Dragostea este lucrul cel mai cuprinzator dintre toate virtutile si cel mai inalt dintre toate cele aratate prin Sfanta Scriptura si nu este nici un chip al virtutii prin care omul devine al lui Dumnezeu si se uneste cu El, si mosteneste slava si imparatia de sus, care sa nu depinda de dragoste si sa nu fie cuprins in ea, mentinut de ea si pazit de ea. Pentru aceea, chiar si cea mai inalta desavarsire si curatie, atat cat se poate afla la oameni, a filosofiei practice, al carei sfarsit spun unii ca este Binele, Care este Insusi Dumnezeu, numai dragostea le poate realiza desavarsit, implinindule prin cele sase parti ale ei (cf. Mt. 25, 34-36), prin care il si uneste pe om in mod special cu Dumnezeu, inflacarandu-l cu focul teologiei.

Omilia a VII-a, La Schimbarea la Fata
Sfantul Andrei Criteanul

„Vestirea cuvintelor tale si frumusetea si curatia dogmelor, au alergat peste tot pamantul, Andrei fericite. Pentru aceasta cu diadema bunei cuviinte te-a incununat Hristos, Imparatul tuturor”. Cu astfel de cuvinte onora Sfantul Teofan Graptul memoria marelui orator si imnograf Andrei, Arhiepiscop al Cretei (660-740), la sfarsitul persecutiilor iconoclaste (sec. al IX-lea). Cunoscut mai ales pentru Canonul cel Mare, de pocainta, Sfantul Andrei a fost in acelasi timp un exceptional predicator, cu o opera omiletica impresionanta, insa foarte putin cunoscuta astazi.

Prin volumul al II-lea al seriei de autor ce-i este dedicata, incercam sa umplem partial acest gol, publicand o prima serie de 18 omilii, dedicate Sarbatorilor Mantuitorului Iisus Hristos si ale Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu.