Descriere - Flora medicinala a Romaniei. Atlas
Prezentul ATLAS incearca sa usureze cunoasterea sortimentului de plante medicinale si aromatice aflate pe teritoriul Romaniei, prin plansele colorate, in imagini de ansamblu si de detaliu precum si prin textele alaturate care descriu caracterele morfologice ale plantelor, zonele naturale de raspandire si organele vegetale utilizabile. Punand baza pe experientele sutelor de generatii anterioare, axate pe testari repetate si pe cercetari chimico-farmaceutice de profunzime, s-au conturat, pentru fiecare planta, proprietatile terapeutice si actiunile specifice in prevenirea si combaterea multor maladii umane si animale. Toate acestea sunt corelate cu date concrete asupra continutului in substante bioactive care intra in interactiune cu factorii declansatori ai bolilor. LucIn convietuirea multimilenara cu natura inconjuratoare, omul a fost preocupat de a cunoaste cat mai multe detalii despre plantele existente in covorul vegetal din zona in care traia, urmarind posibilitatile de a le utiliza in diferite domenii, precum alimentatie, materiale de constructie, industrie, vopsitorie, apicultura, dendrologie, cosmetica si in prevenirea si tamaduirea multor boli fizice si psihice.
Pe teritoriul Romaniei, de la obcinele Bucovinei pana in lunca Dunarii si de la dealurile Moldovei pana in Campia de Vest a Banatului, exista o mare diversitate de macro- si microzone naturale, imbracate cu peste 3.500 de specii vegetale, atat de variate prin colorit, parfum si continut biochimic benefic.
Orografia variata a pamantului romanesc, cu munti inalti, depresiuni montane si premontane, platouri si coline, dealuri si campii, lunci si litoralul Marii Negre, constituie conditii ecologice favorabile pentru extinderea acestor mari diversitati de plante, din flora spontana si cultivata.
Multi specialisti considera ca valoarea acestor plante este deosebit de ridicata in comparatie cu cea a altor regiuni din Europa, caracterizata printr-o poluare alarmanta, atat cu ingrasaminte chimice, cat si cu pesticide, administrate anual in sol.
Din numarul total de plante autohtone, circa 12% sunt folosite in medicina stiintifica si traditionala datorita puritatii lor si unui continut ridicat in principii bioactive.
Timp de secole si milenii, incepand cu daco-getii, poporul s-a bazat mult pe folosirea acestor plante medicinale, pastrand o veche si utila traditie, mostenita din generatie in generatie.
Este bine cunoscut ca locuitorii satelor noastre, traitori in vremi de restriste, cand erau amenintati de hoardele cotropitoare, venite de pe alte meleaguri, isi gaseau refugiu in desisul codrilor care le daruia atat adapost cat si hrana si medicamentele naturale necesare.
Prezentul Atlas incearca sa usureze cunoasterea sortimentului de plante medicinale si aromatice aflate pe teritoriul Romaniei, prin plansele colorate, in imagini de ansamblu si de detaliu, precum si prin textele alaturate care descriu caracterele morfologice ale plantelor, zonele naturale de raspandire si organele vegetale utilizabile.
Punand baza pe experientele sutelor de generatii anterioare, axate pe testari repetate si pe cercetari chimico-farmaceutice de profunzime, s-au conturat, pentru fiecare planta, proprietatile terapeutice si actiunile specifice in prevenirea si combaterea multor maladii umane si animale. Toate acestea sunt corelate cu date concrete asupra continutului in substante bioactive care intra in interactiune cu factorii declansatori ai bolilor.
Lucrarea este pusa la dispozitia tuturor locuitorilor tarii, de la elevi si studenti pana la persoane mature si varstnice, toti interesati de sanatatea proprie si a celor din jur.
Nu excludem interesul iubitorilor de natura, al turistilor si al excursionistilor pe meleagurile noastre, admiratori si culegatori de plante, atrasi de frumusetea florilor, de parfumul placut degajat in jur si de insusirile terapeutice binecunoscute.
Sustinem ideea revenirii la frumoasa actiune, din secolul trecut, de colectare si valorificare a marii bogatii pe care o reprezinta flora medicinala din covorul policolor de pe intinsul teritoriu al tarii.
Sanatatea poporului roman va avea foarte mult de castigat atunci cand interesul pentru cultivarea, colectarea si prelucrarea plantelor medicinale se va extinde in tot mai multe familii, in scoli si universitati, in biserici si manastiri, in colective si asociatii.
Prof. univ. dr. Constantin Milica