Descriere - Din pataniile unui profesor

CATEVA GANDURI SI LAMURIRI

Vine o vreme cand simti nevoia sa-ti privesti retrospectiv viata, curios, poate, sa vezi daca ceva a fost demn de luat  in seama ..in clipa cea repede ce ti. s-a dat". Se intampla, uneori, sa constati ca n-ai trait chiar degeaba, ca umbra facuta pamantului n-a fost de tor consistenta dar nici chiar searbada. Mai mult, se intampla sa constati ca unele fapte savarsite sau hotarari luate au avut oarece consecinte, mai ales cand s-au intalnit cu altele asemenea, interconditionandu-se sau sprijinindu-se deopotriva stii, pe de alta parte, ca lumea in care te-ai manifestat n-a fost cine-stie-ce. Ce inseamna, zic unii, ce mare lucru sa fii profesor?! Aceasta prejudecata o resimti. ca pe o mare nedreptate. Cum nu inseamna mare lucru sa fii profesor?! stie, oare, cel ce gandeste astfel ca chiar el e rezultatul muncii unui colectiv de profesori, ca el este ceea ce este si datorita unor oameni care s-au gandit ore intregi cum sa se faca intelesi de atatea fete nedumerite sau Intrebatoare? Sau: a aflat el ca la sfarsitul secolului al XIX-lea, investind masiv in invatamant, Japonia a izbutit ca, pana in 1910, sa ajunga din urma, economic, financiar, in ultima instanta ca nivel de trai, cele mai dezvoltate state din lume?

Ei bine, nu stie toate astea, iar daca se intampla sa le stie si continua sa gandeasca "ce mare lucru sa fu profesor" Inseamna ca e vai de capul lui! Dupa cum, daca se intampla sa mai fie si om politic, vai de tara in fruntea careia s-a trezit!

Altii vor spune, aflandu-se nu departe de situatia celor dintai, ca, dat fiind "modestul" tau statut social - fara ca tu sa ai vanitatea ca ai scris niste memorii - altii vor spune, asadar, ca "memoriile" tale n-au anvergura, amplitudine, semnificatie - vai! - istorica. Ei, si? Nu e oare suficient sa ai constiinta ca, de pe aceasta modesta pozitie, ai reusit nu numai sa faci ceva pentru "rotunjirea" personalitatii catorva mii de semeni, asigurand viitorul neamului tau, dar sa si pui la indemana altora ca tine ceea ce ti fi-a parut bun, drept si onest in "anonima" si "neinsemnata" misie pe care ti-ai asumat-o "de buna voie si nesilit de nimeni"?

Aceste pagini s-au nascut luptand cu toate aceste nedrepte prejudecati, manat, poate, si de mandria, orgoliul si vanitate a - fiecare in parte si toate laolalta, cu minimele diferente semantice dintre ele - care m-au ajutat sa inving complexele care s-au putut, eventual, dezvolta "gratie" lipsei de consideratie fata de nobila profesiune ce a asigurat elita intelectuala care a dus Romania - atat cat a dus-o! - in randul natiunilor civilizate.

Sunt intre aceste coperti o seama de Insemnari care tin de conditia celui care s-a ridicat la un anumit grad de cultura, in vremuri blestemate, si si-a pus agoniseala invataturii in slujba elevilor si a colegilor sai. Totusi - as vrea sa le amintesc - invatamamul secundar plafoneaza pe cel care-I profeseaza si e caz fericit cand nu-l rutineaza. El e nevoit sa ramana la nivelul de intelegere al celor in fata carora apare. Cele cateva exceptii, precum Eugen Lovinescu ori Pompiliu Constantinescu, sa zicem, nu fac decat sa confirme regula.

Cartea cuprinde si un ,Jurnal de cazarma", tinut, fireste, cu carecari intermitente: militarie in timp de pace - ceea ce nu-mi amintesc sa fi citit vreodata. El poate fi interesant si constructiv pentru cei ce vor sa afle cam cum se facea serviciul militar, la o arma grea precum tancurile, in plin comunism (anii '60 ai secolului trecut). Ceea ce mi s-a parut cu totul nesemnificativ am lasat deoparte, dar fragmentele omise sunt, in genere, mici ca intindere. Cei neinteresati il pot ignora, desi atrag atentia ca insemnarile din jurnal sunt presarate cu intamplari, unele de tot interesante, si populate cu "personaje" foarte variate, fiecare cu firea lui aparte: capitanul Musat, capitanul Patulea, maiorul Ioan Ioan, Petrica Albu, Ivan, caporalul Stoenescu etc. Pentru ca intre momentul Insemnarilor din jurnal si momentul valorificarii lor in aceasta carte au trecut nu mai putin de 50 de ani, textul a fost lasat ca atare. Este evident, cred, ca nu puteam scrie Intr-un biet carnetel purtat permanent in buzunarul bluzei sau vestonului - dupa anotimp - orice mi-ar fi trecut prin cap. O autocenzura se impunea de la sine. Mi-I puteau lua oricand, Intr-o imprejurare oarecare, si sa fi scris acolo ceva neconvenabil regimului sau comandantilor, atat mi-ar fi trebuit. De aceea, ori de cate ori am simtit nevoia unor lamuriri sau comentarii din perspectiva prezentului, le-am facut punandu-Ie intre paranteze drepte.

O constatare pe care am facut-o cu oarecare placuta surprindere a fost ca la 20 de ani scriam deja cam ca astazi. Stagnare, regres, rezultat al lecturilor din acea vreme? Greu de raspuns. Acesta e motivul, pe de alta parte, pentru care interventiile facute in textul jurnalului nu sunt de ordin stilistic - de altfel, ce m-a interesat, atunci, a fost autenticitatea celor notate si nu valoarea stilistica a acestor note -, ci au urmarit, cel mult, aducerea la zi a ortografiei, a punctuatiei, rar de tot inlocuirea unui cuvant cu altul mai potrivit situatiei notate in goana creionului sau cand textul devenea obscur din cauza specificitatii imprejurarii (militare) evocate. Daca as scrie astazi jurnalul, el ar arata aproape la fel ca atunci. As lasa, poate, deoparte unele pasaje liricoide, ori altele de tot naive. In aceasta eventualitate insa, el ar arata ca un schelet descarnat.

15 iulie 2012 A Gh. Oltesnu


Dimensiuni: 200 x 130 x 15 mm
Anul aparitiei: 2013
Numar pagini: 255