Descriere - Testamentul celor Trei Marii
Trei femei... trei initieri
Va voi spune o poveste... Inca o poveste adevarata... chiar daca aceasta pare mai degraba o fabula, chiar daca nu exista niciun istoric sau cercetator care sa-i ateste veridicitatea.
O sa v-o povestesc nu pentru frumusetea sau dulceata amintirii, ci pentru promisiunea devenirii.
Intamplarea s-a petrecut cu aproape doua mii de ani in urma, ecourile sale rasunand pe nisipul unui tarm al Mediteranei inca salbatic la vremea aceea, nu foarte departe de orasul Nemausus.
Este imaginea nascuta din memoria a trei femei care se regasira dupa ce s-au facut partase la o calatorie sufleteasca incredibila, cea mai anevoioasa dar si cea mai induiosatoare si mai luminoasa din cate pot exista.
Aceea a lui Isus, a Invatatorului Jeshua.
Aceste trei femei se chemau atunci lacobea, Salomea si Myriam. Amintirea existentei lor a traversat sute si mii de ani cu numele de „Cele Trei Marii".
Cartea pe care o tineti acum intre maini este urma si parfumul acestei amintiri, pe care am avut fericirea sa o captez dincolo de valul Timpului.
De ce nu s-a lasat oare descoperita pana acum? Fara indoiala pentru ca, invataceii umani care suntem, nu eram indeajuns de sensibili pentru a accepta anumite aspecte din continutul sau.
Prin privirea Salomeei ochii sufletului meu au putut sa-i patrunda esenta, pana in cele mai marunte detalii, zi dupa zi, luna dupa luna... S-a revelat in toata intensitatea si delicatetea sa deopotriva.
Este perspectiva unei femei, desigur, insa inainte de toate, este reflexia luminii subtile a unor timpuri care raman insemnate pentru totdeauna in memoria noastra colectiva.
Este perspectiva unei discipole a lui Christ, cu siguranta, dar si apropierea de adevarata maretie a Iubirii libere, nesfarsite, atotcuprinzatoare.
Si nu in ultimul rand, este perspectiva unei indragostite de suflet, in toata nuditatea lui, a unei iubitoare de simplitate care devine pentru noi martorul si receptacolul caii celorlalte doua tovarase ale sale.
Iacobea, Salomea, Myriam, trei destine impletite intr-o singura amintire, aceea a celor Trei Marii...
Iata deci o marturie in plus despre acesti ani de plin Soare, care nu au incetat niciodata sa ma locuiasca: marturia Suflului Christic.
Inca o marturie, asa este... caci exista astfel de momente, care si-au lasat amprenta asupra omenirii, incat nimic nu le va putea epuiza vreodata bogatia si intensitatea.
Regasind urmele Mariei lacobea, Mariei Salomea si, desigur, ale Mariei Magdalena in sudul Galiei, in primul secol al erei noastre, nu imi imaginam nici pe departe cat de aproape de Christ aveau ele sa ma aduca.
Aceasta apropriere - un nivel de comuniune profunda - reprezinta fara indoiala particularitatea cartii de fata.
Primele trei si cele mai apropiate discipole ale lui Isus se elibereaza, una dupa cealalta, de amintirea lor cea mai profunda, mai initiatica si mai insemnata, in apropierea zilnica de Invatator.
Pentru cei aflati in cautarea senzationalului, poate ca nu va exista nimic care sa-i multumeasca in evocarea acestor amintiri.
Relatand toate acestea cat mai fidel cu putinta, intentia mea a fost pur si simplu de a reconstitui Prezenta lui Christ, asa cum s-a dezvaluit in fiecare zi discipolilor sai, in smerenia, naturaletea si grandoarea sa.
Inca de la primele imagini pe care Registrele akashice le-au intiparit in mine, inca de la primele cuvinte auzite, am stiut de indata ca trebuia sa ma straduiesc sa dezvalui fara ocolisuri impresia reala de Lumina a acestei Prezente si amprenta ei subtila asupra Constiintei noastre colective.
Evocand trei perspective diferite dar care se reunesc in mod surprinzator, aceasta carte a fost scrisa pentru a fi citita in acelasi fel in care savuram un parfum. Ea cuprinde esente care nu pot fi descoperite printr-o lectura in graba. Nu are nimic din povestirile cu intriga sau din antologiile cu capitole numerotate.
Este aici ca sa fie citita pe indelete, astfel incat sa atinga coarda cea mai sensibila din interiorul nostru pentru a o readuce la viata si a-i redescoperi forta transformatoare.
Parcurgand aceasta carte, unii vor spune desigur ca este vorba despre un roman. Sa nu credeti nimic...
Altii vor sustine ca personajele care se regasesc si vorbesc in carte nu se aseamana cu cele mentionate in Scrierile oficiale. Sunt constient, dar nu mi-am facut griji pentru acest lucru. Important era sa nu tradez ceea ce vedeam, auzeam si traiam si ceea ce imi calauzea scrisul zi dupa zi.
Paginile care urmeaza nu isi propun in niciun caz sa starneasca polemici. Ele exista doar ca sa vorbeasca sufletelor noastre pentru a le incuraja sa se deschida ceva mai mult.