Cronica sau acuta, durerea este atat de des intalnita incat a devenit o constanta in viata de zi cu zi. In realitate, e un semnal de alarma care ne atrage atentia ca, in corpul nostru, ceva nu functioneaza asa cum ar trebui si ca este necesar sa ne schimbam cumva obiceiurile care ne fac rau.
Bazandu-se pe vasta sa experienta deprinsa in urma tratarii catorva mii de pacienti, dr. Brouillard ne prezinta intr-un limbaj accesibil cauzele fizice si emotionale ale durerii, explicandu-ne diferite metode de vindecare, atat din medicina alopata, cat si din cea complementara.
Desi avertizeaza asupra pericolului autodiagnosticarii, nu sunt uitate solutiile naturale, pe care le putem aplica acasa, fara ajutorul unui specialist. Este subliniata, de asemenea, importanta unei alimentatii sanatoase, a miscarii si exercitiilor fizice adaptate la nevoile corpului si, nu in ultimul rand, a unei flore intestinale echilibrate.
Prin intermediul unor tehnici simple si ajutandu-ne sa ne cunoastem mai bine corpul si pe noi insine, avem la indemana toate instrumentele pentru a ne lua sanatatea in maini si a trai liber.
Cuprins:
O medicina de calitate, in serviciul oamenilor Cum am ajuns sa ma specializez in tratamentul durerii Durerile de spate ale sotiei mele Noi tehnici promitatoare Pericolele autodiagnosticarii
1. Durerea, o necunoscuta Durerea – un rau necesar Fiecare individ percepe durerea in felul lui Putem invata sa simtim durerea? Mai degraba frica sau stare de rau? Uneori „uitam“ ca doare! Durerea sau euforia sportivului Consecintele financiare ale durerii Consecintele durerii asupra calitatii vietii
2. Durerea mea are un sens? Suferim fiindca ne simtim rau Ce ne invata budismul despre suferinta Cele patru adevaruri nobile ale lui Buddha… o lectie de medicina Durerea, un drum pe cat de necesar, pe atat de inutil? Empatia Puterea de a ne influenta mediul
3. De ce ma doare? Cauzele biologice si de mediu ale durerii Inflamatia acuta sau cronica Ligamentele – niste tesuturi trecute cu vederea O postura necorespunzatoare Schimbarile hormonale Aspectele psihologice ale durerii Emotiile toxice si stresul Entorsa lombara si factorii emotionali Regiunea lombara – extrem de fragila! Gatul „zdrobit“ sub greutatea autoritatii Cand tensiunea ajunge la cap Stresul si durerile cardiace
4. Tratamentul durerii incepe din propria farfurie O grava eroare Dependenta de zahar! Rezistenta la insulina Sa mananci gras ca sa devii slab? Grasimi bune pentru creier Legatura dintre alimentatie si durere: sistemul digestiv Bacteriile de care depinde sanatatea noastra Ce inseamna intestin permeabil? Ingrijirea dintilor si a gingiilor Consumam carne sau suntem vegetarieni?
