Descriere - Mesajul lui Maharshi - Paul Brunton

Paul Brunton a venit in India in 1930 in cautarea adevarului spiritual, ascuns de vechilor mistere.
In calatoria sa a intalnit multi yoghini si fachiri, insa cautarea lui spirituala a prins sens cand l-a intalnit pe inteleptul de la Arunachala, Bhagavan Sri Ramana Maharshi, care i-a daruit viziunea clara asupra naturii eterne a sinelui individual, Atman.

In aceasta carte prezinta experienta sa fascinanta cu toate evenimentele principale ce l-au condus la intalnirea cu Maharshi, facand referire aici la trei capitole din cartea sa, India Secreta.

El descrie astfel:

Nu am sa uit niciodata fascinantul zambet aducator de intelepciune si pace, castigate printr-o vasta experienta de viata. El a fost cel mai intelegator om pe care l-am cunoscut vreodata. Cuvintele lui pline de intelepciune inca ard in memoria mea, ca o lumina sfanta, calauzitoare. Cei mai mari filozofi ai Europei nu l-ar putea egala vreodata.

Cuprins :

Introducere la cele trei capitole din India Secreta ... 5

1. Muntele sfintei lumini calauzitoare ... 19
2. intr-un ashram din jungla ... 64
3. Tablitele adevarului uitat ... 90


Fragment :

...foarte semnificativ - ca inainte sa imi incerc norocul in aceasta cautare neobisnuita, soarta insasi vine in intampinarea mea."
   Este aproape miezul noptii cand ma intorc acasa...
   Din intuneric, o silueta ghemuita la sol se ridica sa ma intampine.
   - Subramanya! exclam eu, uimit. Ce cauti aici?
   Yoghinul in roba de culoarea ocrului imi daruieste unul dintre formidabilele sale zambete.
   - Nu v-am promis ca o sa va vizitez, domnule? imi spune el cu un repros.
   - Ba da!
   Ajunsi inauntru, il iau la intrebari.
   - Maestrul tau se numeste Maharshi?
   Acum este randul lui sa se dea un pas inapoi, plin de uimire.
   - De unde stiti, domnule? De unde ati fi putut afla asta?
   - Nu conteaza: Maine o pornim intr-acolo. imi voi schimba planurile.
   - Ce veste buna, domnule.

   Evenimentele care au insotit vizita sa la ashram sunt prezentate in primul capitol al cartii de fata. Dupa o scurta sedere acolo, a parasit locul, calatorind spre nord unde a trecut prin unele experiente foarte interesante. Din nou, soarta si-a spus cuvantul aducandu-l intamplator fata in fata cu yoghinul Chandi Das, care 1-a sfatuit sa se intoarca la Bombay si sa il viziteze din nou pe maestrul care il astepta. S-a intors in graba la Bombay unde a cazut la pat. Astfel ca si-a rezervat un bilet spre casa; totusi, analizand argumentele pro si contra unei vizite la ashramul lui Maharshi, Brunton a decis in cele din urma sa se intoarca la el si si-a anulat calatoria catre casa. Chiar atunci, ca si cum pentru a-i confirma hotararea, a primit o scrisoare (care il urmarise in diverse locuri) de la B. V. Narasimha Swami, autorul cartii Realizarea Sineluil, care 1-a invitat inapoi la Maharshi. Astfel, dl. Brunton s-a intors la Tiruvannamalai: ultimele doua capitole vorbesc de la sine.

   Ceea ce cartea de fata doreste sa transmita cititorului poate fi inteles din cele ce urmeaza:
   Am calatorit spre est in cautarea yoghinilor si a cunoasterii lor ermetice. Pot doar sa spun ca in India mi-am regasit credinta. Nu cu mult timp in urma, ma numaram printre cei care il considera pe Dumnezeu drept o halucinatie a mintii umane, adevarul spiritual o simpla nebuloasa si justitia providentei divine drept o creatie a unor idealuri copilaresti. Nici eu nu eram ingaduitor cu cei care fauresc paradisuri teologice iar apoi ti le prezinta increzatori, ca si cum ar fi agentii imobiliari ai lui Dumnezeu. Eram plin de dispret fata de ceea ce pareau a fi eforturile zadarnice si fanatice ale unor creduli lipsiti de discernamant.

