Descriere - MemoMed 2017, Editia XXIII - Volumele I si II
Cartea MEMOMED 2017, editia 23 este structurat in doua volume. Lucrarea MEMOMED 2017 este recomandata atat medicilor si farmacistilor cat si celor interesati de cunoasterea celor mai noi informatii si practici terapeutice.
Volumul. I: MEMORATOR DE FARMACOLOGIE ALOPATA
Volumul. II: GHID FARMACOTERAPIC ALOPAT ȘI HOMEOPAT
Autorul face, la inceput, o scurta prezentare istorica a medicamentului si a celor doua metode terapeutice folosite in practica medicala, alopatia si homeopatia. Analizeaza apoi aspectele pozitive si pe cele negative ale celor doua metode.
Se rezerva un capitol amplu pentru comentarea celei mai mari greseli din istoria medicinii, separarea, opozitia si rivalitatea celor doua metode terapeutice. Articolul se incheie cu solutii posibile pentru diminuarea urmarilor greselii si/sau inlaturarea lor.
INTRODUCERE
Istoria medicinii incepe cu primii oameni care au existat pe pamant, care isi acordau ingrijiri reciproce in caz de boala, bazandu-se pe intuitie si pe observarea naturii inconjuratoare. De atunci, medicina a cunoscut o evolutie permanenta, in paralel cu marile si micile descoperiri ale spiritului uman, asimiland tot ce i-a putut fi de folos si a ajuns, in sec.21, sa posede un volum enorm de cunostinte privind organismul uman, bolile lui si tratamentul acestora. Concomitent, a facut propriile descoperiri, la fel de valoroase.
In istoria medicinii trebuie mentionat ca avand o importanta aparte, domeniul medicamentului. Totodata, trebuie subliniat ca, pe langa succese si progrese, ca orice activitate omeneasca, medicina si domeniul medicamentului au inregistrat si multe greseli si esecuri, din diverse cauze. Cert este ca multe dintre ele ar fi putut fi evitate, in primul rand, daca se aveau in vedere totdeauna, legile naturii si ale logicii.
O MARE DESCOPERIRE, AL DOILEA TIP DE MEDICAMENT, CEL HOMEOPAT
Este foarte greu de apreciat valoarea fiecarei descoperiri care a ilustrat istoria medicinii. Un criteriu util ar fi ponderea consecintelor unei descoperiri la scara ansamblului medicinii. Din acest punct MEMOMED 2016 Memorator de farmacologie de vedere consider ca, in domeniul medicamentului, descoperirea lui Hahnemann, a celui de al doilea tip de medicament, cel homeopat, este una dintre cele mai mari descoperiri din toate timpurile. Aceasta afirmatie este motivata de faptul ca influenta medicamentului, ca instrument al unei metode terapeutice, se reflecta in toata medicina, fiind folosit In toate specializarile medicinii, cu urmari asupra intregii umanitati. Rareori o descoperire poate avea un rasunet atat de larg.
Subliniez si insist, ca Hahnemann a facut descoperirea lui, enuntata sub numele de legea similitudinii, care este o expresie a unei legi a naturii, legea actiunii difazice antagoniste, care nu era cunoscuta In vremea lui si care a devenit cunoscuta cateva decenii mai tarziu, ca legea Ardnt-Schulz (1). La randul ei, legea actiunii difazice antagoniste este expresia unei legi naturale universale, legea dualitatii, despre care voi vorbi In acest articol. Demn de remarcat si de retinut este faptul ca, desi legea actiunii difazice antagoniste este foarte importanta pentru fiziologie si pentru farmacologie, Inca de la semnalarea ei, In mod deliberat si vadit antistiintific si antiumanitate, legea a fost si este trecuta sub tacere, cartile de specialitate nu scriu despre ea, aproape nimeni nu o cunoaste. Si aceasta dintr-un singur motiv. Ea a putut si poate fi un argument stiintific, obiectiv, pentru pledoarie In favoarea existentei justificate a homeopatiei.
