Descriere - Invataturile lui Ramana Maharshi

Invataturile lui Ramana Maharshi ne introduc in lumea meditativa si plina de sens a unuia dintre cei mai mari maestrii spirituali din toate timpurile.

Vreme de peste jumatate de secol cat a trait la Tiruvannamalai, Bhagavan Sri Ramana Maharshi a fost vizitat de un aflux continuu de oameni de pe tot cuprinsul Indiei cat si de multi din Occident, in cautare fie de calauzire spirituala sau alinare in durere, fie doar de experienta prezentei sale. In toti acesti ani a scris foarte putin, cu toate acestea s-a pastrat un numar de inregistrari ale convorbirilor sale cu vizitatorii, care au fost ulterior publicate de catre Ashram-ul sau. Acestea sunt, in cea mai mare parte, in forma de jurnal, cu putin aranjament in functie de subiect. Scopul prezentei carti il constituie alcatuirea unei expuneri generale a invataturilor lui Maharshi prin selectarea si gruparea de pasaje din aceste convorbiri cat si din scrierile sale (publicate in The Collected Works of Sri Ramana Maharshi de Messrs. Rider & Co. in Anglia si de Sri Ramanasramam in India). Comentariile editorului au fost reduse la minimum si au fost tiparite cu caractere mai mici pentru a le distinge limpede de propriile cuvinte ale lui Maharshi.

Nu se face nicio distinctie intre perioadele in care Maharshi a facut vreuna dintre afirmatii, aceasta nefiind necesara, deoarece el nu a fost un filosof care a cercetat un sistem, ci un Om Realizat care a vorbit din cunoastere directa. Se intampla uneori ca cineva care urmeaza o cale spirituala sau cineva care nici macar nu a inceput inca in mod constient cautarea, sa aiba o strafulgerare de Realizare pe durata careia, pentru o scurta eternitate, sa experimenteze absoluta certitudine a Sinelui sau divin, imuabil, universal. O astfel de experienta i s-a intamplat lui Maharshi pe cand era un tanar de 16 ani. El insusi a descris-o:

Marea schimbare a vietii mele a avut loc cu vreo sase saptamani inainte sa fi parasit Madurai-ul pentru totdeauna. S-a petrecut pe neasteptate. Stateam singur intr-o camera la etajul intai in casa unchiului meu. Rareori am fost bolnav si nici in acea zi nu era nimic in neregula cu sanatatea mea, cand m-a cuprins deodata o subita si violenta spaima de moarte. Nu era nimic in starea sanatatii mele care sa o indreptateasca, si nici eu nu am incercat sa o explic sau sa descopar daca exista vreun motiv real de frica. Am simtit doar „acum mor" si am inceput sa ma gandesc ce sa fac in aceasta situatie. Nu mi-a trecut prin cap sa consult vreun doctor, si nici mai varstnicii ori prietenii mei. Am simtit ca trebuia sa rezolv problema de unul singur, atunci si acolo. Socul spaimei de moarte mi-a indreptat mintea in interior si mi-am spus mie insumi, mental, fara a fi rostit de fapt cuvintele: „Acum moartea a venit. Ce inseamna asta? Ce este ceea ce moare? Corpul moare." Si am dramatizat instantaneu fenomenul mortii. M-am intins tinand picioarele rigide inainte ca si cum „rigor mortis" s-ar fi instaurat, imitand un cadavru pentru a da mai multa veridicitate investigatiei. Mi-am tinut respiratia si am strans puternic buzele astfel ca niciun sunet sa nu scape, astfel ca nici „Eu" sau orice alt cuvant sa nu poata fi rostit. „Bine, atunci", mi-am spus mie insumi, „corpul acesta este mort. teapan, va fi purtat la locul de incinerare iar acolo ars si redus la cenusa. Dar cu moartea acestui trup sunt eu mort? Este trupul „Eu"? Corpul e tacut si inert dar eu simt intreaga forta a personalitatii mele si pana si vocea „Eu"-lui inlauntrul meu, separat de trup. Eu sunt asadar spirit care transcende corpul. Trupul e cel care moare dar Spiritul care il transcende nu poate fi atins de moarte. Inseamna deci ca Eu sunt spiritul nemuritor." Toate acestea nu au fost simpla gandire seaca; au strabatut prin mine intens ca adevar viu pe care l-am perceput direct, aproape fara procesul gandirii. „Eu"-l era ceva foarte real, singurul lucru real in starea mea prezenta, si toata activitatea constienta legata de corpul meu se centrase pe acel „Eu". Incepand din acel moment, printr-o puternica fascinatie, „Eu"-l sau Sinele a focalizat intreaga atentie asupra lui insusi. Spaima de moarte a disparut odata pentru totdeauna. De atunci incolo absorbtia in Sine a continuat fara intrerupere.

