Descriere - Lumea Credintei - iunie 2018

Mic discurs anti‑certocratie

Da, sunt bine, sanatos & vesel, nu s‑a sesizat nimeni din oficiu, comentariile vituperante dupa ultimul Editorial nu au aparut, nici formele de agresiune verbala in spatiul public, asa ca pot trece linistit la partea a doua a rationamentului (ceea ce oricum as fi facut, in orice conditii).

Asadar, dreptate sau libertate: ce alegem? Caci este limpede ca nu le putem avea pe ambele, la pa(r)chet…

Dreptatea

Daca ar fi sa cercetam situatia in cheia Scripturilor, stim ca numai a Domnului este judecata, iar dreptatea omului se arata ca o rufa murdara, ca o carpa in fata lui Dumnezeu. Asta ni se spune, inca din vremurile imemoriale ale Vechiului Testament, tocmai pentru a nu fi tentati sa‑i judecam pe ceilalti, dar nici sa ne indreptatim singuri in fata Unicului, Adevaratului Judecator. De aici reiese faptul (subtil si etern nuantat) ca omul nu poate face dreptate decat partial, judecand o speta sau alta dupa criterii si/sau coduri juridice care se schimba de la o generatie la alta, de la un timp istoric la altul. Cu alte cuvinte, dreptatea omeneasca are geometrie variabila in functie de secventa istoriei in care se aplica, de sistemul social si politic, de religia dominanta, de cutumele care opereaza in societate in acel moment etc. Are, sa zicem asa, caracteristicile unui mulaj aplicat pe trasaturile societale ale respectivei epoci, cu toate moravurile si valorile sale etice… Desigur, in absenta dreptatii omenesti, liniare, si in absenta aplicarii legilor existenta ar fi de neconceput, umanitatea s‑ar transforma instantaneu intr‑un infern terestru, intr‑un ospiciu fara medici si fara medicatie. Sa nu fie!

Libertatea

Despre libertate stim ca ea a fost asezata ca harisma/ virtute/trasatura de capatai in profilul sufletesc al primilor oameni. Lui Adam i s‑a spus limpede: Omule, esti liber! Poti haladui pe unde poftesti, te invit sa numesti lucruri, fenomene si creaturi, insa numai din acest pom sa nu gusti! Atat. Era o libertatea cvasi‑absoluta, orientata spre om, spre binele si devenirea lui ca faptura superioara. Ce a urmat stim cu totii… Pierderea increderii, a legaturii directe cu Dumnezeu l‑au dus pe bietul om in subteranele frustrarii, ale nesigurantei si ale fricii. Dar tot liber a ramas, ca principiu ordonator al fapturii umane, valoare/virtute de care Dumnezeu nu S‑a dezis, in ceea ce‑L priveste ca Tata iubitor. Caci numai in stare de libertate putea reveni omul la statutul sau initial, si nu intors „cu cheita”, ca un automat.

Iar libertatea (asociata credintei si inimii curate) a nascut, ulterior, cele mai paradoxale si inaltatoare situatii: Avraam care s‑a dus sa‑si jertfeasca unicul fiu, Iov, care a rabdat totul in umilinta, Fecioara Maria care a zis „Da!” arhanghelului, martirii care se duceau de bunavoie la moarte, calugarii care se mortificau in pustia Egiptului, cnejii care alegeau sacrificiul ultim pe campul de lupta, domnitorii care isi vedeau copiii ciopartiti de iatagane… Toti erau liberi sa aleaga altfel, sa faca altfel. Numai ca libertatea in Dumnezeu iti arata calea Crucii. La capatul drumul facut in libertate, de bunavoie, este Crucea. De aceea libertatea in Dumnezeu este eliberare, este mantuire, este viata.

