Probabil ca am fi fericiti daca n-am cauta un sens ascuns al vietii, care ne va scapa mereu, si am intelege ca sensul este tocmai experienta in sine. Ca, traind, ne atingem telul ultim. Ca e suficient sa o luam zilnic de la capat. Sa ne asumam existenta sisifica. Insa nu camusian, cu revolta, ci cu un zambet firesc, asa cum probabil ar avea, daca ar zambi, florile, pasarile, animalele, vietuitoarele apelor, pietrele si chiar efemerii, dar unicii fulgi de nea. Ai putea sa ma intrebi: si asta nu e...