Parintele Sofian reusea sa aduca Pustia-Cuvant in mijlocul Bucurestilor. Nu era un monah adaptat la viata Cetatii, ci unul care ne purta pe noi in Sihastria cea mai afunda si mai roditoare. Cuvintele sale de invatatura aveau o forta de patrundere extraordinara, in ciuda glasului destul de stins. O tacere de rai se asternea atunci cand incepea sa agraiasca. Numai asa ii putea fi auzita cuvantarea izvorata. Cum se petrece cel mai adesea la marii duhovnici, si la el blandetea nesfarsita era insotita de o fermitate contagioasa a marturisirii neabatute a dreptei credinte. In ciuda unei economii deosebite a gesturilor si, in general, a tuturor manifestarilor sale exterioare, sentimentul ca te afli in preajma unui parinte duhovnicesc mult iubitor si dispus la jertfa pentru tine era pregnant. Era el insusi un rug aprins, incalzind pe cei din preajma cu blanda flacara neparjolitoare. O marturie vie si numai prin prezenta. Existenta-i era mai mult plutire decat asezare, parea mereu gata de lina inaltare la cerurile despre care ne spune Apostolul Pavel ca le-a vazut.

Costion Nicolescu