Descriere - Insula pescarusilor

Castigator al prestigiosului Premiu Ion Hobana al Uniunii Scriitorilor din Romania, in 2011, romanul scriitorului si jurnalistului de radio Mircea Liviu Goga te va purta, dintr-un univers ale carui repere le cunosti si iti sunt familiare, intr-un multivers in care nenumaratele sensuri ale vietii iti vor da raspuns la intrebari existentiale.

Scris intr-un ritm alert, care nu iti ingaduie, pur si simplu, sa lasi cartea din mana pana la final, romanul ”INSULA PESCARUSILOR” - care beneficiaza de o incantatoare coperta de George Ionescu - iti va dezvalui secrete ale vietii pe care cu greu le poti afla din alta parte, transformandu-se astfel, dincolo de lectura savuroasa, intr-o investitie in propria educatie non-formala.

”In creier nu exista lumina, sunete sau mirosuri. Ceea ce ajunge la el dinspre simturi nu reprezinta decat semnale electrice pe care se straduieste sa le interpreteze si sa le ordoneze. O face pe baza unor algoritmi naturali cu care suntem dotati din nastere, dar si prin altii, dobanditi ulterior. De obicei, simturile ofera stimuli incompleti. Dupa cum s-a constatat, cam zece la suta dintr-o imagine e, propriu zis, primita dinspre ochi; restul de nouazeci la suta e completata de creier pe baza unor reflexe, analogii, comparatii, rememorari si asa mai departe. Asadar, e posibil ca acolo, afara, sa se intample multe lucruri pe care nu vom ajunge sa le vedem niciodata. Ar putea, de pilda, sa apara zane sau elfi. Dar la o anumita varsta ni s-a bagat in cap ca zanele si elfii nu exista, deci creierul va ignora ase- menea apariti.

Niste americani (sau asa cred) au facut o experienta pe niste pisoi. Din clipa in care au deschis ochii, pisoiasii au fost mutati intr-o camera circulara pe peretele careia erau desenate dungi orizontale, albe si negre. Doar dungi orizontale. Tavanul era alb, podeaua alba. Hrana si apa li se dadeau in vase largi, vopsite, la randul lor, in dungi orizontale. Si ingrijitorul avea un halat si pantaloni cu dungi orizontale.

Dupa sase luni, pisoii au fost scosi in curte. Cercetatorii erau curiosi: credeau ca nu vor putea sa se descurce deloc. Dar s-au inselat, pisoii umblau incoace si incolo explorand degajati si veseli noul mediu. Undeva, in curte, se afla un stalp subtire, de metal, infipt in pamant. Unul dintre pisoi, alergand si jucandu-se, l-a intalnit si a dat, pur si simplu, cu capul de el. S-a scuturat si a vrut sa treaca mai departe, dar iarasi l-a lovit cu capul. Un alt pisoi a patit la fel. Apoi, altul. Si uite-asa, cercetatorii au inteles ca pisoii nu puteau ocoli acel stalp dintr-un motiv foarte simplu: nu-l vedeau. Acel stalp, desi se afla acolo, pentru niste pisoi crescuti intre dungi orizontale era invizibil. Si la fel orice alt obiect pe care ochii pisicilor nu-l puteau asimila cu dungile intre care traisera pana atunci.

In realitate, ochii lor vedeau foarte bine stalpul, imaginea se forma perfect pe retina. Dar de-aici semnalul ajungea la creier, iar creierul refuza sa aduca imaginea stalpu- lui in constiinta pisicii.

Pentru un asemenea pisoi, pana si o poveste despre ceva vertical ar fi scandaloasa.

Un mediu de dungi orizontale este exact mediul in care sunt crescuti copii nostri. Pentru ca si noi, la randul nostru, am fost crescuti asa. Ceea ce stiinta nu cunoaste, nu exista. Ceea ce eu, sau tu, sau el nu intelegem este, in mod sigur, absurd.

Etcaetera.

Daca ochii tai recunosc cumva vreo linie verticala a existentei, vei fi, probabil, internat la balamuc sau discreditat. Nu exista fantome. Nu exista OZN-uri. Nu exista Omul Zapezii, nici Mos Craciun si nici Peter Pan. Toate astea sunt povesti, iar povestile nu sunt adevarate. Hai sa fim seriosi, sa ne vedem de treaba.

Din cand in cand, in viata noastra patrunde ca de nicaieri o linie verticala. N-o vedem, n-o recunoastem, dar ne izbim de ea si o numim soarta, ghinion sau blestem. Nu intelegem nici ce este si nici motivul pentru care a aparut. Si trecem mai departe fara sa banuim ca, daca ne-am sterge la ochi de orizontalitatea mediocra in care traim, am putea zari lucruri minunate, care ne-ar schimba viata. Nouazeci la suta din ceea ce vedem nu exista: e completat de creier. E ca si cand, uitandu-ne la un film, l-am vedea in proportie de o zecime, iar restul l-am imagina noi insine. Nouazeci la suta din ceea ce ochiul vede nu ajunge la constiinta noastra, pentru ca creierul selecteaza din imagini doar lucrurile pe care suntem programati sa le intelegem si sa le acceptam.

Uneori, in Statele Unite, din cauza unor defectiuni, pilotii avioanelor sunt siliti sa aterizeze pe autostrazi. Si s-au petrecut foarte multe accidente, pentru ca automobilele nu se dadeau la o parte sa le faca loc. Soferii nu vedeau avionul. Cum poti sa te afli la volan si sa nu vezi o ditai namila de avion care se aseaza pe autostrada in fata ta?

Simplu: nu esti pregatit sa vezi asa ceva. Nu te astepti. Iar creierul refuza imaginea.”

Numar pagini:344