Descriere - Evanghelia si Imparatia
Rezumat:
Goldsworthy a pornit in scrierea cartii de fata de la o constatare personala: majoritatea crestinilor trateaza Vechiul Testament ca pe niste scrieri depasite, considerind ca Noul Testament este nu doar suficient pentru a intelege mintuirea prin Hristos, dar si superior Vechiului, prin revelatia pe care o contine. De aici rezulta atit ignorarea a doua treimi din scrierile care sustin ca sint Cuvintul lui Dumnezeu, cit si o nesiguranta semnificativa in interpretarea scrierilor narative, profetice, legale si poetice ale VT, in putinele cazuri in care recurgem la ele pentru invatatura publica in biserica ori la scoala duminicala sau chiar ca parinti, cind incercam sa-i invatam Biblia pe copiii nostri.
Evanghelia si Imparatia se bazeaza insa pe convingerea ca VT este fundamental pentru intelegerea Evangheliei, intrucit avem cel putin 1.600 de citate din el in NT, plus alte citeva mii de aluzii sau referiri la acesta. De asemenea, crestinul, ca unul care il urmeaza pe Hristos, trebuie sa aiba fata de VT aceeasi atitudine pe care a avut-o Cel pe care Il urmeaza. Dar pentru ca acest lucru sa fie posibil, noi, cei de astazi, nefamiliarizati cu VT si traind Intr-o lume semnificativ diferita de a lui, avem nevoie de o punte care sa ne ajute sa-l intelegem fara a-i distorsiona mesajul original.
Goldsworthy isi propune sa schiteze o asemenea punte, pornind de la convingerea ca, in toata Scriptura, Evanghelia ne este revelata ca un proces al istoriei rascumparatoare, proces care isi are scopul, centrul si implinirea in persoana si lucrarea lui Hristos. Trebuie mai intii sa intelegem ce este VT, cu multitudinea sa de forme literare, apoi sa intelegem relatia dintre teologia biblica si istoria rascumpararii, precum si importanta legamintului, ca act si concept, pentru aceasta istorie. O data clarificate aceste fundamente, autorul ne conduce prin intregul VT, incepind din gradina Edenului, continuind prin istoria Israelului, ajungind la Imparatia revelata in profetie si culminind cu Imparatia descoperita in si prin Isus Hristos. Cartea se incheie cu un rezumat al principiilor fundamentale de interpretare a VT, exemplificate pe paginile ei, si cu abordarea citorva dintre pasajele foarte dificile ale VT, cum sint psalmii de imprecatie.
Fara o ancorare solida a credintei crestine in VT, aceasta derapeaza intr-o minimalizare a lucrarii lui Dumnezeu, in favoarea exacerbarii experientei personale a individului, a aspectului subiectiv al iertarii si mintuirii, prin subminarea fundamentului istoric al acestora. Prin cunoasterea si intelegerea VT, revenim la modul in care Biserica Primara, apostolii si Hristos Insusi au inteles mareata interventie a lui Dumnezeu in istorie, prin care se reveleaza pe Sine, ne mintuieste si ne face parte a Imparatiei Sale.
Coperta: tare, policromie, folie mata
Grafica coperta: Editura Logos
Legare: cusuta, coperta tare
Format: 235x165 mm
Categorie: » »
Autor: Goldsworthy, Graeme
Cartea "Evanghelia si Imparatia". face parte din categoria carti >>
- - a catalogului LibrariaOnline.ro. Cartea este scrisa de catre Goldsworthy, Graeme si a fost publicata la Editura LOGOS.