   Astfel ca daca am ajuns sa gandesc altfel in legatura cu aceste chestiuni, fiti siguri ca am avut motive intemeiate.

   Am ajuns intr-adevar la o noua acceptare a divinului. Poate parea ceva destul de insignifiant sau chiar o chestiune de natura prea personala, dar ca vlastar al noii generatii care are incredere doar in...


...care merge in momentul in care intru dar imediat se indreapta asumandu-si pozitia favorita. Sta cu picioarele incrucisate, cu talpa dreapta pe coapsa stanga si cu piciorul stang indoit sub coapsa dreapta, imi amintesc ca Brama, yoghinul care locuieste langa Madras, rrii-a aratat o pozitie similara pe care o numea "Postura confortabila". De fapt este postura lui Buddha realizata pe jumatate, destul de usor de facut. Maharshi, dupa cum ii este obiceiul, isi sprijina barbia in mana dreapta odihnindu-si cotul pe genunchi; ma priveste la un moment dat cu atentie insa ramane tacut. Pe podeaua de langa el remarc bolul din care bea, vasul cu apa. si batul de bambus. Acestea sunt singurele sale posesiuni lumesti, in afara panzei care ii inconjoara mijlocul. Ce comentariu tacut la adresa spiritului occidental focalizat pe a avea cat mai multe posesiuni!

   Ochii lui, intotdeauna stralucitori devin tot mai luminosi in timp ce priveste in gol; corpul sau a ramas intr-o pozitie rigida; capul ii tremura usor iar apoi se opreste. Dupa cateva minute, vad clar ca a intrat din nou in starea de transa in care era cand l-am intalnit pentru prima data. Ce ciudat ca despartirea noastra este la fel ca intalnirea! Cineva se apropie de mine si imi sopteste la ureche:
   - Maharshi a intrat acum in transa sacra. Nu mai are rost sa vorbesti.

   Linistea s-a abatut peste toti. Minutele trec lent iar tacerea se adanceste tot mai mult. Nu sunt o fiinta religioasa dar nu pot rezista sentimentului cutremurator care ma cuprinde tot mai tare. Mintea mea este ca o albina fascinanta de petalele stralucitoare ale unei flori. incaperea este inundata de o forta subtila, intangibila si de nedescris care patrunde pana in strafundurile fiintei mele. Simt, fara indoiala si fara ezitare, ca centrul acestei forte misterioase este nimeni altul decat Maharshi insusi.

   Ochii lui au o stralucire uimitoare. In fiinta mea se trezesc senzatii stranii. Orbitele sale lucitoare par sa patrunda pana in adancurile cele mai ascunse ale sufletului meu. Privirea lui misterioasa imi strapunge gandurile, emotiile si dorintele; ma simt neputincios in fata sa. La inceput aceasta privire deconcertanta ma nelinisteste; nu ma simt in largul meu. Am senzatia ca a perceput lucruri care apartin unui trecut pe care l-am uitat. El stie tot cu siguranta. Sunt neputincios, nu ii pot scapa si oarecum, nici nu vreau. O ciudata prefigurare a unui beneficiu viitor ma obliga sa suport aceasta privire nemiloasa.

   Astfel el continua sa surprinda toate slabiciunile mele sufletesti, sa contemple trecutul meu zbuciumat, sa simta emotiile amestecate care m-au atras intr-o directie sau alta. Totusi am sentimentul ca intelege si acea cautare ravasitoare care m-a facut sa parasesc calea umblata si sa caut fiinte ca el.

   Apare o schimbare perceptibila in curentul telepatic dintre noi, timp in care ochii mei clipesc foarte des, dar privirea lui ramane nemiscata. Devin constient ca a creat o legatura mentala intre noi, ca imi induce in inima o stare de calm ceresc ca si cea de care el pare sa se bucure permanent. In aceasta pace extraordinara, descopar un sentiment de exaltare si lipsa de griji. Timpul pare ca s-a oprit. Inima mea este eliberata de orice greutate. Simt ca niciodata de-acum inainte, amaraciunea maniei si melancolia dorintelor nesatisfacute nu ma vor mai afecta. Realizez profund ca acel instinct innascut al rasei umane, care impinge fiinta umana sa priveasca...


