Descriere - Dragostea. Talcuire la rugaciunea Sfantului Efrem Sirul

Traducere din limba bulgara de Gheorghita Ciocioi

Viata inimii este dragostea, iar moarte a inimii sunt inrairea si vrajmasia impotriva fratilor. Domnul pentru aceea ne tine pe pamant, ca sa ne patrundem inimile noastre intru totul de dragostea catre Dumnezeu si catre aproapele. Aceasta asteapta El de la fiecare dintre noi. Acesta este scopul existentei lumii. (Sfantul Ioan de Kronstadt)

Cuprins:
CAPITOLUL 1: Despre dragostea de Dumnezeu si de aproapele
CAPITOLUL 2: Prin credinta si nadejde – catre dragoste
CAPITOLUL 3: Insusirile dragostei
CAPITOLUL 4: Pacatele impotriva dragostei
Pacatele impotriva dragostei catre dumnezeu
Pacatele impotriva dragostei catre aproapele
CAPITOLUL 5: Piedici in a infaptui dragostea catre aproapele
CAPITOLUL 6: Roadele dragostei de Dumnezeu
Nota biografica

CAPITOLUL 3: Insusirile dragostei

Sfantul Isaac Sirul zugraveste astfel desavarsita dragoste: „Dragostea de Dumnezeu este dupa natura ei foc mistuitor si, cand fara de masura cuprinde pe cineva, conduce acel suflet spre extaz. Cel ce a gustat aceasta dragoste nu poate sa o cuprinda pe ea in inima lui si sa o suporte. Si o schimbare neobisnuita afla intru el pe masura calitatii iubirii lui. Iata si semnele vadite ale acesteia: fata omului se face ca de foc si plina de bucurie, iar trupul lui capata o caldura neobisnuita. Frica si stramtorarea se indeparteaza de la el si acesta ajunge la extaz. Puterea ce tinea mintea lui adunata (intru cele pamantesti) il paraseste si ajunge astfel la duhovniceasca contemplatie. Si pe cea mai infricosatoare moarte o socoteste el ca bucurie. Aceasta contemplatie a mintii nu‑l paraseste nicicum, neincetat aflandu‑se el cu gandul la cer… De aceasta duhovniceasca imbatare au fost cuprinsi odinioara Apostolii si mucenicii. Cei dintai au strabatut intreaga lume, ostenindu‑se si patimind nenumarate scarbe si necazuri. Ceilalti si‑au varsat sangele ca apa din madularele lor taiate si nu s‑au descurajat in infricosatoare patimi, ci le‑au rabdat cu barbatie”.

De o astfel de dragoste a fost cuprins, de pilda, Sfantul Ignatie Teoforul, episcopul Antiohiei. Arestat din porunca imparatului roman Traian, el a trebuit sa fie dus la Roma si acolo, inaintea poporului, conform sentintei, sa fie sfasiat de lei. Sfantul Ignatie cu glas inalt a multumit lui Dumnezeu pentru aceasta sentinta si cu cea mai mare bucurie s‑a lasat legat in lanturi. Sufletul lui era cuprins de dumnezeiasca dragoste. Pe drumul catre Roma insa, dintr‑o data, el a inceput sa se clatine, dar nu de acea asteptata moarte, ci din pricina dragostei crestinilor din Roma. El a inceput sa se teama, ca nu cumva din prea multa dragoste pentru el acestia sa intervina inaintea stapanitorilor, ori prin vreun alt mijloc sa zadarniceasca implinirea sentintei condamnarii la moarte.

Si iata, in drumul spre Roma episcopul le‑a scris crestinilor o scrisoare pastrata pana astazi, in care fierbinte ii ruga sa nu‑l impiedice sa moara pentru Hristos, pe Care el Il iubea din toata fiinta sa. Prin induiosatoare cuvinte ii ruga doar un singur lucru: sa se roage pentru el la Dumnezeu, ca sa‑i dea puteri sa implineasca cu fapta ceea ce spune prin cuvant, si nu numai sa se numeasca crestin, ci sa se si arate astfel inaintea lui Dumnezeu. „Lasati‑ma, scrie el, sa ma fac hrana fiarelor, prin care voi putea sa ajung la Dumnezeu! Eu sunt graul lui Dumnezeu si doresc sa fiu macinat de dintii fiarelor, ca sa ma prefac in paine curata la Dumnezeu. Rugati‑va pentru mine, sa fiu jertfa bineplacuta lui Dumnezeu…! Iertati‑ma, eu stiu ceea ce‑mi este mai de folos. Acum incep sa devin ucenicul lui Hristos, cand nu mai doresc nimic din lucrurile cele vazute si nevazute, ci doar una: sa ajung la Hristos. Focul, crucea, haita de fiare, taierea, sfasierea, ruperea oaselor, zdrobirea madularelor si ciopartirea intregului trup si orice alta munca diavoleasca sa mi se intample mie, numai sa‑L primesc pe Iisus Hristos! La nimic nu‑mi folosesc desfatarile pamantesti, nici imparatia acestei lumi. Mai bine este pentru mine sa mor pentru Hristos Iisus decat sa imparatesc pana la sfarsitul pamantului. Pentru ca ce‑i va folosi omului daca va castiga lumea intreaga, iar sufletul sau il va pierde? (Mat. 16, 26). Insetez dupa Domnul… Il caut pe El, Cel Care a murit si a inviat pentru noi. Iertati‑ma, fratilor, nu ma opriti sa merg catre viata! Iisus este viata celor ce cred… Daca cineva Il are pe El in inima lui, va intelege ceea ce caut si va arata mila catre mine, cunoscand de ce dragoste sunt cuprins… Daca va voi cere cele potrivnice (adica sa ma izbaviti de moarte), nu ma ascultati, ci urmati cele pe care vi le‑am scris acum!... Dragostea mea e catre Cel rastignit pe cruce, si nu catre lucrurile lumesti… Singur Dumnezeu‑Tatal si Domnul Iisus Hristos sa va incredinteze ca spun adevarul. Rugati‑va si voi impreuna cu mine, ca sa primesc prin Sfantul Duh ceea ce nazuiesc… Daca sufar, si voi nu ma impiedicati, aceasta inseamna ca ma iubiti!”... 

Sentinta osandirii la moarte a viteazului ostas al lui Hristos a fost indeplinita. Dumnezeu a raspuns rugaciunii credinciosului Sau rob. El a fost sfasiat de fiare la Roma. 

Multe sunt pildele de dragoste fierbinte catre Dumnezeu, pecetluite cu sangele sfintei mucenicii, ori marturiile aratate in diferite chipuri de nevointa pentru Hristos, ajunsa pana la jertfa de sine. Toti sfintii, cuprinsi de dragoste serafica, au socotit ca nimic suferintele si umilintele pentru Hristos, precum si greutatile legate de slujirea aproapelui, pentru ca erau imbatati in fericirea inimii lor de dragostea catre Preadulcele Iisus. 

Insa nu numai sfintii de seama au fost astfel. Si cei mai obisnuiti crestini, arzand de dumnezeiasca dragoste, cu resemnare isi poarta crucea lor, slujesc aproapelui, iarta toate tuturor, ii iubesc chiar si pe vrajmasii lor, binecuvanteaza pe cei care ii blestema, fac bine celor ce‑i urasc si se roaga pentru aceia care ii obijduiesc si ii prigonesc (Mat. 5, 44).