„Aspiratia omului catre vesnicie, in basmul lui Ispirescu, trebuie vazuta ca aspiratie catre perfectiune, catre purificarea individului fie si numai in sens moral, iar neputinta pastrarii ei, dupa ce a fost obtinuta, nu este marturia unui esec, ci acceptarea destinului, a conditiei umane, odata ce aceasta purificare simbolica a fost realizata. Succesul aventurii nu trebuie cautat in pastrarea vesniciei, si nici in pierderea ei, ci in trecerea intre cele doua stari dialectice prin si datori...