5. Solutii naturale pentru ameliorarea durerii Puterea suplimentelor naturale Mai presus de orice… evita excesele Ai incredere in ficatul tau Suplimente indicate Miscarea, esentiala pentru sanatate! Mersul in ritm alert Scari pentru o sanatate mai buna Bicicleta… pentru a fi cu un pas inainte! Un tonus bun cu ajutorul exercitiilor care dezvoltamasa musculara Alergarea, pentru diminuarea stresului Antrenamentul Tabata! De ce nu? Exercitii musculare pentru destinderea gatuluisi a umerilor Exercitii de yoga pentru protejarea articulatiilor Exercitii pentru o detoxifiere eficienta Sauna infrarosie Incetinirea ritmului
6. Tratarea durerii – posibile piste
Medicamentele impotriva durerii Un sfat important in ceea ce priveste medicamentele Acidul acetilsalicilic Antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS) Acetaminofenul Tramadolul Antidepresivele Anticonvulsivantele Narcoticele Relaxantele musculare
Tehnicile de manipulare Chiropractica Osteopatia Masajul
Tehnicile de infiltrare Infiltratiile locale sau regionale Infiltratiile in punctele declansatoare(nodurile musculare) Infiltratiile cu cortizon Infiltratiile cu acid hialuronic (sau vascosuplimentarea) Proloterapia O tehnica nedureroasa
Acupunctura Mecanismele de actiune ale acupuncturii – perspectiva stiintifica Mecanismul energetic Acele Masajul punctelor de acupunctura: digitopunctura Campurile magnetice Reflexologia Termalismul Hipnoza Chirurgia
7. Durerea – latura psihologica Simptome multiple si periculoase Tratamente care nu vizeaza doar simptomele Inflamatia generata de durere duce la depresie Ce rol are stresul? Nevoia de lumina! Importanta somnului Neurobiofeedbackul pentru combatereadurerii si a depresiei
8. Cum sa traiesti cu durerea si sa nu suferi Gandurile au potential creator Inlaturarea gandurilor toxice si a sentimentului de vina Necesitatea introspectiei in cazul suferintei Ce sa faci cand te confrunti cu un calvar Detasarea de durere – mai dificila decat am putea crede Vinovatia care amplifica suferinta Deprinderea de a cultiva ganduri creative si luminoase Vizualizarea creatoare Vizualizarea si autohipnoza Meditatia Durerea – o oportunitate de cultivare a compasiunii Iertarea – o solutie puternica Recunostinta este gratuita
Concluzie Tratamentul inseamna sa traiesti in prezent
ANEXA – Durerea… din cap pana-n picioare Artrita si osteoartrita Durerile produse de cicatrici Fibromialgia Cefaleele (durerile de cap) Durerile cervicale Scoliozele Sciatica Herniile de disc Epicondilita cotului Sindromul de tunel carpian Algodistrofia reflexa Entorsele si rupturile musculare Neuropatia periferica Neuromul Morton Fasceita plantara si pintenul calcanean
An aparitie: 2021 Nr. pagini: 296
Produsul face parte din colectia SANATATEA
Nr pagini: 296
Autor: Brouillard, Gaetan Dr.
Editura: Philobia
Colecția: Sanatatea
ISBN: 9786069707258
Livrarea se face din stoc, in 24-48 ore, din depozitul de carte LibrariaOnline.ro, de luni pana vineri.
Transportul este gratuit pentru orice comanda de minim 119 lei cu livrare in reteaua de Pachetomate
Posta Panduri, minim 199 lei cu livrare in Easybox oriunde in tara, minim 149 lei cu livrare prin
curier in Bucuresti si minim 199 lei pentru livrarea prin curier, in tara.
LibrariaOnline.ro intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi
permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate pot fi
diferite fata de cele ale produsului este aceea in care producatorul aduce modificari specificatiilor
acestuia, fara a ne informa in prealabil.
Timpul maxim de procesare al acestei carti este de 7 zile.
Estimarea este exprimata in zile lucratoare si se refera la timpul maxim de aprovizionare si expediere.
Titlurile de curand epuizate sau cele aflate in curs de reeditare nu cad sub incidenta acestor estimari, iar disponibilitatea lor va va fi comunicata in 7 zile de la data comenzii.
Editura PHILOBIA. EDITURA PHILOBIA publica de sapte ani carti din sfera psihogenealogiei, psihologiei de cuplu, parentingului si a sanatatii, aducand in Romania autori extrem de cunoscuti, precum Anne Ancelin Schützenberger, Françoise Dolto, Anne Teachworth, Bruno Clavier, Serge Tisseron, Didier Dumas, Mathias Malzieu, Paulo Coelho, Frédéric Lenoir sau Bert Hellinger.
Temele abordate au legatura cu dezvoltarea personala si cu tot ceea ce tine de ecologia interioara a individului. Cartile PHILOBIA se adreseaza cititorilor interesati in primul rand de evolutia pe plan personal, de mentinerea unei stari de sanatate optime, de psihologie practica si aplicata, de cresterea copiilor, dar si de alte subiecte ce ii pot ajuta sa se dezvolte pe multiple planuri.
Acest site folosește cookies pentru a furniza servicii și funcționalități personalizate. Prin vizitarea site-ului nostru, îți dai acordul pentru descărcarea acestor cookies.
Am inteles