Descriere - Al cincilea legamant
Ghid practic pentru cunoasterea de sine
Pentru a realiza această îndelung aşteptată continuare a Celor patru legăminte, don Miguel Ruiz a colaborat cu fiul său, don Jose Ruiz, oferind astfel un nou instrument puternic pentru a ne transforma vieţile. Al cincilea legământ ne încurajează să vedem adevărul, să redescoperim autenticitatea şi să schimbăm mesajul pe care ni-l oferim nu doar nouă însine, ci si tuturor celor din jurul nostru.
Extrase din carte:
Cand citesti pentru prima oara Cele patru legaminte, se intampla magia. Ea merge dincolo de cuvintele pe care le citesti. Simti ca deja stii fiecare cuvant din carte. O simti, dar poate niciodata n-ai pus-o in cuvinte. Cand citesti cartea pentru prima oara, aceasta iti pune credintele la incercare si te aduce la limita puterii tale de intelegere. Rupi multe intelegeri restrictive si depasesti multe provocari, dar apoi vezi altele. Cand citesti cartea a doua oara, te simti ca si cum ai citi o carte complet diferita, pentru ca limitele puterii tale de intelegere deja s-au extins. Din nou, te trimite intr-o cunoastere mai profunda a propriului tau sine si atingi limita posibila in acel moment. Iar cand citesti cartea pentru a treia oara, este ca si cum ai citi deja o alta carte.
Exact ca in magie, pentru ca ele sunt magice, cele patru legaminte te ajuta treptat sa-ti redescoperi adevaratul sine. Practicandu-le, aceste patru legaminte simple te aduc la ceea ce esti cu adevarat, nu la ceea ce pretinzi ca esti, si aici este locul in care vrei sa fii: unde esti tu cu adevarat.
Principiile din Cele patru legaminte vorbesc pe intelesul fiecarei fiinte umane, de la tineri la batrani. Vorbesc pentru oameni din toata lumea, avand culturi diferite – oameni care vorbesc limbi diferite, oameni ale caror credinte religioase si filosofice sunt in mare masura diferite. Au invatat la tipuri diferite de scoli, de la scoli generale la licee si universitati. Principiile din Cele patru legaminte ajung la toata lumea, fiindca ele, pur si simplu, reflecta simtul realitatii.
Acum e timpul pentru un alt cadou: Al cincilea legamant. Al cincilea legamant nu a fost inclus in prima mea carte pentru ca primele patru legaminte erau indeajuns de provocatoare la acel moment. Al cincilea legamant e creat din cuvinte, desigur, dar intelesul si intentia sa trec dincolo de cuvinte. Al cincilea legamant este, in cele din urma, despre cum sa vezi intreaga ta realitate prin ochii adevarului, fara cuvinte. Rezultatul practicarii celui de-al cincilea legamant este acceptarea completa a propriei fiinte, asa cum este, si acceptarea completa a celorlalti, asa cum sunt. Rasplata este fericirea ta eterna.
Ce fel de mesager esti tu?
CEL DE-AL CINCILEA LEGAMANT constituie cea mai avansata invatatura a toltecilor, pentru ca ne pregateste sa ne intoarcem la ce suntem cu adevarat: mesageri ai adevarului. Transmitem un mesaj de fiecare data cand vorbim si, daca nu transmitem adevarul, e fiindca nu suntem constienti de ceea ce suntem cu adevarat.
Ei bine, cele Patru Legaminte ne ajuta sa redobandim constiinta a ceea ce suntem. Ne ajuta sa devenim constienti de puterea cuvantului nostru. Dar adevaratul scop il constituie al cincilea legamant, pentru ca ne duce dincolo de simboluri si ne face responsabili pentru crearea fiecarui cuvant. Al cincilea legamant ne ajuta sa recastigam forta credintei pe care am investit-o in simboluri. Si cand mergem dincolo de simboluri, puterea pe care o descoperim este incredibila, pentru ca e puterea artistului creator, puterea vietii, pentru ca suntem noi, cei reali.