Revenind la tema zilelor noastre macinate de dihonie si zavera, spun ca libertatea ar fi ceea ce ar trebui sa ne preocupe in cel mai inalt grad. Sau, mai bine zis, pierderea ei! De ce? Deoarece banii sau bunurile materiale se pot pune cumva la loc, se pot reface intr‑un fel sau altul, se pot inmulti relativ repede la scara unei generatii. (E drept, nu se pot reface vietile pierdute din cauza saraciei endemice sau a coruptiei care duce la pauperitate si care chiar ucide!) Insa o data pierduta libertatea, si mai ales constiinta libertatii, gustul ei neasemanat, se pierde totul. Evreii scanceau in desert, in fata lui Moise, dupa carnurile Egiptului, care veneau la pachet insa si cu botnita de sclav. Nu mai stiau care e gustul libertatii, il retinusera doar pe cel al tocanitei cu carne… Or, in absenta aerului tare al libertatii, nimic nu are – de fapt – gust. La pachet cu libertatea trebuie sa ne aparam credinta si sa respingem, categoric, acele forme revolute de inchinare la idolii care au insangerat omenirea.

O necesara paranteza (istorica)

Paranteza: ce fel de oameni liberi & drepti sunt aceia care l‑au comemorat tocmai pe Karl Marx acum cateva saptamani, in mijlocul Europei unite, in secolul 21?! Adica tocmai pe parintele sclavagismului modern, pe ateul cu metoda politica si cu Manifestul urii la purtator…! Pe cel care a scos la iveala din oameni, la scara uriasa, cele mai josnice (re) sentimente: ura, invidia, razbunarea, delatiunea, dorinta de a ucide. Presedintele Comisiei Europe, Jean‑Claude Juncker (crestin‑democrat la obarsia lui politica), declara la Trier, in Germania, ca Marx a fost un filosof si un economist care nu a fost prea bine inteles de contemporanii si urmasii sai politici – de aici si excesele de care el, ca ganditor, nu e vinovat. Complet gresit! Deoarece eu unul cred ca, dimpotriva, Marx a fost foarte bine inteles si teoria lui perfect aplicata in viata de zi cu zi. Rasturnarea pe dos a lumii pe care si‑a dorit‑o chipurile pentru a face dreptate celor care sufereau a condus la o suferinta generala: si a celor deposedati de bunuri, de bunul lor nume, de familie, de libertate, dar si a celor care i‑au jefuit (prin furt, abuz si crima). Nici clasa muncitoare, cu mainile patate de sange, nu s‑a simtit implinita, nici „exploatatorii” ei… Toata lumea a suferit in comunism, in oranduirea in care sangele curgea zilnic, pentru ca triada de idoli nemilosi Marx, Engels si Lenin sa fie satisfacuti postum, ca zeitatile aztece de odinioara al caror cult era alimentat numai de sange omenesc, valuri‑valuri…

Certocratia versus bunul‑simt

Asadar, intorcandu‑ne la dilema noastra dreptate sau libertate, vedem ca in numele dreptatii sociale s‑au comis cele mai mari crime si cele mai josnice abuzuri. Utopia aplicata in realul imediat reteaza capete, pana la urma. Si dreptatea omeneasca tot nu poate fi obtinuta la modul absolut, caci pe taramul ideologiilor liniare ea nu cunoaste nici mila, nici dragostea cu care Dumnezeu a facut, tine si judeca lumea. Pe cand libertatea, da, ea a adus numai beneficii umanitatii, si dorinta de a o obtine a ridicat martiri.

Iar cand tot omul, in viata lui de zi cu zi, violeaza sistematic articolele codului etic cotidian (nu penal) al bunelor maniere si al deontologiei umanitatii angrenate social prin fiecare respiratie a sa, la fiecare colt de strada, la aproape fiecare postare pe FB, ce asteptari legate de dreptate vrem sa mai avem?!

In rest, trupa de certocrati este din ce in ce mai vocala, mai aprinsa de patima. Oamenii care „stiu” impart dreptatea de sus, din amvonul studiourilor TV sau de pe wall‑ul FB, moralistii nimicului infuzeaza ura, dezbinare si prapad comunitar. Suntem prinsi in capcana, suntem captivi intr‑o bucla care doare, dar care ne face si placere. Este bucla satisfactiei ca toti, dar absolut toti cei care ne inconjoara sunt stricati, putrezi pana in maduva oaselor!

Si mai e ceva de spus, apeland la statisticile impersonale ale istoriei: in toate perioadele cand lumea vrea dreptate, infloresc – asa, ca la un semn providential al primaverii „lor” – si #baietiicuochialbastri...

In consecinta: dreptate sau libertate?

Razvan BUCUROIU