Descriere - Pachet autor Mihail Sebastian. Pachet 3 titluri

Pachetul contine titlurile

- De doua mii de ani. . . (246 pagini)
- Cum am devenit huligan (136 pagini)
- Fragmente dintr-un carnet gasit. Femei (192 pagini)

De doua mii de ani. . . - „Spune "ma doare" in idis–si cand ai spus, te-a si durut. E sange acolo, e cald, e viu“. In idis…, nu doar pentru ca astfel vei putea vorbi cu cei asemenea tie, din prezent, trecut…, ci pentru ca astfel vom putea asista la act sacramental universal valabil, iar durerea, ca si moartea sunt momentele de maxima luciditate. Apocalipsa este inrudita cu starea de constiinta treaza, asa incat toti suntem datori cu un sacrificiu in interesul gratuitatii: „Stefan Parlea vorbeste mereu de un mare incendiu istoric ce se apropie. Cu atat mai bine. Voi avea ce sa ofer acestui incendiu. “ Nu e vorba aici numai despre casa pe care o construieste cu uneltele artifexului, ci despre trecerea inspre artist. Inlocuiti intr-un experiment ludic numele lui Stefan Parlea cu un reflexiv impersonal (se) si recititi aceste propozitii amintindu-va ca suntem in anii pregatitori ai Holocaustului. Prefata lui Nae Ionescu nu putea sa prevada nimic din ce avea sa vina, dar a generat cel mai important scandal din literatura noastra interbelica. (Lucian Pricop)

Cum am devenit huligan - Mihail Sebastian face in „Cum am devenit huligan“ o apologie a neinregimentarii, a libertatii de gandire, precizand caderile in capcana a spiritelor care cautau ordine. Este aici si o reglare cu propriile cedari, dar mai ales o impacare cu istoria, si nu numai aceea trecuta, ci si aceea care va sa vina. „Corurile, marsul in cadenta si simbolurile vagi, aceste betii psihologice, sunt materia prima a oricarei dictaturi. Ca sunt dezonorante sau nu, putin intereseaza. Ele sunt eficace, si asta e de ajuns. Exista un singur dusman care le poate sta impotriva: spiritul critic. De aceea, orice dictatura, fascista sau comunista, debuteaza prin suprimarea lui…Noaptea de chef va trece insa, si in zori va veni dezgustul. Noptile de chef tin uneori foarte mult in istorie:ani si decenii, daca nu veacuri. La sfarsitul lor, dezgustul insa vine fara gres. Marxismul si fascismul pot cuprinde o suta de adevaruri politice si economice decisive, dar amandoua pornesc de la o groaznica ignorare a omului. Este si in marxism, si in fascism o lipsa de viata si un abuz de scheme care le face din capul locului artificiale. Acest lucru se va razbuna astazi sau peste o suta de ani, dar se va razbuna. […]Se circula greu astazi prin lumea ideilor, fara uniforma. Spiritul critic n-a avut niciodata uniforma. E un civil. “(Mihail Sebastian)

Fragmente dintr-un carnet gasit. Femei - Debutul ca prozator al lui Mihail Sebastian cu „Fragmente dintr-un carnet gasit“ (1932) nu iese din linia tematica a congenerilor sai, glosand aforistic pe marginea aventurii cunoasterii, a tragicului, a ratarii, a luciditatii in amor, a revoltelor spiritului si, in registru gidian, a degajarii plenare etc. „Fragmentele…“, de fapt o autofictiune camuflata diaristic dupa metoda de autenticizare larg utilizata de scriitorii secolului al XIX-lea, sunt toate „126 pagini – hartie comerciala–scrise marunt, regulat, fara stersaturi“. Naratorul anonimizat din cele 24 de capitole foarte scurte noteaza, totusi, intamplarile deloc eroice, face observatii psihosociologice despre iubiri pasagere, cauta cu astutie sa prinda din zborul inertial natura pasiunilor, in fine, judeca faptele proprii sau ale celorlalti cu o detasare jucata ca plictiseala deziluzionata. Avem de‑a face cu forma aceea de negationism specific spiritelor oripilate de ratare, in conditiile in care ratarea este chiar proteza pentru actiune a individului. In carnetul gasit pe podul Mirabeau e vorba de „umilinta de a rata“. Cu toate acestea, imunizarea se face printr-un rationament banal, dar spinal: „Ratezi cand te abati din drumul pe care vrei sa-l urmezi sau cand ajungi acolo unde ti se pare ca ar trebui sa ajungi. Eu insa nu m-am socotit niciodata sortit unui anume drum. “ Este aici o decrizare a sufletelor cautand satisfactii erotice sau morale. Acceptarea coexistentei contrariilor nu inseamna vreo constanta, ci un plus de sens pentru provizorat, care se impaca oarecum cu dispretul pentru Descartes:„Pastrez totusi din vechile mele pasiuni o mare aversiune:Descartes. Am mai spus-o, cred (caci e unul din cele mai sigure adevaruri ale mele), eu nu sunt un om moral si imi bat joc de asemenea distinctii. Dar cred in nebuni si in eroi si in sfinti. “ Nu sunt de gasit in aceste fraze pretentii apodictice, sunt insa influente stendhaliene si gidiene. Ar putea parea, pe alocuri, ca absenta moralitatii este o poltronerie ieftina, ca regasim alianta intre indiferenta si insuficienta cerebrala. Suntem asigurati ca egotismul deriva dintr-o desertaciune afirmata de psalmist: „Vanitas vanitatum omnia vanitas!“ Contradictia ambivalentei lumii este a cautatorului de pricini pentru toate ideile mari;Sebastian face aici jocul erorilor autenticiste. Cu aceeasi degajare, muta piesele si ideile, caracterele si situatiile si in „Femei“, subintitulat „roman“, tiparit intaia data in 1933. Daca pauperitatea epicului din „Fragmente…“ lasa loc silogismelor sau aforismelor, in „Femei“ se construieste cu oarece minutie, cu un plus de observatie psihologica, chiar cu o grija pentru detaliul povestii de viata. Plot-urile sunt relativ simple:Stefan Valeriu trece prin sase experiente erotice pe care le expune amoralist. Portretele si incercarile de fisa psihologica asupra comportamentului femeilor (Renée, Marthe, Odette, Arabela, Emilie, Maria) in intimitate sunt previzibile, dar consistente literar. Nu observatia clinica este cea care ii iese, ci taietura frazei despre pasiunile traite cu indiferenta fata de conventie, cu tot grotescul candorii vinovate, al complexiunii fiintelor mai mult sau mai putin iubite. Felul in care se diversifica tipologiile feminine in contexte erotice uneori bine disimulate in spatele camerei de supraveghere naratoriale, alteori explicite pana la concupiscenta, pare a valida „teza“ lui André Gide privitoare la monovalenta femeii (care nu ar avea caracter, ci doar instincte). (Lucian Pricop)