Descriere - Caverne de otel

Prezentare: Despre autor:
ISAAC ASIMOV a fost cel mai prolific prozator american, numarul cartilor publicate sub semnatura lui depasind 440. Trilogia Fundatiei a primit un Premiu Hugo special, fiind considerata cea mai buna serie de romane SF a tuturor timpurilor. Marginea Fundatiei a fost recompensat cu un Premiu Hugo, fiind considerat drept cel mai bun roman SF al anului 1982, iar Dr. Asimov a fost desemnat, in 1988, Mare Maestru al Literaturii SF din America.
Cuprins:
1. Conversatie cu un comisar
2. Calatorie in expres
3. Incident intr-un magazin de pantofi
4. Prezentarea unei familii
5. Analiza unei crime
6. Soapte intr-un dormitor
7. Calatorie in Orasul Spatial
8. Dezbatere asupra unui robot
9. Elucidare din partea unui spatial
10. Dupa-amiaza unui detectiv
11. Evadare pe benzi
12. Cuvinte din partea unui expert
13. Comutare asupra masinii
14. Puterea unui nume
15. Arestarea unui conspirator
16. Intrebari privind un motiv
17. Incheierea unui proiect
18. Sfarsitul unei anchete
Introducere:
Povestea dinapoia romanelor cu roboti
"Transpunerea pe hartie a idilei mele cu robotii a inceput in ziua de 10 mai 1939, dar povestea de dragoste era mult mai veche, datand din timpurile cand eram un simplu cititor de science-fiction.
La urma urmelor, robotii nu constituiau o noutate in SF nici chiar in 1939. Oameni mecanici pot fi intalniti in miturile antice si legendele medievale, iar cuvantul ?robot? a aparut prima oara in piesa de teatru R.U.R. scrisa de Karel ?apek, care a fost pusa in scena intaia data in 1921, in Cehoslovacia, pentru ca dupa scurt timp sa fie tradusa in numeroase limbi.
R.U.R. era abrevierea de la ?Rossum's Universal Robots?, fabrica industriasului englez Rossum care producea fiinte artificiale destinate muncilor fizice, menite sa elibereze omenirea si sa-i ofere astfel mai mult timp dedicat creativitatii. (Cuvantul ?robot? provine de la un cuvant ceh insemnand ?corvoada?.) Desi Rossum era animat de intentii nobile, lucrurile nu s-au petrecut asa cum intentionase el: robotii s-au rasculat si au distrus specia umana.
Din adolescenta insa mi-a fost imposibil sa cred ca atunci cand cunoasterea prezinta primejdii, solutia poate fi ignoranta. Dintotdeauna am considerat ca solutia trebuie sa fie intelepciunea. In fata primejdiei nu trebuie sa dai bir cu fugitii, ci, dimpotriva, sa inveti cum s-o poti aborda fara sa te expui pericolelor.
La urma urmelor, aceasta a fost manusa azvarlita omenirii inca din clipa cand dintr-o anumita specie de primate a evoluat omul. Orice progres tehnologic poate fi primejdios. Focul a fost primejdios din capul locului si acelasi lucru se poate spune (ba chiar intr-o masura mai mare) despre grai ? si ambele continua sa ramana periculoase si in prezent ?, dar oamenii nu vor fi oameni fara ele.
In tot cazul, fara sa stiu cu exactitate ce anume ma dezamagea la povestirile cu roboti pe care le citeam, asteptam ceva mai bun, iar noutatea a sosit in paginile numarului din decembrie 1938 al revistei Astounding Science Fiction. Numarul respectiv continea povestirea ?Helen O'Loy? de Lester del Rey, un text in care un robot era descris cu compasiune.
In povestirea mea, pe care o intitulasem ?Robbie?, rolul principal ii revenea unui robot dadaca, iubit de copilul pe care-l ingrijea, dar temut de mama acestuia. Fred Pohl, desi pe atunci avea tot nouasprezece ani, ca si mine, era mult mai intelept. Dupa ce a citit povestirea, mi-a spus ca John Campbell, atotputernicul redactor-sef de la Astounding, nu o va accepta, deoarece semana prea mult cu ?Helen O'Loy?. Avea dreptate. Campbell a respins-o exact din motivul respectiv.
La scurt timp dupa aceea, Fred a devenit redactor-sef la doua reviste noi de science-fiction si el a cumparat ?Robbie? pe 25 martie 1940. Povestirea a aparut in numarul din septembrie 1940 al publicatiei Super-Science Stories, dar cu titlul modificat in ?Un ciudat tovaras de joaca?.
In anii aceia eram insa nemultumit de orice povestire pe care nu puteam sa i-o vand lui Campbell, asa ca, dupa un timp, am incercat sa-i propun alt text cu roboti. Anterior discutasem ideea cu el, ca sa ma asigur ca n-o va respinge din alte motive decat cele pur literare, si apoi am scris ?Rationament?, in care un robot imbratiseaza religia, ca sa zic asa.