Al cincilea legamant este ceea ce eu numesc o lectie pentru un mesager sau o lectie pentru un inger, pentru este dedicata mesagerilor care sunt constienti ca au un mesaj de transmis. Inger e un cuvant din limba greaca, insemnand „mesager”. Ingerii exista cu adevarat, dar nu acei ingeri din religie, cu aripi. Suntem cu totii mesageri; suntem cu totii ingeri, dar nu avem aripi si nu credem in ingeri cu aripi. Povestea religioasa despre ingerii cu aripi reprezinta doar un simbol si, prin urmare, aripile inseamna ca ingerii pot zbura.
Ingerii zboara si transmit o informatie, un mesaj. Si adevaratul mesaj e viata sau adevarul. Dar sunt atatia mesageri in aceasta lume care nu transmit viata, care nu transmit adevarul. Lumea e populata de miliarde de mesageri, constienti sau nu. Este evident ca cei mai multi nu sunt constienti. Ei sunt programati sa transmita si sa primeasca un mesaj, dar nu stiu ca sunt mesageri.
Majoritatea oamenilor de pe pamant nu au nicio idee ca simbolurile sunt propria lor creatie. Nu au nicio idee de unde vine forta simbolurilor, ceea ce inseamna ca simbolurile au control total asupra lor. Ce fel de mesageri sunt ei? Raspunsul e evident. Vezi consecintele in lume. Doar uita-te in jur si vei descoperi ce fel de mesageri sunt.
Cand afli acest lucru, cel de-al cincilea legamant capata si mai mult sens. Fii sceptic, dar invata sa asculti. Ce va face diferenta intre acesti mesageri? Raspunsul este constiinta. Acesta este rolul lectiei pentru mesageri. Ne ajuta sa devenim constienti de tipul mesajului pe care il transmitem in aceasta lume.
... Acum, iti pun o intrebare simpla. Vreau sa intelegi intrebarea, dar sa nu-i permiti vocii din mintea ta sa raspunda la ea. Lasa aceste cuvinte sa mearga direct in inima ta, unde poti simti sensul si intentia din spatele cuvintelor. Aceasta este intrebarea: Ce fel de mesager esti tu? Aceasta nu e o judecata. E doar o mica indoiala pentru mintea ta, dar e o etapa importanta pentru constientizare.
... Intreaba-te:
Ce fel de mesager sunt? Ce fel de mesageri sunt alti oameni din viata mea? Aceste intrebari reprezinta o etapa importanta in constientizare; o etapa importanta in a deveni un vizionar.
Odata ce esti constient de mesajele pe care le care le transmiti si de mesajele pe care ti le transmit alti oameni, punctul tau de vedere se schimba mult si categoric. Vezi clar mesajele pe care ti le transmit alti oameni si ce tip de mesageri sunt acestia. Apoi vine momentul in care constiinta ta e atat de vasta incat vezi clar mesajele pe care le transmiti altor oameni. Vezi exact ce tip de mesager esti. Vezi efectul cuvintelor tale, efectul actiunilor, efectul prezentei.
...Transmiti informatiile pe care le ai in interiorul tau. Nu sunt corecte sau gresite, bune sau rele; sunt ceea ce stii. Sunt ceea ce ai invatat intreaga ta viata si nu conteaza intr-adevar ce ai invatat. Nu conteaza ce ai fost invatat de altii sau ceea ce ai impartasit cu altii. Ce conteaza este sa fii ceea ce esti cu adevarat – sa fii autentic, sa te bucuri de viata, sa fii iubire. Nu simbolul iubirii pe care l-au distorsionat oamenii, ci iubire reala – sentimentul pe care nu-l poti exprima in cuvinte, iubirea ca rezultat a ceea ce esti cu adevarat.
Aminteste-ti mereu: tu esti forta care creeaza tot ce exista.