Descriere - Pilduitoare vieti de eremiti

Niciunde nu se manifesta mai pregnant talentul descriptiv si narativ al lui Ieronim decat in epistole. Dintre perlele scrisului ieronimian se cuvin aduse la lumina, fara indoiala, opusculele referitoare la vietile primilor sihastri, printre acestia intaietatea detinand-o, conform traditiei, Pavel Tebeanul. Textul lui Ieronim, plin de savoare, este in fapt o epistola adresata distinsei Fabiola, una dintre doamnele romane ce-i frecventau invataturile. Talentul de povestitor, dovedit in general si in epistole, reprezinta inca un argument in aprecierea acestui carturar ce a zidit enorm la fundatia Europei.

Una din cele mai frumoase pagini din proza patristica de limba latina, si nu numai, ramane descrierea inmormantarii lui Pavel: „Leii insa, venind drept inainte, s-au oprit la trupul neinsufletit al fericitului batran si, gudurandu-se cu cozile, s-au culcat la picioarele lui; rageau in mare freamat spre a se intelege ca plangeau in felul in care puteau ei s-o faca. Apoi, nu departe de acel loc, au inceput sa racaie pamantul cu ghearele; dand la o parte nisipul, au sapat o groapa de marimea unui om. Mai apoi, deodata, ca si cum si-ar cere rasplata pentru lucrare, cu o miscare a urechilor si dandu-si capetele in jos, au venit la Antonie si au inceput sa-i linga mainile si picioarele. Ci a inteles ca ii cer binecuvantare. Fara a zabovi, darnic intru lauda lui Hristos, caci si fiintele necuvantatoare simt ca Dumnezeu exista, a spus: «Doamne, fara a carui incuviintare nici frunza copacului nu cade, nici pasarea nu ajunge pe pamant, da-le acestora dupa cum stii Tu»”. Este, fara indoiala, o dovada a credintei in puterea cuvantului si o rabufnire a marelui talent.

„Prin gandirea sa, ca produs al Imperiului, Ieronim este inainte de toate roman. De altfel crestinismul, in intinderea sa tentaculara, este de neimaginat in afara lumii create de paganii romani. Citind insemnarile ieronimiene despre cei 135 de barbati ilustri, observam lesne ca toate peregrinarile acestora, din Britania in Palestina, din Pannonia in Italia, din Gallia in Siria, din Grecia in India, au fost posibile tocmai in contextul generozitatii Imperiului Roman. Ceea ce le este comun tuturor celor catalogati de Ieronim (inclusiv autorului) e in mai mica masura credinta (nici nu erau toti crestini) si in mai mare – Imperiul care, de la Caracalla pornind isi definea locuitorii prin datatoarea de siguranta formula, oriunde si oricand, Civis Romanus sum.”