Dintotdeauna tensionata si vicioasa, relatia dintre politica si cultura, in sens larg, daca nu suporta violul ideologic al unor regimuri totalitare, cu rol castrator, impiedicand o evolutie naturala si o respiratie normala, imbraca, inevitabil, un caracter antagonic, latent sau manifest, de la servilism la opozitie fatisa, de la creatia oportunista, sablonarda, „de comanda”, cu notorietati gonflate, la cea neaservita, repliata intr-o imanenta siesi suficienta. Restrangand, insa, aria...
