Descriere - Despre o estetica a reconstructiei

Cartea descrie viziunea lui G.M. Cantacuzino asupra dimensiunii sociale si estetice a arhitecturii.

Arhitectura este stiinta si arta de a proiecta si construi cladiri si ansambluri de cladiri potrivit anumitor proportii si reguli, in functie de caracterul si destinatia constructiilor. Stiinta ei consta in rezolvarea functionala si tehnica a cladirilor. Arta arhitecturii este o componenta mai speciala a artelor in general, care are un caracter mai deosebit, deoarece cu elemente reale, utile, se creeaza si se compun imagini plastice nonfigurative, de esenta abstracta, fara sa imite deci modele ale naturii.

Arhitectura nu poate fi comparata cu natura inconjuratoare decat prin aceea ca este un organism artificial implantat intr-un mediu natural cu care trebuie sa se armonizeze atat functional cat si estetic.

Arhitectura este forma cea mai cuprinzatoare de organizare a spatiului, urmarind rezolvarea echilibrata, armonioasa, a functiunilor complexe, multilaterale. Arta – se stie –  este un fenomen constient, arhitectura, pe langa aceasta calitate este si cognitiva si ontologica. Pana la sfarsitul secolului trecut arhitectura era considerata "o decoratie a structurii" (John Ruskin), iar in secolul nostru Frank Lloyd Wright redefineste arhitectura prin stilul sau de integrare armonioasa a structurilor in natura, fiind exponentul cel mai de seama al arhitecturii organice.

Un program de reconstructie a tarii nu se poate concepe decat printr-o prealabila seriere a problemelor. Dar aceasta clasare nu e valabila daca un initial punct de vedere nu este admis si anume: ca Romania este un organism viu care trebuie unificat nu numai din punct de vedere spiritual, dar si plastic. ¥n jurul acestei teme trebuie organizate mijloacele de reconstructie intai si norme stabilite pe urma. Conceptia reconstructiei nu e o treaba regionala si nu poate fi lasata initiativei particulare. E o problema de stat ca si reorganizarea invatamantului sau a administratiei. Reconstructia va cere din partea celor care vor fi chemati a o concepe si executa un maxim de luciditate. Deoarece este vorba de infatisarea care se va da progresiv tarii, ea nu poate fi tratata cu usile inchise, de catre autoritati. Omul de pe strada are dreptul sa stie cum va arata tara in care vor trai copiii sai, tehnicianul e indreptatit a cunoaste care efort si in ce directie i se va cere, arhitectul cum va putea colabora la planul general de reedificare, care sunt materialele si mijloacele de care va dispune si ce programe i se vor supune spre rezolvare.

In tumultul acelor ani postbelici care au premers detentiei sale, Cantacuzino avea – prin acest volum de publicistica angajata in realitatea ne-mediata a tarii sale pe care colectia Spatii imaginate il reda astazi unor generatii care nu aveau cum sa il cunoasca - o situare „ideologica” ambivalenta. Pe de o parte gaseste elemente demne de lauda in arhitectura sovietica (dupa ce, nu cu multi ani in urma, o criticase fara drept de recurs pe aceea pe care o intalnise la Odessa ca reporter de front) si este gata pentru o critica ideologica a modernismului vest-european. Pe de alta parte, teoreticianul unui „regionalism critic” (K.Frampton) avant la lettre din el isi iese din vreme in vreme din proiect. Atunci, in suprafata de conformitate intelept asumata, se itesc insule de ceea ce devenise intre timp non-conformism, i.e. bunul simt al celui ce cunostea nu doar arhitectura europeana, dar si limita de toleranta a culturii romanesti dincolo de care aceasta urma sa dispara sufocata.

Augustin Ioan

Arhitectura in primul rand e forma. Pentru un arhitect forma inseamna organizarea spatiului, limitarea si deci precizarea lui pentru infaptuirea unei lumi ale carei armonii sa ne fie utile in viata noastra materiala si spirituala. Arhitectul si adesea inginerul este un creator de forme; forme pe care le creeaza in raport cu omul. Ce inseamna acest lucru daca nu: a umaniza formele abstracte pe care spiritul nostru le proiecteaza in spatiu? De cand exista omul, el infaptuieste forme necesare lui. Pentru om, crearea formei este o necesitate superioara. Umanitatea este vesnic in cautarea unor forme noi. Formele au insa legile armoniei lor. Ele evolueaza in timp, se deduc unele dintr-altele, se influenteaza si se completeaza in anevoiosul lor drum spre desavarsire. Aceasta evolutie, aceste legi trebuie cunoscute. Cu disciplina acestei cunoasteri, arhitectul va putea judeca si cerceta cu mai mult sange rece si deci cu mai mult discernamant actualitatea. ¥n actualitate sunt dezlantuite prea multe pasiuni, ca operele acestei actualitati sa fie luate drept model fara a fi comparate cu cele ale epocilor mai vechi, macar in ceea ce priveste principiile de baza. Cunoasterea formelor dezvolta spiritul critic. Iar spiritul critic si echilibrul care se naste din el reprezinta traditia insasi. Traditie in primul rand inseamna cunoastere si spirit de discernamant. Ea este la baza oricarei civilizatii care vrea sa dureze si durand, sa creeze. Educatia si invatamantul n-au dreptul sa se bizuie pe alte elemente. Rolul invatamantului in domeniul plastic e de a degaja legile permanente ale armoniei care au manat oamenii din toate vremurile spre organizarea spatiilor in care traiau.

(...)

Pentru studierea arhitecturii, pentru patrunderea tainelor sale, e nevoie de o pasiune sustinuta. Nu arta pentru arta, dar pentru om; pentru omul necajit si suferind. Avem nevoie de o arhitectura creatoare de optimism, de incredere, de continuitate. Arhitectura trebuie totodata si sa sugereze si sa exprime un stil de viata, dar nu o moda efemera. Nazuind spre organizarea spatiala a vietii unei civilizatii, arhitectul tinde spre frumusete. Si frumusetea in arhitectura nu e decat realizarea armoniei spatiale in vederea fericirii si demnitatii umane.

Autor