Descriere - Hotararile CEDO in cauzele impotriva Romaniei - 2011 (Analiza, consecinte, autoritati potential responsabile - volumul VII)
Volumul cuprinzand hotărarile Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţate in cauzele impotriva Romaniei in anul 2011, ca şi primele 6 volume (1998-2010), acoperă o necesitate de mare importanţă in viaţa judiciară, in primul rand, in activitatea autorităţilor publice precum şi in mediile universitare, relevand un interes general semnificativ pentru intreaga societate.
De la inceput, observăm cu plăcere că "materia primă” este randuită cu pricepere şi cu migala judecătorului devotat misiunii sale şi incadrată in tiparele textelor Convenţiei, respectand cu fidelitate dispozitivul fiecărei hotărari.
Aceasta ordine metodică face ca accesul la temele şi hotărarile interesate, in mod concret, să fie facil şi rapid, iar publicarea la inceputul acestui an a tuturor hotărarilor contra Romaniei, pronunţate in perioada ianuarie-decembrie 2011, de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, este merituoasă şi lăudabilă pentru tinerii judecători, coordonaţi de domnul judecător Dragoş Călin, cat şi pentru Editura Universitară, sub auspiciile prof. univ. dr. Mihai Şandru.
Promptitudinea elaborării şi publicării acestui volum, in continuarea celorlalte, rezolvă, pentru viaţa judiciară, legislativă şi executivă, problema informării operative asupra jurisprudenţei recente a Curţii, in condiţiile in care, de regulă, publicarea obligatorie in Monitorul Oficial a acestor hotărari se face cu foarte mare intarziere.
Remarcabile, sunt, insă, observatiile şi concluziile, relevand cele mai semnificative rezolvări şi considerente din hotărari, pe care, autorii punand in valoare cultura lor asupra dreptului European al drepturilor omului şi a jurisprudenţei CEDO, le integrează armonios şi elocvent in acest tezaur de jurisprudenţă.
Dar, concluziile nu se opresc numai aici; adevăratul lor merit şi marea utilitate stau in evaluarea cauzelor care au generat incălcările stabilite de Curte, punand in evidenţă cu exigenţă şi imparţialitate, imperfecţiunile şi gravele disfuncţii de ordin legislativ, judiciar şi din practicile administraţiei publice precum şi unele din soluţiile adoptate in anul 2011.
Constat ca in concluzii se formulează clar şi răspicat cateva observaţii (pe care le-am făcut şi noi incă din august 2003, in mod repetat in numeroase lucrări şi luări de poziţie) vizand probleme structurale şi de o profundă gravitate, frecvent subliniate in hotărarile Curţii:
- ”Romania este printre puţinele state din Europa fără un cadru legislativ” privind existenţa unei proceduri interne de recurs efectiv pentru asigurarea termenului rezonabil de judecată a cauzelor, ceea ce a relevat şi Raportul Comisiei de la Veneţia”;
- "Practica judecătorească neunitară a instanţelor judecătoreşti reprezintă, fără indoială, o problemă de sistem sancţionată frecvent de Curte (hotărarea Zelca şi alţii din 6 septembrie 2011), un instrument eficient fiind recursul in interesul legii, a cărui compatibilitate cu garanţiile din art. 6 par. 1 depinde de "promptitudinea cu care este folosit şi de claritatea conţinutului hotărarii date”;
- ”Soluţiile Curţii din cauzele Mihăieş şi Senteş, pronunţate la 6 decembrie 2011, extrem de importante pentru instanţele interne, sunt de natură să pună capăt controversei legate de respectarea drepturilor garantate in contextul reducerii cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicării Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar” şi altele.
