Eu unul am exprimat de mai multe ori parerea ca o adevarata si vrednica de crezare istorie a literaturii romane va fi numai cea care ia in consideratie dimensiunea religioasa, subtextul religios al discursului literar romanesc (de altfel argumentul e valabil la toate literaturile lumii, daca ne gandim mai bine). Cartea tanarului Boghici (stea in ascensiune si stralucit ganditor literar) face pasi mari in directia sperata de mine. [...]. Inscrie pe V. Horia si pe Stamatu in matca literara romana, diseca atent si cu rezultate deosebit de originale literatura din a doua jumatate a secolului 20, nu se sfieste sa vorbeasca de Gyr sau de Crainic, apoi mai cu seama re-valorizeaza autori cu merite certe, dar trecuti cu vederea, cum ar fi Zorica Latcu, Paul San-Petru, sau intrucatva marginalizatii Radu Selejan, Vasile Militaru sau Dan Damaschin. [...]. Faptul ca opera lui Boghici a trecut putin observata si comentata este o adevarata vinovatie a lumii intelectuale actuale de la Dunarea de Jos. - Virgil Nemoianu

 

Din fumul vremilor trecute si din intuirea celor viitoare, Cezar Boghici distinge bucuriile volute ale arcului literar care tine bolta de clestar a limbii romane: versul religios, versul credincios exprimarii lui Dumnezeu. Fara fixisme dogmatice ori estetisme ieftine, fara pietisme preconcepute si fara arogante critice, autorul descopera, transparent, coerent si bucuros, virtutea cuvantului romanesc de preamarire a lui Dumnezeu, de limpede teologhisire in dorul lui Dumnezeu, a poetului roman. Cartea deschide un izvor insuficient cercetat. Des citat si rar, din ce in ce mai rar, citit si antologat de critica literara moderna. Poezia religioasa, universul care leaga pamantul de cer, lacrima de bucurie si bucuria de Inviere. Iar Cezar Boghici nu se rusineaza de emotia descoperitorului, ca teolog, al filonului literar al gandirii religioase si, ca filolog, al arhitecturii doxologice a limbii poetice romane. Poate ca totusi ingerii ne inteleg chemarea si din exercitiul poeziei romanesti, parte integranta a imnografiei ceresti, universale. - Pr. Constantin Necula