Descriere - Centrul lumii locuite

In tentativa de a descoperi limbajul primordial al arhitecturii si semnificatia simbolurilor ancestrale, autorul cerceteaza trunchiul din care s-au format culturile timpuri; culturi  din care s-au dezvoltat, ulterior,  toate ramurile reprezentate de culturile contemporane.

Capitolele cu privire la Simboluri, Simbolurile Centrului si O antropologie a locuirii alcatuiesc pivotul lucrarii.

Potrivit lui Florin Biciusca „lucrarea de fata isi propune restaurarea Casei Adamice, a casei primordiale, si intelegerea primului gest arhitectural ca gest cultural, in dorinta unei bune cuprinderi a intregului sistem care sa poata sta la baza unei teorii a arhitecturii coerenta ca unealta valabila de obiectivizare a judecatii de valoare”.

(...)

„Simbolurile Centrului pretind popasuri repetate, pentru a privi rand pe rand: Padurea sau labirintul, care se regasesc in catedrala gotica, in fortificatiile cetatilor, in curtile inconjurate de coloane; Copacul-Cruce, identificat in coloana sau in turnul-clopotnita din cetatea medievala; Muntele-Grota, reprezentat prin zigurat, templu, altar, si intalnit atat la nivelul structurii cetatii, cat si la cel al organizarii locuintei; Focul, regasit ca vatra in comunitatile primitive, in cetatea antica si in casa taraneasca; Cerul, care, dupa cum ni se atrage atentia, „nu se afla doar deasupra noastra, ci este un plan legat intim de toate celelalte planuri". El este prezent in etajele piramidelor aztece, in cupola bisericii, in acoperisul casei”.

Vom arata ca elementele constitutive ale tuturor culturilor si fondul principal de simboluri conduc spre ideea unor arhetipuri arhitecturale universale comune tuturor culturilor, oriunde s-ar afla in spatiu sau in timp. Chiar munca etnologilor ne pune la dispozitie elemente care se regasesc in toate ariile culturale, a caror existenta nu poate fi explicata decit printr-un Model Originar, nici studierea excesiva a particularitatilor comunitatilor umane nu a putut conduce la o alta concluzie. Adeptii evolutionismului promoveaza, indeobste, argumentul diversitatii pentru a-si sustine teoria selectiei naturale. Ei considera ca in functie de particularitatile unui areal se produc mutatii care ajuta entitatile biologice sa se adapteze la mediu pentru a supravietui; astfel s-ar produce o imbogatire genetica. Totusi, cercetarile genetice infirma acest scenariu, dovedind ca in conditii de izolare membrii unei comunitati (oameni, animale, plante) mostenesc un numar redus de informatii, ceea ce, in timp, conduce la o saracire genetica. imbogatirea se poate obtine doar prin incrucisari intre soiuri diferite, dar, dupa cum se stie, acesti hibrizi, acesti catiri sint sterili, deci nu pot transmite informatiile imbogatite unor urmasi. Asadar, prima pereche a fost mult mai bogata genetic decit niste mostenitori izolati care au oferit, mai departe, o zestre genetica net inferioara parintilor lor. Este ca un curcubeu caruia i s-au izolat culorile; din imperecherea ulterioara intre rosu si albastru nu putea rezulta decit, cel mult, violet, si nu intregul spectru.

Extrapolind in plan cultural, vom intelege ca simbolul primordial a fost transmis mai multor ramuri, dar fiecare dintre ele a primit doar o parte din seva, accentul cazind diferit pe diverse valente ale sale; prelucrari ulterioare au accentuat particularitatile atribuite diverselor culturi. in concluzie: evolutia simbolurilor are loc concomitent cu o saracire semantica, dublata de cele mai multe ori de o avalansa de distorsiuni, si nu vedem nimic care sa semene cu vreo imbogatire semantica.

Arhitectura este stiinta si arta de a proiecta si construi cladiri si ansambluri de cladiri potrivit anumitor proportii si reguli, in functie de caracterul si destinatia constructiilor. Stiinta ei consta in rezolvarea functionala si tehnica a cladirilor. Arta arhitecturii este o componenta mai speciala a artelor in general, care are un caracter mai deosebit, deoarece cu elemente reale, utile, se creeaza si se compun imagini plastice nonfigurative, de esenta abstracta, fara sa imite deci modele ale naturii.

Arhitectura nu poate fi comparata cu natura inconjuratoare decat prin aceea ca este un organism artificial implantat intr-un mediu natural cu care trebuie sa se armonizeze atat functional cat si estetic.

Arhitectura este forma cea mai cuprinzatoare de organizare a spatiului, urmarind rezolvarea echilibrata, armonioasa, a functiunilor complexe, multilaterale. Arta – se stie –  este un fenomen constient, arhitectura, pe langa aceasta calitate este si cognitiva si ontologica. Pana la sfarsitul secolului trecut arhitectura era considerata "o decoratie a structurii" (John Ruskin), iar in secolul nostru Frank Lloyd Wright redefineste arhitectura prin stilul sau de integrare armonioasa a structurilor in natura, fiind exponentul cel mai de seama al arhitecturii organice.

Autorul propune, in acest volum, o incursiune in antropologia arhitecturala, avand ca scop descoperirea limbajului primordial al arhitecturii si analizarea simbolurilor ancestrale.

Aflarea semnificatiei originare a simbolurilor si deslusirea proceselor in urma carora s-au metamorfozat ne pot conduce catre o intelegere a modului in care ne putem raporta astazi la ele; si, asemenea antropologilor care cauta in cuvintele de azi limba primordiala, limba adamica, incercam, ca arhitecti, sa reconstruim, intelegind, Casa Adamica. in afara premisei existentei Casei Adamice, discursul nostru nu ar avea sens.

„Ezoterismul iudaic, cel islamic si lingvistica de curind reconsiderata a Indiei vechi se inscriu si ele, prin subtile corespondente, in cercetarea dificila, dar pasionanta a unei eventuale limbi paradiziace, o Ur-sprache aflata Ia limita sau dincolo de limita recuperabilului. Obiectul unor astfel de cercetari ar fi nu sincronia ultimei trepte a limbajului, ci sincronia - fie si aproximativa - a treptei lui dintii. Mijloacele la care se recurge nu sint tocmai ortodoxe, iar rezultatele obtinute nu stau decit cu greu in picioare dinaintea unui tribunal pozitivist. Dar nu e mai putin pozitiva existenta obiectiva a acestor cercetari, precum si participarea lui Platon (prin Cratylos) la riscanta lor cursa. «Limbajul nostru - suna inca o fraza memorabila din Qeorge Steiner - se interpune intre percepere si adevar ca un geam prafuit sau o oglinda deformanta. Limbajul paradisului era o oglinda perfecta: lumina unei intelegeri totale strabate prin ea. Astfel, Babelul a reprezentat a doua cadere a omului, in unele privinte la fel de trista ca si prima. Adam fusese izgonit din gradina; oamenii erau alungati din singura familie a omului.»" (PLES, 25-26).