Relativ la aceste două decizii, insă, apreciem că recunoaşterea, de principiu, a marjei naţionale de reglementare, nu poate fi "discreţionară”, ci ea trebuie să fie exercitată in acord cu principiile stabilite in jurisprudenţa Curţii; aşa fiind, in cele două cauze, Curtea a constatat că statul roman nu a depăşit marja de apreciere şi nu a rupt justul echilibru intre cerinţele de interes general ale colectivităţii şi protecţia drepturilor garantate ale individului, intrucat măsura reducerii salariului lunar cu 25%, pe o durată de timp scurtă, de numai 6 luni (3 iulie - 31 decembrie 2010), in scopul asigurării echilibrului bugetar şi in circumstanţele speciale de criză economico-financiară, nu a fost o sarcina disproporţionată şi excesivă pentru reclamanţi.
Numai astfel, soluţiile Curţii sunt şi pot rămane de principiu, fiind aplicabile doar in asemenea circumstanţe şi cu respectarea criteriilor jurisprudenţei CEDO relative la interpretarea art. 14-15 din Convenţie şi, ca atare, la aplicarea art. 53 din Constituţia Romaniei, relative la restrangerea exerciţiului unor drepturi fundamentale. Or, Curtea nu a ascultat sau nu a vrut să audă de faptul că aceste restrangeri, in realitate, s-au aplicat nelimitat şi in mod definitiv, cu nesocotirea Legii nr. 118/2010, declarată constituţională tocmai pentru că restrangerea (reducerea) era limitată la o perioadă de numai 6 luni. De asemenea, Curtea a inserat in considerentele deciziei Mihăieş şi Senteş o simplă trimitere la hotărarea din cauza Mureşanu c. Romaniei (din 15 iunie 2010, nr. 12821/05), in care ingerinţa relativă la salariul neacordat a fost calificată ca o incălcare a art. 1 par. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie.
Un capitol important şi foarte bogat in date actualizate este acordat in concluzii "efectelor” hotărarii pilot din 12 octombrie 2010 in cauza Maria Atanasiu şi alţii c. Romaniei, formulandu-se limpede observaţia că "pană in prezent (după 1 an şi 4 luni) nu au fost adoptate măsuri legislative cu caracter general” impuse de aceasta hotărare, ceea ce accentuează starea de incertitudine şi depresie socială constantă de mulţi ani şi relevă sentimentul că soluţiile eventuale ce vor fi luate de puterea executivă şi cea legislativă nu vor putea satisface exigenţele Curţii şi nici aşteptările justiţiabililor.
In sfarşit, cu privire la activitatea CEDO din anul 2011, concluziile sunt meritorii căci ne infăţişează principalele elemente şi date statistice de natură a edifica pe cititor asupra rolului acestei instanţe europene, care, datorită volumului exagerat de mare de cauze este, in fapt, blocată şi se prezintă ca fiind "victima propriului succes”.
A devenit o problemă pentru europeni să accepte că la Curte se respectă cu fidelitate drepturile fundamentale, procedurile garantate de Convenţie, in condiţiile in care intreaga procedură este internă şi "invizibilă”, se păstrează tăcerea ani la rand şi, apoi, se pronunţă o decizie de inadmisibilitate, fără cale de atac, după 7-10 ani, de "arhivare” a cererii se judecă, in sfarşit şi se constată incălcarea de către o instanţă naţională a dreptului la un proces intr-un timp rezonabil (care a judecat in 6 ani, de exemplu un litigiu privind asigurări sociale şi pensii) sau a dreptului la un proces echitabil ori a unui drept salarial, ş.a.
Ca fost judecător la această instanţă europeană, in perioada cand Curtea era "sesionară” şi funcţiona incă filtrul Comisiei, cunosc eforturile ce s-au făcut in interiorul mecanismului CEDO, dar, prea puţin s-a realizat relativ la viitorul clar şi eficient al Curţii, mai ales in circumstanţele noi, in care, Uniunea Europeană va deveni probabil in scurt timp "Inalta parte” la Convenţie şi se va supune jurisdicţiei Curţii.
prof. univ. dr. MARIN VOICU,
primul judecător al Romaniei la
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Produsul face parte din colectia STIINTE JURIDICE SI ADMINISTRATIVE
