Descriere - Principii si directii in vindecarea naturala

Lucrarea prezinta, in premiera in tara noastra, sistematizat, notiuni esentiale referitoare la vindecarea si autovindecarea naturala, cum ar fi:
– medicina elementelor fundamentale (vindecarea cu ajutorul energiei subtile a pamantului, a apei, a focului si a aerului)
– cauzele suferintei si vindecarea spirituala
– puterea vointei, a iubirii, a mintii si a rugaciunii in procesul terapeutic
– yogaterapie – elemente de meditatie, atitudini creatoare si posturi corporale
– dietoterapie si fitoterapie (procedee de purificare si dezintoxicare, modalitati de preparare si administrare a remediilor naturale, diete in boli grave, etc.)
– alte terapii alternative.

Extras din introducere:

Gratie unei tainice “simtiri” a omenirii, luata ca un intreg aflat in procesul complex al devenirii sale si acelei “soapte” eterne pe care o ascultam usor infiorati, ca vibratie a sufletului, ne indreptam incet, dar sigur, spre orizontul etern luminos al cunoasterii spirituale. Sunt percepute, este adevarat, in forme diferite, expresii ale aceleiasi cautari fundamentale – “Care este originea vietii pe pamant?”, “Care este rostul omului in aceasta lume?”, “De unde venim si incotro ne indreptam in mersul nostru pe pamant?”. Transpare ca o intuitie, pentru multi dintre noi, ca dincolo de mecanicismul, automatismul, artificialitatea si implicit determinismul mai mult sau mai putin perceput al acestei existente fizice, in tot ceea ce vedem si in acelasi timp dincolo de tot ce se vede, exista si se manifesta pentru noi intr-un mod inefabil atingerea lui Dumnezeu. In acest inceput de mileniu devenim din ce in ce mai receptivi la ceea ce reprezinta cu adevarat pentru noi aceasta lume, aceasta viata, si invatam sa o redescoperim ca pe o suverana initiatoare a carei adevarata natura este suprema sa intelepciune. Nu golita de sensuri si valori, nu ostila si agresiva, nu degenerata si alterata, nu falsa si limitata. Ceea ce ne facea sa o percepem in felul acesta, mai demult, exprima de fapt, propria ignoranta, propria deruta si confuzie, propria falsitate, limitare si ipocrizie. Ne era mai usor sa pozam in victima neinteleasa, decat sa urmarim sa ne deschidem fiinta unei intelegeri mai profunde in fata vietii, a existentei, a lumii si implicit a naturii noastre esential divine. Datorita acestei atitudini caracterizate de dogmatism, rigiditate si de ce sa nu recunoastem de prostie, omul a suferit si va continua sa sufere, daca zorii cunoasterii spirituale vor intarzia sa se nasca in orizontul devenirii sale. Totusi, cu multa bucurie si speranta se intrezareste momentul completei reamintiri: suntem cu totii copii ai aceluiasi Dumnezeu, perfect inzestrati, sublimi in potentialitati.

Poate ca nicaieri nu s-a aratat mai clar si mai precis in existenta omului cum ignorarea acestor calitati divine si totodata umane atrage suferinta si degradarea sub toate aspectele sale, ca in acest spatiu complex de experienta umana si sociala reprezentat de domeniul tamaduirii, al refacerii si mentinerii sanatatii.

Loc al intalnirii experientelor mistice si religioase profunde, al miracolelor divine, dar si al empirismului si dogmatismului, al magiei si descantecelor, dar si al cercetarii stiintifice profunde, plan de intersectie al destinului individual cu liniile de forta ale societatii de consum, domeniul sanatatii este tangent cu insusi procesul evolutiv al fiintei umane in perspectiva sa istorica, temporala si spatiala. Mai ales aici, vom gasi manifestate toate acele atitudini grosiere ce tin de latura instinctuala, animalica, tenebroasa a fiintei ce lupta cu disperarea fricii de moarte sa supravietuiasca; dar tot aici vom intalni exprimate in forme pure acele dimensiuni ale spiritului uman care ne fac sa recunoastem adevarata sa natura si esenta: cea Divina, perfecta in potentialitati. Aceste ipostaze apartin fiintei umane care se afla in confruntarea cu moartea, cu boala, cu suferinta, cu degenerarea si batranetea.

Bolnav si vindecator, pacient si medic, amandoi se cauta cu ardoare si se intalnesc in acest spatiu al aspiratiei de insanatosire, de regenerare si reechilibrare a fiintei. Trebuie sa recunoastem ca un puternic imbold spre asumarea procesului constient de evolutie, transformare si perfectionare a fiintei umane a fost si este reprezentat de suferinta. Prin suferinta a renascut in omenire sentimentul religios, ideea divinitatii si impulsul regasirii paradisului pierdut.

Stiinta tamaduirii ramane la origine indisolubil legata de invatatura divina, de stiinta intelepciunii care este singura capabila sa unifice intr-un tot armonios materia cu spiritul, corpul cu sufletul si pe om – fiinta creata – cu Dumnezeu Tatal care este Creatorul sau.