SCURTA PREZENTARE ISTORICA PRIVIND MEDICAMENTUL
Scopul final al complexei activitati medicale este, In principal, tratarea bolilor. Printre mijloacele de tratare a bolilor, un loc principal II ocupa medicamentele. Medicamentele, asa cum le cunoastem, la Inceputul sec.21, au cunoscut primele evolutii la finele sec.18- Inceputul sec.19. In acea perioada, pentru tratamentul bolilor, se foloseau "substante medicinale" care erau descrise In carti numite "Materia Medica". Nu se cunostea termenul de medicament. Se foloseau, empiric, droguri vegetale (majoritatea), si animale si minerale (mai putine). Mijloacele terapeutice ale vremii erau sangerari, lipitori, vezicatori, gargarisme, cataplasme emoliente, diaforetice, laxative, clisme etc.
Intr-o aceeasi perioada istorica, finele sec.18-Inceputul sec.19, s-au nascut, din Materia Medica, doua metode terapeutice, ca doua surori, alopatia si homeopatia. De la Inceput au devenit evidente unele diferente dintre ele, care s-au amplificat In timp.
Alopatia, care era deja existenta In forme empirice, s-a dezvoltat, la Inceput mai lent, apoi exploziv, asimiland progresele stiintelor medicale si ale celor fundamentale. Faptul cel mai important, care avea sa-i asigure suprematia in medicina urmatorilor 200 de ani si pana azi, este ca si-a asigurat o baza stiintifica proprie, prin aparitia, in sec.19, a unei stiinte medicale a medicamentului, Farmacologia. Acest fapt a atras automat o evolutie logica si foarte rapida. S-a trecut treptat de la folosirea plantelor Intregi la extracte totale din plante, apoi la identificarea, izolarea, purificarea si determinarea structurii chimice a substantelor (principiilor) active din plante si extracte, introducerea substantelor pure In terapeutica, obtinerea prin sinteza chimica Intai a substantelor izolate din plante, apoi, dupa modelul lor, a unor structuri noi, necunoscute In natura, iar In prezent se dezvolta obtinerea medicamentelor prin biotehnologie.
S-a ajuns ca Farmacologia (alopata) sa domine terapia cu medicamente (farmacoterapia) In toate specializarile medicinii si In toate tarile dezvoltate si chiar In unele In curs de dezvoltare. In tarile sarace este dominanta Inca fitoterapia, o forma initiala, empirica, a alopatiei.
O mentiune cu totul speciala trebuie facuta privind rolul medicamentului alopat ca instrument de cercetare, ca un bisturiu chimic cu care s-a patruns In intimitatea proceselor fiziologice si patologice, la nivel molecular si celular. Impreuna cu reactivii chimici, medicamentele au adus beneficii inestimabile medicinii si biologiei, fiind instrumente indispensabile care au permis ca "medicina sa coboare In celula". Ele au facut posibile descoperiri de neimaginat prin alte mijloace, precum mediatorii chimici, modulatorii, nenumaratele tipuri de receptori, canalele ionice etc.
In aceeasi perioada, de peste 200 de ani, homeopatia si-a pastrat nemodificate multe dintre ideile fundamentale initiale, care au fost foarte valoroase pentru timpurile Inceputului, dar care ar fi trebuit adaptate, o data cu evolutia stiintelor. Aceste date au devenit dogme, cu pondere semnificativa In stagnarea homeopatiei. Aceasta greseala enorma a homeopatilor ar fi putut fi evitata daca ar fi admis gandirea logica urmatoare. Descoperirile si ideile lui Hahnemann, multe geniale, pot fi Impartite In doua categorii. In prima intra ideile care, fara ca Hahnemann sa fie constient, au fost corespunzatoare legilor naturii, care sunt perene si neschimbatoare. Valabilitatea acestora va fi vesnica. In a doua categorie intra ideile inspirate de cunostintele medicale ale epocii lui Hahnemann, In marea majoritate schimbate In timp, prin evolutia cunostintelor stiintelor medicale. Aceste idei au fost deci depasite si ele trebuiau sa fie abandonate treptat, ceea ce nu s-a realizat. Multi homeopati considera si azi ca, Incercarea de a supune unei gandiri critice ideile lui Hahnemann este o impietate, ceea ce denota o naivitate, o imaturitate intelectuala.
TERAPIA CU MEDICAMENTE, UN MARE SUCCES DAR SI O MARE DRAMA A MEDICINII
ALOPATIA
Este evident ca alopatia a adus umanitatii mari beneficii, contribuind substantial la cresterea sperantei de viata, la ameliorarea calitatii vietii etc. Daca lista beneficiilor este destul de lunga, la fel de lunga si apasatoate este si cea a aspectelor negative.
