Descriere - Aventurile lui Tom Sawyer (Mark Twain)

— Tom!

Niciun raspuns.

— Tooom!

Niciun raspuns.

— Ce-o fi cu baiatul asta? Hei, Tom!

Niciun raspuns.

Batranica isi trase ochelarii in jos si arunca o privire cercetatoare prin incapere; apoi si-i ridica din nou pe nas si privi pe sub ei. Rareori – sau poate chiar niciodata – se intampla sa priveasca prin ei cand era vorba de ceva atat de marunt si de neinsemnat ca un baietel; erau perechea ei cea buna, mandria sufletului ei, si erau facuti pentru „eleganta”, nu pentru utilitate – ar fi vazut la fel de bine prin doua ochiuri de plita. Timp de o secunda, chipul ei arbora o infatisare nedumerita, dupa care spuse, fara furie, dar totusi suficient de tare incat s-o auda si piesele de mobilier:

— Ei, ei, daca pun mana pe tine, o sa fie vai si-a…

Nu apuca sa-si termine fraza, caci deja se aplecase si lovea puternic pe sub pat cu matura, asa ca avea nevoie sa rasufle sanatos pentru a-si alimenta miscarile viguroase. Nu reusi sa trezeasca la viata decat motanul, aflat prin cine stie intamplare in zona vizata.

— N-am mai vazut niciodata un copil ca asta!

Se duse la usa, o deschise si ramase in cadrul ei, privind printre tulpinile de rosii si frunzele laurilor care populau gradina. Nici urma de Tom. Asa ca ridica tonul suficient pentru ca glasul ei sa rasune o distanta considerabila si striga:

— He-eeee-ei Too-om!

In momentul acela se auzi un zgomot usor undeva in spatele ei, iar ea se intoarse exact la timp pentru a-l prinde de pulpana hainei si a-i stavili incercarea de a o zbughi pe langa ea.

— Aha! Trebuia sa ma gandesc eu ca erai in dulapu’ ala! Ce-ai facut acolo?

— Nimic.

— Nimic! Uita-te numai la mainile tale! Ah, si la gura! Cu ce Dumnezeu te-ai manjit asa?

— Nu stiu, tusica.

— Las’ca stiu eu. Dulceata… asta-i la gura ta. De patruzeci de ori ti-am zis ca, daca te mai apropii de dulceata aia, o sa te jupoi de viu. Ia da-mi jordia aia!

Nuiaua se undui in aer… situatia devenea disperata…

— Hii! In spatele matale, tusica!

Batranica se intoarse cu repeziciune si-si apuca poalele, intr-o incercare instinctiva de a le feri din calea pericolului. Baiatul o zbughi in aceeasi fractiune de secunda, se cocota pe gardul inalt de lemn si se facu nevazut de cealalta parte a lui.

Matusa lui, Polly, ramase uimita un moment, dupa care izbucni intr-o serie de hohote pline de blandete.

— Al naibii baiat, oare n-o sa ma invat minte niciodata?

Anul aparitiei: 2011
Format: 20X14 cm
Nr. pagini: 232