat in cadrul culturii europene si romanesti.

Arhitectura nu este doar o „constructie” a mediului real, ci si o „constructie” mentala, cladita din fictiuni.

Cartea prezinta o  serie de teorii din arhitectura contemporana, in incercarea de a recupera semnificatiile dimensiunii „fictionale”, precum si plenitudinea spatiala a arhitecturii.

Lucrarea evidentiaza, de asemenea, si anumite coordonate teoretice ale practicii arhitecturale romanesti – ca de exemplu, relatia sa contradictorie cu „modernitatea”. Din toate aceste surse eterogene, volumul extrage insa o concluzie si vrea sa transmita un mesaj: dimensiunea teoretica a arhitecturii e o constructie explicita. Fictiunile arhitecturii devin in mod necesar si o realitate in sine.

„Dimensiunea teoretica a arhitecturii e o realitate fabricata, o „fictiune”. Dar fictiunile arhitecturii devin in mod necesar si o realitate palpabila si sunt cel putin la fel de importante ca toate celelalte fictiuni in care ne-am obisnuit sa traim azi.

Exista arhitecturi care se bazeaza pe cuvinte, care includ dimensiunea discursului verbal. Arhitectura nu are numai patru dimensiuni fizice, ci si una sau mai multe dimensiuni fictionale, prin care prezenta fizica se extinde in spatiul gandirii narative.

Notiunea de „fictiune” nu trebuie considerata aici in sens peiorativ. Nu falsitatea sau iluzoriul fictiunii conteaza in relatia ei cu arhitectura fizica, ci tocmai valoarea ei ordonatoare, capacitatea de a da coerenta realitatii si de a marca lumea concreta, fie si prin mijloace ireale si discrete. Mai mult, pentru a fi bine intelese, discursurile arhitecturii trebuie acceptate si asumate chiar in dimensiunea lor fictionala. Daca ele ar fi considerate doar ca reflectari directe in spatiul si timpul real, atunci nu am face decit sa reducem dimensiunile arhitecturii la cele doar patru evidente. Ca sa explic printr-o analogie pur spatiala, e ca si cum am considera o realitate tridimensionala, de exemplu holul vilei La Roche de Le Corbusier, raportindu-ne exclusiv la o proiectie bidimensionala, sa spunem o fotografie: chiar daca putem imagina si intelege spatiul real, plenitudinea spatiala a arhitecturii sale ne scapa. La ce ar folosi asadar sa negam dimensiunea „fictionala” a arhitecturii? A refuza sa vezi fictiunile in lumea lor, adica chiar ca fictiuni, inseamna a lucra cu o reductie, cu o „proiectie” .