Investitiile exagerate si nelogice In cercetare si productie au dus la existenta unui numar inadmisibil de mare de molecule chimice de sinteza, nejustificate din punct de vedere stiintific si al nevoilor practicii medicale. S-a ajuns la un numar Ingrijorator de mare de efecte adverse, unele grave sau foarte grave, cu costuri enorme pentru bolnavi si pentru societate. Greseli enorme s-au facut pe plan economic. Medicamentele, ca instrumente ale metodelor terapeutice, includ doua componente, una medicala, stiintifica, alta financiara, economica. In mod logic, Intrucat prima componenta exprima ratiunea de a fi a unui medicament, ea trebuie sa fie dominanta, In aprecierea lui. Componenta economica este accesorie, un rau necesar dar indispensabil, care ar trebui sa aiba un rol cu totul secundar. Aceste considerente pledeaza pentru ideea ca medicamentul nu este un bun de larg consum ci un produs cu totul aparte. In realitate, de multa vreme, dezvoltarea industriei farmaceutice alopate a dus la inversarea valorilor cuprinse In medicament si la predominarea neta a laturii comerciale. In toate tarile dezvoltate cheltuielile cu medicamente sunt In continua crestere si niciodata fondurile existente nu sunt suficiente.
HOMEOPATIA
A aparut ca o replica la efectele terapeutice slabe ale substantelor medicinale alopate ale epocii. De la inceput s-au afirmat puternic virtutile terapeutice pozitive ale medicamentului homeopat, depasind evident rezultatele alopatiei. Ex. in 1849 a luat fiinta Royal London Homeopathic Hospital. In acel timp, la Londra a fost o epidemie de holera. Mortalitatea in spitalul de homeopatie a fost 16%, in timp ce la celelalte spitale londoneze, care au facut tratamente alopate, mortalitatea a fost 53% (2).
Tributar limitelor impuse de nivelul scazut al cunostintelor medicale ale epocii sale, Hahnemann a conceput homeopatia ca o metoda terapeutica. Lipsa unei metodologii stiintifice In efectuarea provingurilor a dus la obtinerea unui volum urias de date privind efectele medicamentelor homeopate, din care numai cel mult 20% sunt fiabile. Din nefericire, conceperea homeopatiei numai ca o metoda terapeutica a ramas pana azi, omitandu-se total existenta si rolul medicamentului homeopat. Gandindu-ne la legatura logica alopatie-medicament alopat-Farmacologie alopata, este clar ca homeopatia a stagnat pentru ca nu a avut in centrul ei, medicamentul homeopat. Ramasa numai ca simpla metoda terapeutica, lipsita total de aportul stiintei medicamentului, singurul motor al progresului, homeopatia s-a autocondamnat la stagnare.
Este surprinzator si de neinteles faptul ca nimeni nu a observat, timp de peste 200 de ani, ca esenta homeopatiei este medicamentul homeopat, conditia sine qua non a existentei homeopatiei. A fost nevoie sa se ajunga la inceputul sec.21 ca eu, un profesor de farmacologie, sa descopar acest adevar.
Nu incape nici o indoiala ca ramanerea homeopatiei la stadiul initial, de metoda terapeutica, inseamna perpetuarea unei prime faze de evolutie, de imaturitate si condamnarea la stagnare, la mentinerea ei in afara medicinii. Desi face obiectul a sute de carti si zeci de societati, neavand o baza stiintifica, homeopatia, ramasa in afara medicinii, este considerata "medicina alternativa". Situatie de neinteles, pentru ca homeopatia nu este o alta medicina (alternativa) ci medicina adevarata, abordata la nivel informational, adica apartinand medicinii viitorului. Pentru aceasta este obligatoriu ca homeopatia sa devina ceea ce este in realitate, o ramura a Farmacologiei homeopate.
Astfel homeopatia va ajunge la maturitate si se va realiza o analogie perfecta cu alopatia, mergand pana la simetrie. In acelasi timp apropierea celor doua farmacologii va fi un argument serios ca fenomenul medicament este unul singur, ca Farmacologia este una singura, ca cele doua metode terapeutice trebuie privite impreuna, completandu-se reciproc. Se va putea actiona pe doua directii. In primul rand, prin folosirea legii similitudinii la nivel molecular si celular, descoperirea mea, descrisa intr-un articol separat, publicat in acest numar al revistei. In al doilea rand, pe langa nenumaratele virtuti terapeutice, medicamentele homeopate vor putea fi folosite ca instrumente de cercetare, cu potential greu de anticipat.
