Descriere - Coranul - Biblia Islamului

Coranul, biblia Islamului, astazi este tradus in toate limbile culte europene. Acest fapt m-a induplecat si pe mine sa ingrijesc o traducere romaneasca, pentru ca sa adaug astfel o piatra la zidirea literaturii lumii, care in timpul mai nou incepe sa devina proprietatea literaturii romanesti.
dr. Silvestru Octavian Isopescu

Conform traditiei islamice, profetul Muhammad a fost ales sa spuna in cea mai pura limba araba – ata cum este considerata araba coranica de catre exegetii musulmani – atat noul mesaj trimis de Dumnezeu omenirii, precum ti ceea ce revelase partial, din aceeati matrice celesta, Umm al-Kitab (Maica Scripturii), profetilor anteriori, cu precadere, lui Abraham (Ibrahim), Noe (Nuh), Iona (Yunus), Moise (Musa) ti lui Iisus Hristos (Isa al-Masih) – care, in viziunea coranica, este doar un mare profet:
Trimisul a crezut in ceea ce a fost pogorat asupra sa de la Domnul sau. El, laolalta cu credinciotii, au crezut in Dumnezeu, in ingerii Sai, in cartile Sale, in trimitii Sai. “Noi nu facem deosebire intre trimitii Sai.” ti ei au spus: “Ascultam ti ne supunem! Iertarea Ta, Domnul nostru, caci intru Tine este devenirea!” (Coranul, II, 285).

Prezenta editie actualizeaza una din cale mai bune traduceri din limba araba a Coranului, cea facuta de dr. Silvestru Octavian Isopescu si aparuta la Cernauti, 1912, in editura autorului.
Coranul canonizat, asa cum este cunoscut astazi, este format din 114 capitole (sure), de lungimi diferite, de la minimum 3 pana la maximum 287 de versete (cat are sura Al-baqara „Vaca”), dispuse nu cronologic, ci dupa lungime, in ordine aproximativ descrescatoare, incepand cu cea de-a doua sura. Toate surele, cu excepsia celei de-a IX-a, au in frunte sintagma bi-smi-llahi-r-rahmani-r-rahimi „In numele lui Dumnezeu cel Milos si Milostiv”.
Textul coranic nu a fost strans intr-o carte in timpul vietii profetului Muhammad, ci a fost doar memorat de catre insotitorii sai, iar, uneori, anumite versete au fost notate pe foi de palmier, omoplati de camila, bucati de ceramica etc.
Coranul a fost revelat, conform traditiei islamice, profetului Muhammad de catre ingerul Gabriel (Gavriil; ar.: Gibril) in numeroase ocazii intre anii 610 si moartea lui Muhammad in 632. Pe langa faptul ca ii memorau revelatiile, unii dintre insotitorii sai le-au notat, sporadic, pe pergamente, pietre, omoplati de camila. Schematic, traditiei spune ca dupa moartea profetului Muhammad (632), Abu-Bakr, primul calif, i-a poruncitt lui Zayd bin Thabit sa stranga si sa noteze toate versetele autentice ale Coranului, dupa cum erau pastrate in forma scrisa sau orala. Exemplarul lui Zayd, pastrat de vaduva profetului Muhammad, Hafsa bint Umar, sta la baza textului coranic intocmit in vremea celui de-al treilea calif, Uthman bin Affan, intre anii 650 si 656, care a poruncit alcatuirea unui exemplar model, care sa inlature toate diferentele survenite cu timpul intre versiuni, acest exemplar ramand fundamental pana acum. El a trimis copii ale acestui exemplar in toate provinciile califatului, si a ordonat ca toate celelalte variante sa fie distruse, fiind considerate de atunci ca inexacte. Istoricii Coranului vorbesc insa de un proces mai gradual chiar decat cel prezentat de traditie, Coranul fiind rodul unei munci redactionale ale carturarilor islamici aflati in slujba puterii califale contemporane lor, o munca intinsa pe o perioada de mai bine de un secol.
Versiunea lui Uthman (cunoscuta sub numele Mushaf 'Uthman "Vulgata lui Osman") organizeaza revelatiile in ordinea lungimii, cu cele mai lungi capitole (sura) la inceputul Coranului si cele mai scurte la sfarsit. In viziunea conservatorilor ordinea capitolelor este stabilita de divinitate. Mai tarziu specialistii au incercat sa a?eze capitolele in ordine cronologica, si printre musulmani exista un consens privind imparsirea capitolelor in cele revelate la Mecca si cele revelate la Medina. Unele sure (de exemplu Sura XVII - Al-Isra‘) au fost revelate in mai multe locuri, in perioade diferite.
Deoarece Coranul a fost scris intr-un sistem grafic ce nota doar consoanele si care nu poseda inca un sistem de puncte diacritice care sa diferensieze literele izomorfe, si deoarece existau traditii diferite ale recitarii, pe masura ce persoane care nu vorbeau limba araba se converteau la islam, exista o neintelegere privind lectura exacta a anumitor versete. Pana la urma s-au dezvoltat forme de scriere care folosesc "puncte" pentru a indica vocalele. Sute de ani dupa Uthman, carturarii musulmani au incercat sa determine aplicarea punctelor si citirea corecta in textul nevocalizat al lui Uthman. In urma cercetarilor, au fost acceptate ?apte variante canonice de citire a Coranului (acestea se refera doar la intonare si la decuparea textului - scris fara punctuatie - in propozitii), diferentele dintre acestea fiind considerate minore, fara sa afecteze textul.
Coranul, inca de la inceputurile sale, a devenit centrul devotamentului islamic si totodata subiectul controverselor teologice. In secolul al VIII-lea, mu'tazilitii au sustinut crearea Coranului de-a lungul timpului. Oponentii lor, din diferite ?coli, au pretins eternitatea si perfectiunea Coranului, existent in ceruri inainte sa fie revelat lui Muhammad. Teologia a?'arita (care a devenit predominanta) sustine eternitatea Coranului si, ca atare, increarea lui. Unele mi?cari moderne din cadrul islamului se apropie insa de pozitia mu'tazilita.
Inceputa in secolul al VII-lea, redactarea Coranului se termina abia in anul 1923, cand la initiativa regelui Fuad I al Egiptului, Universitatea-moschee Al-Azhar din Cairo, tipare?te exemplarul ramas de la Osman - Vulgata lui Osman - in mii de exemplare pe care le trimite in toata lumea islamica.
Tiparirea in masa a Coranului in araba si traducerea in alte limbi sunt considerate facilitati moderne.

Anul aparitiei: 2010
Format: 14,5 x 20
Nr.pagini: 454