Ultima fraza este si cea mai remarcabila, deoarece, de regula, o astfel de experienta trece repede, desi impresia de certitudine pe care o imprima in minte nu este nicicand uitata dupa aceea. Foarte rare sunt cazurile in care se instaureaza permanent, lasand un om de atunci incolo in identitate constanta cu Sinele Universal. Un astfel de om a fost Maharshi.

Curand dupa ce s-a petrecut aceasta schimbare, tanarul care urma sa fie cunoscut mai tarziu ca „Maharshi" a parasit casa parinteasca in calitate de sadhu. Si-a indreptat pasii spre Tiruvannamalai, orasul de la poalele colinei sfinte Arunachala, unde a si ramas pentru tot restul vietii.

A ramas cufundat o vreme in Beatitudinea Divina, fara sa vorbeasca, abia mancand, ignorand cu desavarsire trupul de care nu mai avea nevoie. Cu toate acestea, imprejurul lui s-au strans, treptat, devoti si, pentru binele lor, a revenit la o viata normala in exterior. Multi dintre ei, jinduind dupa instruire, i-au adus carti rugandu-l sa li le citeasca si lamureasca, astfel ca el deveni invatat din intamplare, fara a fi cautat ori pretuit studiul. Invatatura straveche a nondualitatii pe care si-a insusit-o astfel nu a facut decat sa dea doar o forma realizarii lui. A explicat el insusi:

Nu am citit nicio carte exceptand Periapuranam, Biblia si fragmente din Thayumanavar sau Thevaram. Conceptia mea despre Ishvara (Dumnezeu) era similara aceleia din Purane (mituri si cronici); nu am auzit niciodata de Brahman (Absolutul), samsara (manifestare) si asa mai departe. Nu stiam inca de existenta unei Esente, sau Real Impersonal, care sta la baza tuturor lucrurilor si ca Ishvara si cu mine eram amandoi identici cu aceasta Esenta. Am auzit de toate acestea mai tarziu, la Tiruvannamalai, pe cand ascultam Ribhu Gita si alte carti sfinte, descoperind astfel cum cartile analizau si dadeau un nume la ceea ce eu simtisem intuitiv, fara analiza ori denumire."

Poate ca ar trebui mentionat ceva despre felul lui Maharshi de a raspunde la intrebari. Nu era nimic greoi ori pontifical in asta. Vorbea liber iar raspunsurile le dadea adesea razand si cu umor. Daca cel ce pusese intrebarea nu era multumit, era liber sa obiecteze sau sa revina cu intrebari suplimentare. S-a spus ca Maharshi invata in Tacere, ceea ce nu inseamna insa ca nu dadea explicatii verbale, ci numai ca acestea nu constituiau invatatura sa esentiala. Aceasta era experimentata ca o influenta Tacuta in inima. Puterea prezentei sale era coplesitoare iar frumusetea sa indescriptibila si, totusi, in acelasi timp, era din cale afara de simplu, din cale afara de natural, modest, nepretentios, neafectat.