...niciodata? Daca va face asta, va trai in pace si va muri cu o demnitate neinfricata.
   Cel care si-a vazut macar o singura data Sinele adevarat, nu va mai uri niciodata pe un altul. Nu exista pacat mai mare decat ura, tristete mai mare decat pamanturile stropite de sangele cazut si nici rezultat mai sigur decat acela ca se va rasfrange asupra celora care o nutresc. Desi nimeni nu poate spera sa se ascunda, zeii insisi stau drept martori tacuti ai lucrarii omului. O lume inlacrimata si zdrobita de durere se intinde in jurul oamenilor, cu toate acestea pacea sublima este in preajma tuturor; obositi, incercati de tristete si sfasiati de indoiala, oamenii merg impleticiti pe cararile intunecate ale vietii, si totusi o lumina sublima straluceste peste drumul din fata lor. Ura va disparea din lume numai atunci cand omul va invata sa vada chipurile semenilor sai, nu doar in lumina obisnuita a zilei ci in lumina transfigurata a posibilitatilor lor divine, numai atunci cand ii va putea privi cu respectul pe care il merita ca fiinte in inimile carora se afla o scanteie din acea putere pe care oamenii o numesc Dumnezeu.

   Tot ceea ce este cu adevarat maret in natura si minunat de frumos in arta ii vorbeste omului despre el insusi. Acolo unde preotul a esuat, artistul inspirat preia acest mesaj uitat si il transmite sufletului. Cine nu a trait vreodata unul dintre acele rare momente in care frumusetea a facut din el un calator printre stele? Astfel ca ori de cate ori povara lumii ne apasa, este suficient sa cautam in sanctuarul interior al amintirii spre a renaste. Caci omul nu trebuie sa mearga prea departe pentru un moment de pace, un val de putere sau o strafulgerare de lumina, devenind astfel increzator ca in clipa in care va reusi sa isi atinga adevaratul Eu va descoperi acolo sustinere infinita si o perfecta compensare. Savantii pot scotoci ca niste cartite printre mormanele de carti moderne si manuscrise stravechi insirate pe peretii casei invataturii dar nu vor descoperi niciun secret mai profund decat acesta, nici un adevar mai inalt decat adevarul suprem care spune ca Sinele omului este divin. Sperantele nostalgice ale omului se risipesc odata cu trecerea anilor insa speranta vietii eterne, speranta iubirii perfecte si speranta fericirii nepieritoare isi vor gasi in cele din urma implinirea; caci toate acestea sunt instincte profetice ale unui destin ineluctabil ce nu poate fi evitat in nici un mod.

   Lumea priveste la profeti din vechime cu veneratie fata de gandirea rafinata, coplesit de estetica nobila a erelor prafuite. Insa atunci cand omul primeste augusta revelatie a propriei sale naturi celeste este deconcertat. Tot ceea ce si-a dorit vreodata este acum fara niciun efort la picioarele sale. In linistea deplina a mintii sale apar viziuni nu mai putin sacre decat cele ale profetilor arabi si evrei care au reamintit rasei de sursa sa divina. Inspirat de aceeasi aurora celesta, Buddha a inteles si a vestit Nirvana oamenilor. Atat de mare este aceasta iubire atotcuprinzatoare pe care o trezeste p asemenea intelegere, incat Maria Magdalena a plans cu lacrimi amare la picioarele lui Iisus.

   Praful uitarii nu se poate aseza niciodata peste maretia sublima a acestor adevaruri stravechi, cu toate ca exista inca din zorii rasei umane. Oricand au existat oameni au aparut si vestitori ai acestei vieti mai profunde care il asteapta pe om. Oricine este...

Nr. de pagini : 112
Anul aparitiei : 2016