Descriere - Dreptul constitutional al Uniunii Europene
Daca cu ani in urma nu era de conceput a vorbi despre dreptul constitutional al Uniunii Europene, pentru ca aceasta era, pentru unii autori, o sintagma rezervata in exclusivitate statelor–natiune, astazi ne este tot mai clar faptul ca avem de-a face cu o noua constructie de tip federal, in cadrul careia statele membre ocupa locul entitatilor federate, iar Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene si actualele tratate in vigoare, impreuna cu principiile consfintite de acestea (al democratiei si statului de drept, principiul separatiei puterilor in stat, al egalitatii statelor in fata tratatelor, principiul efectului direct si al primatului dreptului Uniunii asupra ordinilor juridice interne) formeaza toate la un loc blocul de constitutionalitate al Uniunii. Procesul de constitutionalizare a Uniunii a fost unul indelungat, desavarsindu-se cu fiecare modificare sau revizuire a tratatelor constitutive, chiar daca de cateva ori popoarele statelor membre au respins ideea de constitutie europeana ca pe ceva nelegitim si de natura sa submineze suveranitatea statelor, atat in expresia sa interna, cat si externa.
Lucrarea de fata se inscrie in randul abordarilor indraznete si originale cu privire la dreptul constitutional al Uniunii Europene, oferind o sinteza temeinic documentata a problematicii, dar si o analiza critica a unor aspecte semnificative precum ar fi acela al caracterului Uniunii Europene ori cu privire la principiul separatiei orizontale a puterilor intre institutiile UE, principiul efectului direct, principiul primatului dreptului Uniunii etc.
Cele douasprezece capitole ale volumului sunt impartite in trei sectiuni – cea dintai dedicata prezentarii istorice si institutiilor Uniunii, a doua care abordeaza principiile activitatii celor trei ramuri ale puterii la nivelul Uniunii (urmand si in acest caz o abordare constitutionalista pronuntata), iar a treia parte care prezinta principiile ordinii juridice a Uniunii (efectul direct, efectul indirect, suprematia, prioritatea, caile de drept, raspunderea pentru incalcarea dreptului Uniunii, statutul drepturilor fundamentale in Uniune).
Lucrarea se remarca prin prezentarea originala, insotita de o selectare personala a autorului a reperelor fundamentale ale istoriei Uniunii ori ale jurisprudentei Curtii de Justitie a Uniunii Europene. Expunerea este insotita permanent de exemple sugestive, menite sa usureze intelegerea materiei.
In consecinta, lucrarea poate fi recomandata atat celor care se initiaza in materia dreptului Uniunii Europene, cat si celor care urmaresc sa aprofundeze aspecte constitutionale ale institutiilor dreptului Uniunii Europene.
Publicarea volumului a fost sustinuta si este recomandat de Centrul de studii de drept european al Institutului de Cercetari Juridice al Academiei Romane.
Uniunea Europeana exista de peste o jumatate de secol. Pornind in 1952 ca „Europa celor sase” intr‑un sector industrial determinat, Uniunea de astazi are douazeci si sapte de state membre si actioneaza in aproape toate domeniile vietii sociale. Structurile constitutionale ale Uniunii au evoluat in paralel cu aceasta crestere dinamica. Nascuta ca organizatie internationala, Uniunea a evoluat intr‑o federatie matura de state. Prin aceasta, Uniunea Europeana a suferit cea mai mare „transformare” a sa in primul deceniu al secolului XXI. Aceasta reforma fundamentala a inceput in 2001 cu Declaratia de la Laeken privind viitorul Uniunii Europene si si‑a gasit rostul – in pofida esecului „Tratatului de instituire a unei Constitutii pentru Europa” din 2004 – in Tratatul de reforma (Tratatul de la Lisabona) din 2007. Mai mult, Uniunea dupa Lisabona nu mai este Uniunea care era inainte. Cartea de fata prezinta structurile si puterile acestei Uniuni „reinnoite” in termeni constitutionali „reinnoiti”. Ea este fructul lectiilor si scrierilor mele in cursul ultimului deceniu – tumultuos. Adresez multumiri multor colegi si prieteni si in special lui Antonis Antoniadis, Amandine Garde, Konrad Lachmayer, precum si lui Dieter si Isolde Schütze. Pentru partea de redactare, multumesc in mod special lui Sinéad Moloney de la Cambridge University Press pentru rabdarea si profesionalismul nelimitate. Aceasta carte este dedicata lui Pierre Pescatore – cel mai mare „pictor” din secolul al XX‑lea al Uniunii Europene.
Cuprins:
Introducere: Dreptul constitutional al Uniunii Europene / 1
Partea I: Istorie si structura / 7
1. Istoria constitutionala: de la Paris la Lisabona / 9
2. Natura constitutionala: o federatie de state / 46
3. Structura politica: institutiile Uniunii I / 79
4. Structura politica: institutiile Uniunii II / 115
Partea a II‑a: Puteri si proceduri / 149
5. Puteri legislative: competente si proceduri / 151
6. Puteri externe: competente si proceduri / 187
7. Puteri executive: competente si proceduri / 222
8. Puteri judecatoresti: competente si proceduri / 256
Partea a III‑a: Drepturi si cai procesuale / 301
9. Dreptul european: efectul direct si efectul indirect / 303
10. Dreptul european: suprematie si prioritate / 344
11. Dreptul european: cai procesuale si raspunderi / 376
12. In particular: drepturile omului in Uniune / 406
Anul aparitiei: 2013
Nr. pagini: 492
Pentru orice solicitare contactati
departamentul Suport Clienti LibrariaOnline.ro, de luni pana vineri in intervalul 9-18.
LibrariaOnline.ro intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi
permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate pot fi
diferite fata de cele ale produsului este aceea in care producatorul aduce modificari specificatiilor
acestuia, fara a ne informa in prealabil.
Timpul maxim de procesare al acestei carti este de 4 zile.
Estimarea este exprimata in zile lucratoare si se refera la timpul maxim de aprovizionare si expediere.
Titlurile de curand epuizate sau cele aflate in curs de reeditare nu cad sub incidenta acestor estimari, iar disponibilitatea lor va va fi comunicata in 7 zile de la data comenzii.