Descriere - Balchis 2000, parola: Dumnezeu

Mi-a trebuit ceva timp pana sa scriu aceasta carte. La inceput, imi faceam probleme ca nu o sa fiu inteles. Ca cititorii mei nu dispun de informatiile care sa-mi sustina veridicitatea povestirii. A fost nevoie de ceva munca pana cand oamenii au fost pregatiti sa primeasca varianta mea asupra ADEVARULUI. Pentru ca asta avem in realitate fiecare: cate o varianta asupra Adevarului Suprem care este Dumnezeu. Am inteles multe, am si mai multe necunoscute. Mi s-a reprosat ca smintesc oamenii, ca „le torn lava pe gat“, ca vand taine pe 150 de mii de lei. Nu stiu cat de adevarat este. Stiu doar ca la un moment dat ma voi duce la Cel Preainalt si ii voi spune ce am facut, ce am avut de gand sa fac si atunci El, in Intelepciunea Lui, imi va descoperi ce a iesit.

De ce am scris ce am scris? Din orgoliu. Cred ca asta a fost primul meu impuls si, chiar daca imi este rusine sa recunosc, este adevarat. Totdeauna, in vietile mele trecute mi-a fost frica de uitarea mortii si am incercat sa raman cumva in istorie, in memoria celor care-mi urmau. Mi-a fost frica de propria uitare dintre moarte si nastere. De uitarea cu care ne nastem. Acum am ajuns la intelepciunea de a-mi lasa in cartile mele atata cunoastere incat in viata viitoare sa aflu totul inca de cand voi fi pus mana pe cartile pe care le-am scris in viata asta.

Se spun multe de spre mine, si bune si rele. Unii mi-au creeat o aura de sfant, ceea ce este fals. Altii ma vorbesc de rau. Multe sunt adevarate. Nu tot ceea ce am facut in viata asta este minunat, dar asta este viata mea. Nu este buna, nu este rea, este.

Stiu ca prin ceea ce scriu voi aduce prejudicii bisericii ortodoxe, celei catolice si nu numai. Dar nu crestinismului si nu Lui Iisus Hristos. Daca in cartile mele precedente eram impotriva ideii exprimate de Dostoievski printr-un personaj care afirma ca, daca ar afla odata ca adevarul si Iisus nu ar fi unul si acelasi lucru, el ar ramane cu Iisus, acum, pot spune ca si eu as face la fel.

In ceea ce priveste biserica ortodoxa, am o parere din ce in ce mai proasta fata de ea. Cu cat o cunosc mai mult, cu atat mai mut consider ca ar trebuie distrusa din temelii. Arsa de-a dreptul! De ce? Simplu. Puterea bisericii se datoreaza tainelor lasate de Iisus Hristos si de Sfintii parinti. Cunoasterea asta spirituala se transmitea prin ceea ce se cheama Sfanta Traditie, adica tainele transmise prin viu grai, de la episcop la episcop, de la preot la preot. Au pastrat insa doar acele taine care le faceau viata mai usoara. Am avut trei duhovnici: parintele Ilarion Argatu de la Cernica, parintele Pantelimon Hodorog de la Cernica, unul dintre ucenicii parintelui Argatu, si pe parintele Dosoftei de la Ciorogarla. Curios, toti aveau ceva cu preainaltii episcopi ai bisericii ortodoxe. Nu cu toti. Printre ei mai sunt si oameni, nu numai draci.

De ce mi-a ales Dumnezeu sa am asemenea oameni drept indrumatori spirituali, aveam sa aflu mai tarziu. Chiar si El este nemultumit de prestatia oamenilor Lui. Ortodoxia a devenit un vodevil ieftin, fara substanta. Ori Dumnezeu a stiut intotdeauna ca voi avea curajul sa infierez tot, inclusiv biserica. Pot spune ca am suferit din cauza slujitorilor bisericii. Cred ca nimic nu este mai mizerabil decat sa propovaduiesti pe Hristos si sa legi in numele Lui. Pana si El este nemultumit. Protii cred ca, daca fac Liturghia, au dreptul sa faca orice. Surpriza, nu! Impotriva lor, a preotilor si a episcopilor care folosesc cunoasterea pentru a lega, pentru a ma impiedica pe mine si pe altii sa ne exprimam liberul arbitru, ma ridic eu! Nu numai ca ma ridic, dar reafirm ceea ce am trimis secretariatului Patriarhiei: voi folosi toata cunoasterea mea ca sa lovesc psi tot ce inseamna preot sau episcop care foloseste Sfintele Taine pentru a subjuga psi oamenii.