De foarte multe ori, Dumnezeu, in marea lui iubire si compasiune fata de oameni, a trimis pe pamant o fiinta model, o fiinta perfecta, capabila sa trezeasca in oameni impulsul si fortele care sa-i salveze. Aceste fiinte au incarnat pe pamant arhetipul “Salvatorului”. Dar ce reprezinta cu adevarat o astfel de fiinta? Pentru aceasta lume inca bolnava fizic, moral si spiritual, un „salvator” este un vindecator spiritual a carui suprema misiune este cea de a tamadui ranile, a pansa plagile, a dezinfecta cangrenele, a amputa si elimina ceea ce este deja mort si totodata a mangaia si alina suferintele, a retrezi seva si fortele pure, binefacatoare ale vietii in acest imens organism care este lumea, ale carei celule si organe suntem chiar noi, oamenii. Fiecare dintre noi, mai puternic sau mai slab, mai sanatos sau mai bolnav, mai constient sau mai ignorant, facem parte din acest mare organism al vietii umane pe pamant. De multe ori acest organism a fost pe punctul de a pieri in mizerie si suferinta si de tot atatea ori Dumnezeu a intervenit cu dragoste redandu-le din nou oamenilor speranta vietii prin perpetuul sacrificiu divin ce a culminat cu cel suprem: sacrificiul cristic. Iata de ce consideram ca in esenta, procesul tamaduirii este si trebuie sa ramana orientat spre adevarata, definitiva “salvare” si eliberare a omului din cea mai cumplita si teribila boala: IGNORANTA. Caci ea atrage dupa sine cortegiul infinit al suferintelor de tot felul.

In cercetarile noastre, precum si in studiile intreprinse de-a lungul mai multor ani, am facut ample incursiuni in traditiile spirituale ale umanitatii. Fie ca este vorba de Orient sau Occident, de timpuri stravechi sau mai apropiate de noi, ori de cate ori am patruns nucleul filosofic, doctrinar al acestor traditii spirituale autentice, le-am regasit grupate intr-un corpus de norme si reguli, sfaturi si recomandari prezentand adeseori un caracter initiatic cu privire la stiinta si, am putea spune noi, chiar arta de a trai o viata cu adevarat divina in acest corp de carne, animat si sustinut de suflul sau cu alte cuvinte de energiile manifestatoare ale lui Dumnezeu. Este firesc sa fie asa deoarece marile religii si modalitati de evolutie spirituala ale umanitatii au aratat omului intotdeauna CALEA, ADEVARUL si VIATA. Chiar daca acestea au fost revelate in forme si expresii specifice, toate raspundeau necesitatii imperioase care il indemna pe om sa caute sensul si rostul sau in lume, urmarind permanent sa stabileasca relatia sa cu Dumnezeu, cu Natura, cu celelalte fiinte de pe Pamant.

Toate religiile proclama ca unicul si supremul scop al vietii este reintegrarea, reunirea cu sursa originara a vietii in Univers: DUMNEZEU. Cuvantul “religie” provine de la doua cuvinte latine: “re” (din nou) si “ligere” (a lega). Prin urmare, religia semnifica un proces de “relegare” a omului de Dumnezeu. Acest lucru presupune insa faptul ca, odata, la inceputuri, omul a fost strans legat de Divinitate. Aceasta i-a permis sa traiasca si sa experimenteze in chiar acest corp, adevarata conditie a perfectiunii naturale si spirituale a desavarsirii dumnezeiesti. Aceasta suprema experienta, ce constituie scopul existentei umane, a ramas si va ramane in eternitate ca un permanent imbold si totodata sublima provocare pentru spiritul uman, care trebuie sa atinga in mod individual acest stadiu evolutiv. Este simplu sa intelegem ca acestei supreme stari existentiale (comuniunea cu Dumnezeu) ii corespunde pe multiplele planuri ale fiintei starea de perfect echilibru fizic, psihic, mental si spiritual, armonia, intelepciunea si pacea profunda. Starea de sanatate perfecta si longevitate naturala sunt urmarea fireasca a acestei comuniuni. Urmarim sa aratam astfel maniera simpla de atragere, captare, mentinere si orientare benefica a tuturor fortelor vindecatoare din acest Univers atunci cand omul a gasit sursa mai presus de toate acestea, izvorul primordial al Vietii, din care totul se naste: DUMNEZEU.

Aceasta lucrare isi propune un scop maret: cel al reorientarii acestei minunate cautari a omului in directia vindecarii, pe adevaratul fagas, cel al transformarii si perfectionarii fiintei umane aflate pe calea cunoasterii lui Dumnezeu. Bolnav si vindecator se intalnesc in aceasta aventura a cautarii de sine. Asumandu-si cu curaj conditia existentiala in care sunt pusi de destin, cei doi sau cel dublu ipostaziat in bolnav si autovindecator se regasesc la capatul drumului solidari, transfigurati de marea forta a Iubirii si Compasiunii Divine.

Fie ca aceasta lucrare sa hraneasca aspiratia spre perfectiune a fiintei umane, perfectiune care este singura in masura sa inlature ignoranta si suferintele de tot felul. Asa sa ne ajute Dumnezeu!

Nr. de pagini : 730
Anul aparitiei : 2006
Autori : Liviu Gheorghe, Veronica Godeanu