Descriere - Sutra. Nestematele Legii (Hui Neng)
Predicile celui de-al saselea patriarh al Zenului chinez sunt pastrate in cartea intitulata Sutra rostita de pe Inaltul scaun despre "Nestematele Legii" (Fa-pao-t'an-king). Denumirea de "sutra" a fost data in general scrierilor atribuite lui Buddha si faptul ca o culegere de predici ale lui Hui-Neng a fost onorata cu acest titlu arata ce loc bogat in semnificatii ocupa ea in istoria buddhismului Ch'an (zen). Ceea ce s-a pastrat in aceasta carte sunt simple fragmente ale predicilor rostite in cursul celor treizeci si sapte de ani de viata misionara activa a lui Hui-Neng. Dar cite dintre aceste fragmente pot fi considerate autentice si demne de a reprezenta o autoritate in domeniu este o intrebare la care nu putem da, pana in prezent, nici un raspuns formal, deoarece cartea pare sa fi suferit vicisitudinile destinului, ceea ce arata indeosebi ca mesajul Zen al celui de-al saselea patriarh era extraordinar in mai multe privinte, pana la a starni antagonism si neintelegeri printre buddhisti. Atunci cand, mai tarziu, acest antagonism a atins punctul sau culminant, se spune ca lucrarea a fost arsa, fiind socotita in contradictie cu invatatura autentica a buddhismului. Cu exceptia catorva pasaje, noi putem totusi considera ca in ansamblul ei Nestematele Legii exprima spiritul si invataturile celui de-al saselea patriarh. Cartea si invataturile lui Hui Neng au avut o influenta profunda nu doar asupra contemporanilor sai, ea fiind singura transmisie autentica ajunsa pana in zilele noastre.
I. Putem spune ca Hui-Neng este cel prin care Zenul a ajuns la constiinta de sine. In vremea cand Bodhidharma l-a adus din India transplantandu-l cu succes in China, zenul nu cuprindea inca pe deplin mesajul sau special. I-au trebuit mai mult de doua sute de ani ca sa devina constient de sine si sa descopere cum sa se exprime intr-o maniera apropiata spiritului chinez. Conform lui Hui Neng, zenul consta in "realizarea propriei naturi". Aceasta este expresia cea mai semnificativa care a fost atinsa vreodata in cursul evolutiei buddhismului zen. In jurul acestei expresii, zenul se gaseste de acum inainte cristalizat.
II. Inevitabilul rezultat al acestor lucruri a fost invatatura 'abrupta' a Scolii din Sud. Viziunea este un act instantaneu, ochiul mintii realizand dintr-o singura privire tot adevarul - adevar care transcende dualismul sub toate formele sale. Aceasta iluminare este abrupta in sensul ca ea nu cunoaste un progres treptat, nici o evolutie continua; ea este rezultatul unui autentic si spontan proces de intelegere intuitiva.
III. De la inceputul buddhismului au existat doua curente de gandire privitoare la sensul meditatiei (dhyana): unul consta in a te servi de meditatie pentru a suspenda toate activitatile psihice sau a curata radical constiinta de toate starile/dispozitiile ei; celalalt curent consta in a privi pur si simplu meditatia ca pe mijlocul cel mai eficient de a intra in legatura cu Realitatea Ultima. In viziunea lui Hui-Neng, Iluminarea trebuia recunoscuta ca fiind superioara atat caii intelective cat si calmei contemplari a adevarului. Mintea sau Natura Sinelui trebuie sa fie realizata in plina activitate, in plina functionare. Telul, obiectivul meditatiei sale nu era acela de a intrerupe functionarea Naturii proprii, ci de a ne face sa plonjam de-a dreptul in curentul ei si de a o realiza acolo, in plina actiune. Intuitionismul sau era dinamic.
IV. Metoda urmata de Hui-Neng pentru a demonstra adevarul Zenului este pur chinezeasca, nicidecum hindusa. El n-a recurs nici la terminologie abstracta, nici la misticism. Aceasta metoda era directa, simpla, concreta, avand un caracter esentialmente practic..
CUPRINS
CUVANT INAINTE 5
AUTOBIOGRAFIE 17
DESPRE PRAJNA 39
INTREBARI SI RASPUNSURI 57
SAMADHI SI PRAJNA 67
MEDITATIA SAU CONTEMPLATIA (DHYANA) 75
DESPRE CAINTA (KSAMAYATI) 78
INSTRUCTIUNILE PATRIARHULUI 93
SCOALA ILUMINARII SPONTANE SI SCOALA ILUMINARII TREPTATE 127
PATRONAJUL IMPERIAL 143
ULTIMELE INSTRUCTIUNI 149
APENDICE 169
Produsul face parte din colectia ZEN
Nr. pagini: 176
Format: 13x20
Anul aparitiei: 2006
Autor: Neng, Hui
Editura: Herald
Colecția: Zen
ISBN: 5948417050131
Pentru orice solicitare contactati
departamentul Suport Clienti LibrariaOnline.ro, de luni pana vineri in intervalul 9-18.
LibrariaOnline.ro intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi
permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate pot fi
diferite fata de cele ale produsului este aceea in care producatorul aduce modificari specificatiilor
acestuia, fara a ne informa in prealabil.
Timpul maxim de procesare al acestei carti este de 4 zile.
Estimarea este exprimata in zile lucratoare si se refera la timpul maxim de aprovizionare si expediere.
Titlurile de curand epuizate sau cele aflate in curs de reeditare nu cad sub incidenta acestor estimari, iar disponibilitatea lor va va fi comunicata in 7 zile de la data comenzii.