Campbell a cumparat-o pe 22 noiembrie 1940 si a publicat-o in numarul din aprilie 1941 al revistei sale. Era a treia povestire pe care i-o vandusem si prima pe care o acceptase ca atare, fara sa mai solicite rescrieri. Am fost atat de incantat, incat am scris repede a treia povestire cu roboti, pe care am intitulat-o ?Mincinosul?, iar Campbell a acceptat-o de asemenea si a publicat-o in Astounding din mai 1941. In doua numere consecutive ale revistei imi aparusera doua povestiri cu roboti.
Dupa aceea, n-am mai intentionat sa ma opresc. Pornisem deja un ciclu.
Lucrurile nu s-au oprit insa acolo. Pe 23 decembrie 1940, pe cand discutam cu Campbell ideea mea despre un robot telepat, am constatat ca incepusem sa vorbim despre regulile care ar trebui sa guverneze comportamentul tuturor robotilor. Eu consideram ca robotii erau automate in care erau incorporate mecanisme de siguranta, de aceea noi doi am definit acele mecanisme de siguranta? care au devenit ?cele trei legi ale roboticii?.
Mai intai am definitivat aceste legi, apoi le-am utilizat explicit in a patra mea povestire cu roboti, ?Fuga in cerc?, care a aparut in numarul din martie 1942 al revistei Astounding. Cele trei legi ale roboticii apar prima data la pagina 100 a numarului respectiv. Am cautat in mod special detaliul acesta, deoarece, dupa stiinta mea, este intaia consemnare pe plan mondial a termenului ?robotica?.
In anii 1940 am scris alte patru povestiri cu roboti pentru Astounding: ?Intai sa prindem iepurele?, ?Evadare? (pe care Campbell a reintitulat-o ?Evadarea paradoxala?, deoarece cu doi ani in urma mai publicase o povestire cu titlul ?Evadare?), ?Evidenta? si ?Conflictul evitabil?. Ele au aparut in Astounding in numerele din februarie 1944, august 1945, septembrie 1946, respectiv iunie 1950.
Dupa 1950, edituri importante, mai ales Doubleday and Company, au inceput sa publice carti de science-fiction in editii cartonate. In ianuarie 1950, Doubleday mi-a publicat prima carte, romanul SF O piatra pe cer iar eu lucram de zor la al doilea roman.
Fred Pohl, care in acea perioada mi-a fost, pentru scurt timp, agent literar, s-a gandit sa-mi stranga povestirile cu roboti intr-un volum. Doubleday nu era interesata pe vremea aceea de antologii de proza scurta, insa o editura foarte mica, Gnome Press, s-a aratat doritoare sa publice volumul.
Pe 8 iunie 1950, culegerea de povestiri a fost predata la Gnome Press. Propusesem titlul Minte si fier, dar editorul a clatinat din cap.
? Sa-i zicem Eu, robotul, mi-a sugerat.
? Nu se poate, am replicat. Acum zece ani, Eando Binder a scris o povestire cu acelasi titlu.
? Cui ii pasa? a pufnit editorul (desi aceasta este o versiune eufemistica a adevaratului sau comentariu), iar eu mi-am ingaduit, destul de stanjenit, sa ma las convins. A doua mea carte, Eu, robotul, a aparut cu putin inainte de sfarsitul anului 1950.
Volumul continea cele opt povestiri cu roboti publicate in Astounding, ordonate insa in mod diferit, nu cronologic, pentru a obtine o succesiune logica. In plus, am adaugat ?Robbie?, prima mea povestire, deoarece imi placea, in ciuda faptului ca fusese respinsa de Campbell.
In anii 1940 scrisesem alte trei povestiri cu roboti, pe care Campbell fie ca le respinsese, fie ca nici macar nu le citise, dar ele nu se incadrau in succesiunea logica despre care am amintit, asa ca nu le-am inclus in volum. Atat ele, cat si alte povestiri cu roboti scrise in deceniile ce au urmat dupa Eu, robotul au fost incluse in culegeri ulterioare; toate, fara exceptie, au aparut in antologia Robotul complet (The Complete Robot) publicata de Doubleday in 1982.
Eu, robotul n-a reprezentat cine stie ce succes editorial in momentul lansarii, dar s-a vandut constant, chiar daca lent, an dupa an. Peste cinci ani, culegerea fusese retiparita intr-o editie Armed Forces, intr-o editie cartonata mai ieftina, intr-o editie britanica si in una germana (prima mea carte tradusa in strainatate). In 1956 a cunoscut chiar o editie brosata, la New American Library.
Singurul necaz era ca Gnome Press de abia isi ducea existenta si n-a reusit niciodata sa-mi dea declaratii clare de incasari semestriale, si nici cine stie ce drepturi de retiparire. (Acelasi lucru s-a intamplat si cu primele mele trei carti din ciclul Fundatia, care au fost publicate tot de Gnome Press.)
