Descriere - Ionesco. Elegii pentru noul rinocer

„Mama pastra cartea lui, Elegii pentru fiinte mici, ca pe icoana si stia poeziile acelea pe de rost. Ea nu s-ar fi suparat nici daca fiul ei ar fi ajuns actor. Daca ii place, zicea ea. Isi spuneau versuri, iar cind el ne vizita, se jucau, se strimbau, interpretau roluri inchipuite. Schimbau replici de parca jucau teatru adevarat, iar eu eram publicul lor, spectatoarea, nu participam, tu semeni cu tata, ziceau ei, dar nu ma suparam. Stiam ca asa e, eu semanam cu tata, trebuia sa fiu fata tatei, iar intre ei era o legatura care in teatrul lor ciudat ii facea sa para un singur rol cu doua fete, unul tinar, altul batrin, unul vesel, altul trist, daca mama era vesela, Eugen era trist, daca era invers, Eugen facea tot posibilul s-o inveseleasca, asa erau mama cu Eugen. Dansau amindoi uneori, nu aveam patefon, cinta Eugen sau cintau amindoi si dansau. Atunci se producea minunea, atunci mama noastra imbatrinita inainte de vreme intinerea, de parca atingerea fiului ei era fermecata. Devenea tinara, o fetita, si fericita si bucuroasa, ochii ii straluceau, obrajii se rumeneau si devenea frumoasa. Dansul lor magic, dragostea ca un fir matasos de lumina nevazuta intre mama si fiu.

Eugen nu putea accepta moartea ei prematura. Cind eram mic, ma ducea mama la cinematograf, daca o rugam, iar eu nu am dus-o niciodata, as vrea la un teatru, a zis ea si eu i-am raspuns: nu-mi place teatrul, nu vreau la teatru. Am stat departe de ea cit am locuit la tata, apoi la Craiova, am stat departe cit eram student, niciodata nu aveam timp pentru ea. N-am dus-o nicaieri, n-am bucurat-o cu nimic, in timp ce ea ne-a dat tot ce-a avut mai bun, a lucrat ca sa ne poata ajuta, sa ne ofere totul, iar cind si eu am avut, am baut toti banii cu prietenii. Am fost strain, am fost departe. Dureros de departe! Mama, hai sa jucam mai departe teatru, tu de la tine de sus, eu de aici de jos.”

Nascut pe 26 noiembrie 1909, la Slatina, Eugène Ionesco a fost primul copil al avocatului Eugen Ionescu si al Mariei-Tereza (n. Ipcar). In 1911 a plecat impreuna cu familia la Paris, unde tatal sau a sustinut doctoratul in 1916, dupa care a fost rechemat la Bucuresti si timp de sase ani sotia nu a mai stiut nimic de el, crezind ca a murit pe front. Cu putin timp inainte, familia trecuse printr-o drama: Mircea, cel mai mic dintre frati, a murit la virsta de un an si jumatate. Viitorul dramaturg s-a intors in Romania dupa divortul parintilor, in urma caruia tatal a obtinut custodia copiilor. A fost elev la Liceul „Sfintul Sava”, apoi student la Facultatea de Litere. A publicat un volum de versuri, Elegii pentru fiinte mici (1931), si un eseu critic, Nu (1934), precum si numeroase texte in presa vremii. In 1938 a obtinut o bursa la Paris pentru a lucra la teza de doctorat, dar s-a intors dupa doi ani, din cauza instabilitatii politice de acolo. La un an dupa rebeliunea legionara din 1941, a parasit Romania, fiind numit atasat cultural al Legatiei romane de la Vichy. Odata cu venirea comunistilor la putere, functionarii au fost rechemati, dar familia Ionesco (Eugen se casatorise cu Rodica Burileanu in 1936, an in care s-a stins din viata mama lui) s-a stabilit la Paris. In 1950 a avut loc premiera „anti-piesei” Cintareata cheala la Théatre des Noctambules. Au urmat ani prolifici, in care a scris piesa dupa piesa (cele mai cunoscute: Scaunele, Lectia, Rinocerii, Regele moare), fiind jucat pe cele mai importante scene din Franta, iar apoi din intreaga lume. In 1970 a devenit membru al Academiei Franceze, primul (si singurul) scriitor de origine romana care a obtinut aceasta distinctie. S-a stins din viata pe 28 martie 1994, la Paris. Este considerat un autor clasic al dramaturgiei de avangarda din secolul XX, promotor al teatrului absurdului.