Nu mi-este frica de scoaterea particelelor, de sabiile si de ingerii lor, de liturghiile facute la miezul noptii, de grupurile de episcopi masoni. Convinsi de menirea lor si de tainele pe care le detin, au pierdut din vedere un singur lucru: adevarul este infinit. Iar ei detin doar o mica parte a lui. Probabil ca nu as face asta daca nu as avea in spate un ajutor care transcende tot ce stiu si pot ei: pe Dumnezeu, Maica si Cerul. Cred cu tot sufletul in emanciparea omului, cred ca este timpul ca omul sa „se roage in Duh si in Adevar“. Prelatii bisericii nu au inteles niciodata asta: ca poti face biserica din orice camera, dar mai important este sa zidesti biserici in casele si inimile oamenilor. Preocupati de spagi si bani, au uita de cel pe care au promis sa-l slujeasca, de Dumnezeu, prin a spala picioarele oamenilor, nu prin a le goli buzunarele.

Am vrut sa fiu preot al bisericii, dar Dumnezeu nu mi-a ingaduit. Raman acelasi om care da cu pietre in biserica, ca sa sperie viperele si sa se intoarca oamenii la Casa Lui Dumnezeu. Fac o afirmatie care poate ca o sa ma coste. Cei din Dealul Patriarhiei, cu toata puterea si cunoasterea lor nu sunt in stare sa-mi miste un fir de par de pe crestet! Atat a ajuns de anosta viata si traiul lor spiritual. Pot sa faca ce vor. Eu imi voi indeplini menirea de a face, din oi, oameni care sa creada si sa-l iubeasca pe Dumnezeu. Atata cer, sa-mi lase familia in pace. Pentru ca, daca ii lovesc pe ei, care nu stiu si nu se pot apara, le iau viata.

Pare o lupta grea pentu un neavizat, dar adevarul este ca nu-i asa. Cei care sunt cu Dumnezeu stiu ce vreau si, chiar daca nu ma sustin pentru ca nu le permite ascultarea, cel putin nu ma lovesc. Si daca mai spun si o rugaciune pentru mine si imi aprind o lumanare, imi este de ajuns. Ceilati sunt cei care sunt ori prosti, ori rai. Cei prosti, scuzati, saraci cu duhul, nu au ce sa-mi faca, iar cei rai nu au ajutorul Lui Dumnezeu care stie deja ce au de gand sa faca dinainte de a se gandi macar! Asa ca lupta mea spirituala cu preasfintii ortodoxiei este de fapt terminata dinainte de a incepe. Oricum, in momentul in care aceasta carte va aparea voi fi intrat deja calare peste Sinod si voi fi luat capetele viperelor din Dealul Mitropoliei! Pe cei prosti nu ar avea sens sa-i lovesc: de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.

Stiu cat de neverosimila este cartea mea. Imi aminteste de Robert Serban, de la emisiunea A cincea roata la caruta, care-mi spunea ca in cartile mele parca este Razboiul stelelor. Luati totul cu semnul intrebarii si lasati timpul sa se astearna peste informatiile pe care o sa le descoperiti in ea. Timpul face ca tot ceea ce este valoros sa ramana si daca ceea ce am scris este de valoare atunci cartile mele vor dainui cu mult dupa ce nu voi mai fi. Daca nu, se vor stinge precum un foc de paie.


Anul aparitiei: 2008
Format: 13X20 cm
Nr. pagini: 208