CEA MAI MARE GRESEALA A MEDICINII
Ca un enunt general, se poate spune ca, in domeniul medicamentului, in loc de normalitate si toleranta s-a ales anormalitatea si intoleranta. De aceea consider ca semnalarea acestei greseli este indispensabila pentru medicina sec.21.
Greseala consta in faptul ca, cele doua metode terapeutice, alopatia si homeopatia, au fost percepute totdeauna ca doua entitati opuse, antagoniste, s-au exclus reciproc, au devenit rivale si au fost in permanent razboi.
In realitate, ele sunt analoge, echivalente si complementare, ca doua jumatati ale unui intreg.
Fapt fundamental, obligatoriu de luat in considerare, ele nu sunt rezultatul unor idei fanteziste, nici macar teoretice, cu valabilitate temporara. Ele sunt expresia unei legi universale a naturii, deci foarte precisa si perena, legea dualitatii. De aceea, cu certitudine, opunerea lor este o greseala enorma. Tot cu certitudine, ele vor exista permanent, fiind exclusa disparitia vreuneia dintre ele. Prin aceasta afirmatie doresc sa atrag atentia rivalilor si detractorilor homeopatiei ca eforturile lor sunt zadarnice, sortite esecului, pentru ca sunt impotriva legilor naturii.
Fiind ferm convins de necesitatea obiectiva a existentei homeopatiei, atrag atentia rivalilor ei ca, inventarea oricaror critici rivale ei, nu vor putea determina mentinerea ei In cadrul domeniului medicamentului, dar vor aduce, in continuare, pagube inestimabile, sanatatii umanitatii.
Dualitatea este un fenomen fundamental constitutiv al realitatilor din multe lucruri si fenomene ale naturii, care au doua stari (fete, componente) opuse, inseparabile, coexistente. Este calitatea a ceea ce este dublu sau prezinta o natura dubla. Cele doua componente fac parte integranta din lucrul sau fenomenul respectiv, exista In permanenta Impreuna, dar In anumite circumstante, se manifesta numai una din componente.
Dualitatea ne dezvaluie faptul ca, ceea ce percepem la un moment dat este, in realitate, In acelasi timp, si unul si altul dintre componente si numai aparent este sau unul sau altul. Dintre numeroasele exemple de dualitate mentionam, repaus-miscare, anion-cation, acid-alcalin, oxidare-reducere, electricitate pozitiva-negativa, depolarizarerepolarizare, excitatie-inhibitie, atractie-respingere, fata-verso etc.
Pentru cei care vor sa ia aminte le Impartasesc o invatatura foarte pretioasa pe care mi-au oferit-o experientele vietii. Anume, orice problema are cel putin o rezolvare valabila, cu conditia ca problema sa fie formulata corect, datele ei sa fie justificat introduse in enunt.
Daca exista o problema pentru care nu se gaseste nici o rezolvare, inseamna ca enuntul nu a fost corect formulat sau ca datele problemei sunt false. Exemplu pregnant ii ofera obiectiunea ca unele medicamente homeopate nu pot fi eficace pentru ca nu contin substante active. Afirmatia se bazeaza pe ideea ca toate actiunile asupra materiei vii trebuie sa fie legate de existenta unor substante materiale. Ideea este falsa, intrucat se stie bine ca exista frecvent cazuri de dereglari datorite stress-ului psihic, factorilor emotionali sau traumatici, fara interventia vreunei substante chimice sau germeni.
Realitatea obiectiva arata ca Farmacologia alopata si Farmacologia homeopata sunt strans legate intre ele. Farmacologia alopata se bazeaza pe efectele favorabile ale dozelor terapeutice, pe farmacodinamie. Este fiziologie aplicata la medicament sau fiziologie farmacologica sau farmacologie fiziologica. Toate functiile organismului pot fi cunoscute folosind medicamentele ca instrumente de cercetare. Terapia alopata se bazeaza pe faptul ca mecanismele de actiune ale medicamentelor sunt rezultatul efectelor asupra acelorasi componente ale tesuturilor, dar sunt de sens contrar celor produse de agentul patogen. Terapia alopata este o terapie coercitiva.
Farmacologia homeopata se bazeaza pe efectele toxicologice ale substantelor, este fiziopatologie aplicata la medicament sau fiziopatologie farmacologica sau farmacologie fiziopatologica. Toate bolile pot fi reproduse artificial prin medicamente, care pot servi pentru a fi cunoscute mecanismele patogenice ale bolilor.
