Descriere - Care este darul tau?

„Bine nu se vede decat cu inima. Esentialul e invizibil pentru ochi.” ne spune A. de Saint-Exupéry. Dar care este esentialul care scapa privirii, fiind revelatnumai decercetarea sufletului? Darul special pe care-l purtam cu totii in launtrul nostru, inca de la nastere. Povestea lui, a darului pe care trebuie sa-l mentinem viu, ne este relatatade Lavinia Nicoara si ilustrata de Aliona Bereghici, in paginile cartii „Care este darul tau?”.

A fost odata ca niciodata o mama – blanda, rabdatoare si cu vocea calda – ale carei rugi au fost ascultate: doua copile dulci ca mierea i-au fost daruite pentru a-i face din viata o bucurie! Privindu-le cu iubire, mama stia ca venirea lor aducea si lumii un folos, fiecare dintre ele purtand un dar special. Tara, fetita cu ochi albastri, era statornica si hotarata, puternica si de neclintit, asemenea unei stanci. Ina, pruncuta cu ochi verzi, era vesela, luminoasa, plina de bucurie, de dragoste si de caldura. Fetele cresteau in armonie, iar mama le amintea mereu ca in suflet le zace avutia cea mai de pret.

Dar, odata cu trecerea timpului, fetele deveneau din ce in ce mai nemultumite, pretuind mai mult calitatile celeilalte si uitand de comoara proprie. Tara se uita cu jind la bucuria pe care o aduce Ina celor din jur, iar Ina era invidioasa pe hotararea si determinarea Tarei. Tristetea se asternea pe chipurile fetelor, dar si pe cel al mamei. Aceasta din urma stia cat de greu le era copilelor sa-si intoarca privirea spre cele esentiale si sa isi valorifice propriul dar. Asa ca veni cu o solutie:propuse o calatorie spre varful de munte pe care il vedeau mereu de la fereastra din bucataria casei. Mama avea incredere ca, odata ajunse la destinatie, fetele isi vor fi regasit darul. Sa fie oare asa?

Cu siguranta. Dar nu parcurgerea drumului le ajuta pe fete sa se redescopere, ci confruntarea cu situatiile pe care calatoria le mijloceste. Oboseala si nemultumirea Tarei, respectiv dorinta ei de a se intoarce acasa, reaprind in sufletul Inei virtutilepe care acesta le depozita: empatie, blandete, dragoste. Pe de alta parte, frica si vulnerabilitatea Inei anima statornicia, increderea si fermitatea Tarei. In acest context, misiunea mamei era de-acum castigata: fetele ajung in varful muntelui intelegand ca darurile cu care au fost inzestrate le-a inlesnit parcursul. Mai mult decat atat, cele doua inteleg si ca virtutile raman vii numai in masura in care iti faci aproapele partas la ele. Darurile ascunse in suflet isi pierd farmecul si se risipesc. A face lumea un loc mai bun presupune, deci, pastrarea darului la lumina prin proiectarea lui continua asupra celor din jur.

„Care este darul tau?” isi intreaba autoarea Lavinia Nicoara cititorul. Raspunsul ni-l ofera chiar lectura cartii, invitandu-ne totodata la un moment de introspectie. Sa ne coboram, asadar, privirea in suflet si sa ne aflam degraba darul! Sa nu-l pastram intemnitat, ci sa-l propagam asupra lumii intregi, fiind noi insine dragoste, bucurie, lumina, marinimie sau pace!