Descriere - Magazinul de palarii magice

Accesoriul denumeste un element vestimentar secundar asociat unei componente principale, devenind dependent de aceasta, insa nefiindu-i indispensabil: de exemplu, cureaua, siragul de perle, cravata sau batista. Dar, ca intr-un joc paradoxal al detaliilor, aceste gaselnite estetice confera o infatisare distinsa individului care le poarta. Si cu adevarat pot schimba caracterul si pot modifica personalitatea! Povestea accesoriilor cu inrauriri cameleonice, in speta palaria, ne-o prezinta Sonja Wimmer, in cuprinsul cartii „Magazinul de palarii magice”.

Intr-un sat oarecare, mai exact in centrul sau, apare pe neasteptate un magazin mic de palarii. Sceptici, locuitorii nu-i vad rostul si-i considera aparitia inopinata o obraznicie. Dar, in ciuda privirilor aruncate pe furis cu neincredere, un tanar indraznet – Miguelito cel Fricos – decide sa-i treaca pragul. Nu dupa multa vreme, tanarul paraseste buticul, purtand o palarie frumoasa. Dar asta nu era tot! Nu doar infatisarea ii era schimbata, ci si intreg comportamentul!

Aspectul acesta nu putea fi trecut cu vederea de ceilalti si, rand pe rand, oamenii din sat s-au incumetat sa intre in magazin. Astfel, in jurul pravaliei si al palarierului ei s-au tesut o sumedenie de povesti, zvonindu-se chiar ca palariile ar fi magice. Purtandu-le, oamenii au inceput sa se schimbe, iar viata li se imbunatatea vizibil: palariile nu le mai erau simple accesorii, ci faceau parte din fiinta lor. La adapostul borurilor, oamenii aveau indrazneala de a deveni ei insisi, revelandu-si cele mai frumoase calitati, iar umbrele le dispareau.

Dar intr-o zi, o furtuna s-a abatut brusc asupra satului, smulgand frunzele copacilor si palariile de pe capetele oamenilor. Cand linistea s-a asternut iar, locuitorii au constatat ca au ramas fara palarii si ca magazinul, dimpreuna cu mestesugarul lui, disparusera. Vazandu-se in aceasta situatie, oamenii se simteau dezgoliti si vulnerabili si se intrebau ce sa faca…

In esenta, traiul si existenta lor nu depindea de posesia acestor obiecte vestimentare, ivirea lor in sat reprezentand mai degraba un pretext cu iz magic in favoarea schimbarii. Si primul care indrazneste sa afirme acest lucru este Miguelito, devenit curajos. Asumarea transformarii inseamna vointa, iar starea de a fi curajos, de a fi fericit sau de a fi empatic nu le era conditionata de un aspect superficial, ci de rostirea declarativului „vreau”! Purtarea accesoriilor valorifica aparenta, insa esentialul devine accesibil numai odata cu intoarcerea privirii spre launtricul propriu. Intelegand ca nu palariile magice ii ajuta sa devina ceea ce vor ei cu adevarat sa fie, locuitorii satului castiga lupta pentru dobandirea virtutilor.

Mijlocitor in procesul constientizarii de sine este chiar palarierul: desi nu discuta cu clientii sai, acesta ii asculta si le ofera sansa de a vorbi despre ei insisi, pentru a se (auto)descoperi si pentru a se intelege. In fond, disparitia acestuia si coincide schimbarii vizibile a oamenilor, misiunea lui putand fi considerata de-acum incheiata.

Culorile vii ale ilustratiilor reitereaza subsidiarul textual – permitandu-ne sa fim noi insine si castigand batalia asupra aparentelor, ne dovedim mai puternici decat ne-am gandi vreodata.