Terapia homeopata se bazeaza pe faptul ca mecanismele de actiune ale medicamentelor sunt rezultatul efectelor asupra acelorasi componente ale tesuturilor, dar sunt In acelasi sens cu efectele produse de agentul patogen, cu deosebirea ca boala artificiala, produsa de medicament este mai slaba, procesele se deruleaza la un nivel energetic mai mic si organismul, prin mecanismele sale de reglare-autoreglare, alege nivelul cel mai mic energetic.
Terapia homeopata este o terapie reactiva. Din cele expuse se poate vedea ca fiecare din cele doua farmacologii ilustreaza cate o fata din cele doua fete posibile ale actiunii medicamentelor.
Cele expuse sunt importante pentru practica terapeutica.
Contrar unei opinii fara suport stiintific, ca cele doua tipuri de medicamente nu pot fi asociate, Intrucat mecanismele lor de actiune sunt sinergice, efectele lor se completeaza foarte bine si se potenteaza reciproc. In consecinta, daca o afectiune poate fi tratata bine cu un singur medicament, alopat sau homeopat, este logic sa fie tratata ca atare. In cazurile grave, care nu polfi rezolvate de un singur tip de medicament, este logic si stiintific sa se recurga la asocierea celor doua tipuri, alo pat si homeopat. Cu siguranta, efectele vor fi superioare.
Ca o concluzie generala, alopatia a avut o evolutie spectaculara pentru ca nu a fost conceputa ca metoda terapeutica ci s-a preocupat in primul rand de instrumental metodei, de medicament si-a dezvoltat o stiinta a medicamentului, Farmacologia (alopata) si a asimilat continuu progresele acesteia si ale stiintelor fundamentale. Toate progresele alopatiei se datoreaza Farmacologiei, deci medicamentului, instrumentului, nu metodei terapeutice, care este o aplicare practica, In clinica a proprietatilor instrumentului. Inevitabil, a Inregistrat si aspectele negative ale acestor progrese.
Deci alopatia reprezinta un foarte mare succes al spiritului uman, dar unul usturator, dureros, platit scump. Pentru cine observa atent istoria alopatiei pare clar ca ea a ajuns la maturitate, aproape de limitele unei maxime dezvoltari, de saturatie, cu posibilitati tot mai reduse de a mentine un ritm ridicat al inovatiilor si progresului.
La randul ei, homeopatia s-a remarcat prin rezultate terapeutice foarte valoroase si, In ciuda acestora, prin stagnare, prin lipsa totala de asimilare a progreselor medicinii si stiintelor fundamentale. Homeopatia reprezinta un mare succes, dar unul dezamagitor, un potential terapeutic impresionant, dar cu multe neimpliniri.
Cea mai mare greseala a medicinii, de dimensiuni uriase, a fost si a ramas separarea totala a celor doua metode terapeutice, alopatia si homeopatia, urmata de cultivarea deliberata, desi vadit nejustificata, a deosebiri lor dintre ele, de situarea lor pe pozitii opuse, antagoniste, rivale si de declansarea unui adevarat razboi fratricid, care dureaza de peste 200 de ani.
Si, evident, cum orice razboi nu aduce nimic constructiv ci este totdeauna distructiv, aduce pagube si nenorociri si acesta a avut urmari dintre cele mai nefaste asupra sanatatii umanitatii, cu pierderi inestimabile , suportate de toti bolnavii planetei, fara ca ei sa aiba vreo vina.
CEI DE FACUT
Repararea greselii, existenta de peste 200 de ani, este simpla In teorie, dar foarte dificila In practica. Cu cat se va actiona mai rapid si mai ferm cu atat va creste substantial aportul medicinii la sanatatea umanitatii. Totul este sa se recunoasca greseala si sa existe disponibilitatea si hotararea de a o inlatura.
Evident, trebuie Inceput cu recunoasterea greselii de catre comunitatea medicala internationala (medii academice si universitare, medici, organe si organizatii sanitare, nationale si internationale, societati si asociatii profesionale ale medicilor).