In 1961, Doubleday si-a dat seama de problemele prin care trecea Gnome Press si a rascumparat drepturile pentru Eu, robotul (si pentru Fundatia). De fapt, Eu, robotul a fost reeditata permanent de la prima aparitie, ceea ce inseamna de treizeci si trei de ani, in momentul cand scriu aceste randuri. In 1981 i-au fost cumparate chiar si drepturile de ecranizare, desi inca nu s-a turnat nici un film. A aparut de asemenea tradusa in optsprezece limbi straine, dupa stiinta mea, inclusiv in ruseste si idis.
Dar asta inseamna sa ma indepartez prea mult de la subiect.
Sa revenim la anul 1952, an in care Eu, robotul era cunoscuta drept carte publicata de Gnome Press, iar eu nu aveam nici o indicatie asupra unui posibil succes viitor.
In perioada aceea fusesera lansate reviste noi de science-fiction, de calitate excelenta, iar domeniul cunostea una dintre ?infloririle? sale periodice. The Magazine of Fantasy and Science Fiction aparuse in 1948, iar Galaxy Science Fiction in 1950, punand capat monopolului exercitat pana atunci de John Campbell si consemnand sfarsitul ?Epocii de aur? a anilor 1940.
Am inceput sa-i plasez texte lui Horace Gold, redactorul-sef de la Galaxy, si m-am simtit realmente usurat. Timp de opt ani scrisesem exclusiv pentru Campbell si ajunsesem sa ma consider autorul unui singur redactor-sef, iar daca se intampla ceva cu acesta, cariera mea de scriitor ar fi fost terminata. Succesul pe care-l inregistrasem vanzandu-i texte lui Gold mi-a alungat nelinistile in aceasta privinta. Gold mi-a serializat chiar al doilea roman, Pulbere de stele desi i-a modificat titlul in Tyrann, care mi se parea oribil.
Gold nu era insa singurul meu editor nou. I-am vandut o povestire cu roboti si lui Howard Browne, care a supervizat Amazing pentru o scurta perioada, cand aceasta a incercat sa fie o revista de calitate. Povestirea, intitulata ?Satisfactie garantata? a aparut in numarul din aprilie 1951 al lui Amazing.
Ea a reprezentat totusi o exceptie. In general, la momentul respectiv nu mai intentionam sa scriu alte povestiri cu roboti. Publicarea volumului Eu, robotul parea sa fi adus la un sfarsit firesc etapa aceea a carierei mele literare si voiam sa ma ocup de alte lucruri.
Gold insa, dupa ce-mi publicase un roman in serial, era foarte dispus sa continue cu altul, deoarece alt roman pe care-l scrisesem, Curentii spatiului, fusese cumparat de Campbell pentru serializare.
Pe 19 aprilie 1952, Gold si cu mine am discutat despre un roman nou care sa apara ca serial in revista Galaxy. Gold mi-a propus un roman cu roboti, dar am clatinat cu fermitate din cap. Robotii mei aparusera doar in povestiri si nu eram deloc convins ca as putea scrie un roman intreg cu acest subiect.
? Ba ai putea, a insistat Gold. Ce-ai zice de o planeta suprapopulata, pe care robotii preiau slujbele oamenilor?
? Prea deprimant, am mormait. Nu-s sigur ca as dori sa ma ocup de un subiect cu implicatii sociologice profunde.
? Poti sa-l scrii in nota care-ti convine. Iti plac romanele politiste, nu? Introdu o crima in societatea aceasta si un detectiv care trebuie sa rezolve cazul alaturi de partenerul lui robot. Daca detectivul nu poate rezolva cazul, isi va pierde slujba in detrimentul robotului.
Ideea mi-a starnit imaginatia. Campbell spunea adesea ca un text science-fiction politist este un paradox in sine ? progresele tehnologice pot fi utilizate pentru a-i scoate din incurcatura pe detectivi in mod neloial si in felul acesta cititorii ar fi trasi pe sfoara.
M-am asezat la masa pentru a scrie un roman care sa se incadreze in regulile politiste clasice si, asadar, sa nu-l insele pe cititor? dar in acelasi timp sa fie literatura science-fiction adevarata. Rezultatul a fost Cavernele de otel. A aparut in serial in Galaxy, in numerele din octombrie, noiembrie si decembrie 1953, iar in 1954 a fost publicat de Doubleday: a unsprezecea mea carte.
Fara doar si poate, Cavernele de otel a insemnat succesul meu cel mai de seama pana in momentul scrierii acestor randuri. S-a vandut mai bine decat oricare dintre cartile mele anterioare, a atras scrisori mai binevoitoare din partea cititorilor si (dovada cea mai buna dintre toate) Doubleday mi-a suras mai calduros ca oricand. Pana atunci, inainte de a incheia un contract, editura imi solicita planul general al intrigii si cateva capitole drept mostra, dar dupa aceea s-a grabit sa-mi puna contractul in fata imediat ce auzea ca as scrie inca o carte........"
Nr. pag:240
Cod 0447