Descriere - Marturii despre Sfantul Ioan de Kronstadt

Influenta parintelui Ioan se datoreaza profundei lui credinte, dragostei, fidelitatii fata de Ortodoxie, atitudinii sincere fata de pastoratie si sfinteniei personale. E adevarat insa, cele enumerate nu fac decat sa atraga harul divin, si acesta il face maret pe om. Astfel se explica farmecul deosebit al parintelui. Harul l‑a proslavit pe pastorul din Kronstadt si a atras catre el inimile multor oameni. Din aceasta perspectiva el nu era un om obisnuit, ci o minune dumnezeiasca, un vas duhovnicesc, umplut cu multe daruri, ce are dreptul de‑a spune: „Toate le pot intru Hristos, Cel care ma intareste” (Filipeni 4, 13). Cand era intrebat in ce mod a dobandit o asemenea faima, parintele raspundea: „Nu am nimic in afara harului preotiei, care se dobandeste prin hirotonie. Reaprinde in tine acest har si atunci vei savarsi fapte mai mari si mai minunate”.

Cuprins:
In Kronstadt, la parintele Ioan
Doua zile in Kronstadt
La parintele Ioan din Kronstadt
„Formatia…”
Amintiri despre parintele Ioan din Kronstadt
    E. Duhonina
    Din amintirile lui N.T.
    Vasili Sustin
    Alaturi de parintele Ioan din Kronstadt (V. Ilinski)
    Din amintirile protopresbiterului Pavel Levitski
In amintirea sfantului pastor
    Parintele Ioan
    Scurta biografie
    La Parintele Ioan
    Spovedania comuna
Minunile parintelui Ioan din Kronstadt
    Ultimele zile
Parintele Ioan din Kronstadt
Din amintirile lui R.G. Scemeakina

Ce fericire! Rugaciunea mi‑a fost auzita. Parintele Ioan m‑a vizitat astazi si a sfintit apartamentul, care i‑a placut foarte mult. Astazi i‑am cerut parintelui sa fie duhovnicul meu.
Cand l‑am rugat sa ma povatuiasca pe calea duhovniciei, parintele m‑a intrebat:
– Dar ma vei asculta intotdeauna si vei implini ce iti voi spune?
– Parinte, doar ma stiti! De doi ani deja, la porunca sfintiei voastre, nu mai practic spiritismul.
– Da, da, stiu, a zis el si a ramas pe ganduri.
Atunci, cazand in genunchi, am inceput sa‑l rog:
– Luati‑ma, parinte, porunciti‑mi sa fac ascultare si, daca sunt vinovata cu ceva, dati‑mi si epitimie, ca o voi implini cu dragoste.
Parintele a zambit cu blandete si a zis:
– Ia te uita, ce sprintena e! Te iau sa‑mi fii fiica duhovniceasca, cat despre viata ta mai lasa‑ma sa ma gandesc.
Dupa aceea, m‑a sarutat pe frunte si a mers in sufragerie, unde l‑am rugat sa primeasca o plapuma impletita de mine. Luand plapuma, parintele a zis:
– Vai, ce indemanatica esti! Multumesc, multumesc.
I‑am mai dat parintelui telegrama egumenei Manastirii Intrarea Maicii Domnului in Biserica, din orasul Orel, prin care aceasta ii multumea parintelui pentru vindecarea pe care o primise, datorita rugaciunilor lui.
Parintele a spus:
– Slava Domnului, ca atunci cand eram in Orel mi s‑a spus ca s‑a imbolnavit rau de tot. Eu am slujit in catedrala orasului si am trimis pe cineva sa‑i spuna sa nu indrazneasca sa fie bolnava, rugandu‑ma si eu din toata inima Domnului si iata ca El, Atotmilostivul, mi‑a auzit rugaciunea.
Zicand acestea, parintele m‑a binecuvantat si a plecat.

Doamna E.N., o femeie slaba, bolnava, arzand de nerabdare sa construiasca o biserica Domnului intr‑o localitate indepartata a Rusiei, intalnindu‑l pe parintele, l‑a rugat sa influenteze cumva oamenii bogati pentru a o ajuta sa adune fondurile necesare. Parintele a binecuvantat‑o, spunandu‑i:
– Mergi si construieste!
– Pai, cum, parinte, ca nu am bani.
– Ti‑am spus sa mergi si sa construiesti, ca totul va fi bine, a spus din nou, cu asprime, parintele.
E.N. s‑a temut sa‑l mai contrazica si a ascultat, iar, ca rezultat si spre mirarea tuturor, biserica a fost ridicata fara piedici, foarte multi oameni venind sa contribuie la aceasta zidire.

Parintele nu suporta tutunul, spunand ca fumatul este analogia bauturii, fiind daunator sufletului. Astfel l‑a dezvatat pe tata de a mai fuma, dar si pe mine. Fiind alintat si avand o viata usoara, nu mi‑a trecut niciodata prin cap sa renunt la acest obicei usor de deprins si simpatic, mai ales ca incercarile ulterioare de a face acest lucru s‑au finalizat cu stricarea bunei dispozitii si a confortului de „a fuma”, care se prelungise la mine timp de optsprezece ani. Am fumat mult, dar iata ca, in timpul unor probleme pe care le‑am avut pe 9 decembrie 1913, am venit la mormantul parintelui Ioan, gandind in sinea mea un singur lucru: „Faca‑se voia Ta”. Peste trei zile m‑am imbolnavit tare, avand doua abcese in gat, care aproape ca m‑au costat viata. Atunci mi-a aparut in mod serios dorinta de a ma lasa de acest obicei, fapt pe care i l‑am relatat profesorului Bogdanov‑Berezovschi. Acesta a fost sceptic in ceea ce priveste intentia mea, dupa ce a aflat ca fumam de optsprezece ani. El mi‑a spus, razand: „Va veti insanatosi si apoi veti incepe sa fumati din nou”.
Acum sunt douazeci de ani de cand am lasat, foarte usor, desi eram comod, aceasta patima care ii stapaneste pe atatia oameni.
Nu numai faptul descris mai sus, ci si convingerea mea personala m‑au dus la concluzia ca prin voia lui Dumnezeu, de care am ascultat in rugaciunea mea scurta si sincera, si conform rugaciunii dreptului lui Dumnezeu, parintele Ioan, am fost izbavit de aceasta patima grea, pe care nu vrem sa o vedem si sa o recunoastem ca atare, preferand sa fim orbi, in aceasta privinta.