Este esential, de o importanta epocala, ca toata lumea sa renunte la rivalitatea seculara dintre alopatie si homeopatie, sa le recunoasca drept entitati egale ale domeniului medicamentului. Aceasta realizare istorica a omenirii, trezita din narcoza urii, va deschide orizonturi noi si nebanuite in istoria medicinii si umanitatii. Va fi foarte bine daca se va realiza o coexistenta constructiva. Ar fi ideal sa se ajunga la o colaborare pe planul cercetarii stiintifice si pe cel al practicii terapeutice. In mod concret, toti cei mentionati ar putea si ar trebui:
- sa accepte existenta, cu statut egal, a celor doua metode terapeutice, alopatia si homeopatia;
- sa accepte Farmacologia homeopata ca stiinta medicala a medicamentului homeopat si introducerea ei ca disciplina obligatorie In curricula tuturor facultatilor de medicina;
- In cadrul Farmacologiei homeopate sa se revizuiasca intreg continutul actual al homeopatiei clasice, cu Inlaturarea balastului depasit si introducerea multor elemente noi, specifice farmacologiei;
- sa se prescrie fara deosebire, medicamentele alopate si cele homeopate, de catre toti medicii, In ambulator si In spitale, numai pe baza criteriilor stiintifice justificatoare;
Realizarea acestor obiective ar putea acoperi mai multi ani.
Unele vorfi mai usor de realizat, de ex. introducerea Farmacologiei homeopate la toate facultatile de medicina.
O actiune care ar putea fi de mare utilitate ar fi Infiintarea unui Institut International de Farmacologie Homeopata, cu fonduri ale Uniunii Europene. Acesta ar trebui sa aiba ca obiectiv prioritar redactarea unui Tratat de Farmacologie homeopata. Eu am tiparit primele doua capitole ale viitorului tratat, partea generala si farmacologia aparatului respirator (3) (4). Ar trebui redactate si tiparite Inca circa 10 capitole. Am preconizat ca Tratatul sa fie structurat pe baza clasificarii ATC a medicamentelor alopate, adoptata de Organizatia Mondiala a Sanatatii pentru toate documentele sale din domeniul medicamentului.
Ca slujitor de o viata al medicamentului, am observat de mult timp, atat greselile mai mici si mai mari ale alopatiei si homeopatiei, mentionate In acest articol, cat si cea mai mare greseala a medicinii, din toate timpurile si le port In fiinta mea ca pe o povara apasatoare, pentru ca Imi dau seama de dimensiunile lor si de pagubele pe care le produc si sufar imens ca nu pot face nimic concret sa le diminuez sau sa le inlatur.
Totusi, nu ma pot margini sa raman uluit de faptul ca greselile respective se produc zilnic, frecvent si In toata lumea, dar nimeni nu le vede si, In consecinta, nimeni nu pune problema Inlaturarii lor.
De aceea, intr-o ultima incercare dureroasa, am Indraznit sa redactez acest articol, In speranta ca, poate, se vor gasi, totusi, oameni si autoritati, nationale si internationale, care sa vada si sa actioneze.
Nu pot incheia acest articol de suflet altfel decat subliniind, cu toata taria ca, daca separarea, rivalitatea si razboiul dintre alopatie si homeopatie au fost si continua sa fie, cea mai mare greseala din istoria medicinii din toate timpurile, rusinea medicinii, atunci renuntarea la separare, reconcilierea lor, acordarea unui statut egal pentru ambele, folosirea lor In egala masura In cercetare si In practica medicala si, de ce nu?, colaborarea lor, va reprezenta, cu siguranta, cea mai mare realizare a medicinii din toate timpurile.
BIBLIOGRAFIE
1. Blajeni A.C., Homeopatia, Editura Litera, Bucuresti, 1985, pag.36-40.
2. Boiron Ch., L 'avenir de /'homeopathie, Editura Albin Michel, Paris, 2004, pag.131.
3. Dobrescu O., Farmacologie homeopata (ecologica), VoI. 1, Editia III, Editura Universitara, Bucuresti, 2011.s
4. Dobrescu O., Farmacologie homeopata, VoI. II, Aparatul respirator, Editura Minesan, Bucuresti, 2009.
Anul aparitie: 2017
Nr, pagini: 1168 + 336
Autori principali:
Profesor doctor docent - Dumitru Dobrescu (Medic primar)
Conf. dr. Simona Negresti (Farm. primar)
Coautori:
Liliana Dobrescu (Medic primar)
Ruxandra McKinnon (Dr. st. nat. farm)
Pentru a vedea fragmente din carte dati click pe imaginea de mai jos:
