Acest site folosește cookies pentru a furniza servicii și funcționalități personalizate. Prin vizitarea site-ului nostru, îți dai acordul pentru descărcarea acestor cookies. Am inteles

Poți afla mai multe despre cookies și poți schimba setările lor aici.

Carti in categoria Romane

Ordoneaza
:
VIVALDI
Tip afisare:
Pana in ultima clipa
"Până în ultima clipă", adică până la sinuciderea lui Hitler si a Evei Braun din 30 aprilie 1945 s-a aflat autoarea TRAUDL JUNGE, una din secretarele sale mai puţin cunoscute până în prezent - în preajma şefului ei. Amintirile redactate în 1945 şi publicate în 2002 aduc detalii inedite şi elocvente despre viaţa cotidiană dusă de Hitler şi colaboratorii săi în dif...
Editura 

VIVALDI

Coltul penatilor mei - Volumul II
Traducator: DUMITRU HINCU Eram o fire foarte inchisa si imprejurarile erau cat se poate de prielnice ca sa ma faca si mai inchisa si de aceea, de multe ori, nu reuseam sa spun oamenilor ca-mi faceau un bine. Pe de alta parte, in toata viata mea n-am spus cuiva nici: "Mi-ai facut un raul". Si la fel voi proceda si in aceste zile; altminteri ar insemna sa-i tradez si ar fi o dovada de rea credinta. Eram si excesiv de sensibila, ca toti oamenii pe care viata nu-i rasfata si nu se simt fericiti, ca...
Editura 

VIVALDI

Coltul penatilor mei - Vol. I
Traducător: Hincu Dumitru Aparută în Germania în opt editii, între 1908 şi 1917, nu s-a bucurat până astăzi de nici o versiune românească. Este o carte a unui moralist lucid, cu observaţii nu rareori incisive, hrănite atât din propriile-i experienţe de viaţă, cât şi de situaţiile întâlnite. Cititorii vor afla o regină cu o gândire liberă, neinfeudată nici ...
Editura 

VIVALDI

Saman
Acţiunea romanului ŞAMAN se petrece în secolul al XIX-lea. Doctorul ROBERT JUDSON COLE părăseşte Scoţia natală, plecând în Lumea Nouă să practice medicina la Boston. În America, el află despre leacurile indienilor băştinaşi şi miracolele vindecării naturale. Cartea urmăreşte apoi destinul fiului său, ROBERT JEFFERSON COLE, cunoscut tuturor sub porecla de SAMAN. Scris cu duioşi...
Editura 

VIVALDI

Rabinul
Om curajos şi cu principii, Michael King era deja rabin când se indrăgosteşte de Leslie, fiica unui preot creştin. RABINUL este povestea de dragoste infiripată între un bărbat şi o femeie care invaţă să facă faţă complicaţiilor unei vieţi neortodoxe, într-o lume în care evreii şi crestinii nu convietuiesc în deplină pace. O dramă în cautarea identităţii şi ...
Editura 

VIVALDI

Casa umbrelor - Teolinda Gersao
-25%
„Este un roman despre persoane, lume, viatã, bucuria de a trai. Chiar dacã vorbeste de moarte, se situeazã total de partea vietii, atat de importantã fiindcã este efemerã. Se situeazã si de partea rasului, deoarece este o comedie.“ Nr. de pagini : 240Anul aparitiei : 2004
Editura 

VIVALDI

Cartea blestemelor
O relatare fascinanta cuprinzand povestiri stranii dar adevaate despre VOODOO, HOODOO si blesteme culese din toata lumea, de acum prozaica Europa, pana in adancurile sumbre ale Africii; din trecut, de pe vremea Egiptului Antic, pana la sacrificiile umane din Nigeria zilelor noastre si la practicarea stravechilor ritualuri VOODOO si in SUA de astazi. Cartea cuprinde, printre altele: • blestemul faraonilor • ciclul mor?ii si blestemul familiei Kennedy • vehicule nefaste (de ex., ce...
Editura 

VIVALDI

Gheisa
Japonia. Japonia si fascinatia pe care o exercita asupra oricarui european. Japonia moderna, cu tot ce inseama tehnologie de varf, cu mancarurile si obiceiurile ei ciudate in ochii europenilor dar mai ales, Japonia veche, Japonia cea de demult, cu imparatii si dregatorii ei, imbraca?i in straie ciudate; cu samuraii ei, in stare sa-si dea viata pentru cei in slujba carora erau; cu varful mereu invaluit de ceata al muntelui Fijy, nelipsit din mai toate stampele vechi; cu minunatele ei pagode si g...
Editura 

VIVALDI

Ultimul evreu
Ultimul evreu este un roman alert, cu solu?ii surprinzatoare, dovedind înca o data arta de romancier a lui Noah Gordon, autorul acestei povesti ce îmbina armonios aventura, iubirea si culoarea epocii. Best-seller international, câstigator al premiilor literare Que Leer în Spania si Giovanni Boccaccio în Italia, Ultimul evreu le vorbeste cititorilor, pe fundalul istoric si romantic imaginat cu maiestrie de Noah Gordon, despre lupta eterna dintre prejudecata si libert...
Editura 

VIVALDI

Pamantul fagaduintei
"- Ştiţi din ce cauză vor avea mereu loc războaie? - Fiindcă amintirile sunt un impostor romantic, am spus. O sită care permite groazei să treacă printre ochiuri, dând-o apoi uitării şi transformând-o într-o aventură. La nivelul amintirilor, fiecare este un erou. Doar morţii şi-ar putea da părerea asupra războiului; doar ei au participat cu adevărat la război. Dar morţii trebuie s...
Editura 

VIVALDI

Doctorul
Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte-i poruncile, căci aceasta e singura îndatorire a omului.Este o dramă tulburătoare a unui vindecător înzestrat, un om pe care pasiunea de a învinge boala şi moartea îl poartă dintr-o Anglie saxonă brutală şi ignorantă către Ispahan, la şcoala celui mai mare doctor al timpului, cunoscut în Europa ca Avicenna.ISBN 973-9473-16-4844 paginiAnul 2004...
Editura 

VIVALDI

Fiii norocului
Nat şi Fletcher sunt doi fraţi gemeni cu însuşiri excepţionale pe care un joc al sorţii îi desparte încă din primele zile de viaţă. Norocul le rezervă amândurora destine de învingători: cariere stralucite, pozitii de conducere, iubiri cum rar se întâlnesc. în acelaşi timp, cei doi protagonişti se confruntă însă şi cu obstacole ce i-ar doborî pe alţii, trecând prin momente de sacrificiu şi îndo...
Editura 

VIVALDI