Dublu limbaj - William Golding

Apreciere: 7.0/7 (2 voturi)
Editura: UNIVERS
Status: Epuizat

Descriere - Dublu limbaj

William Golding (1911-1993), poate mai celebru pentru romanul Împaratul mustelor (1954) decât pentru Premiul Nobel pentru Literatura, pe care l-a primit în 1983, face parte din clubul restrâns al scriitorilor interesati si de stiinta, si de literatura. Chiar daca de mic a prins drag de scris, William Golding a studiat la Oxford stiintele naturii, e drept ca în paralel cu literatura engleza.

A publicat prima carte în 1934, un volum de poeme, dar, în scurt timp, izbucnirea celui de-Al Doilea Razboi Mondial l-a rupt de scris si l-a trimis pe front: a facut parte din Marina Britanica, a participat la debarcarea din Normandia si a luat parte la scufundarea celui mai mare crucisator german, nava Otto von Bismarck. Razboiul l-a facut sa vada umanitatea în tot ce are mai primar si agresiv, iar cartea în care se arata ca omul nu este fundamental bun, ci dimpotriva, ramâne capodopera Împaratul mustelor. Roman parabolic despre fondul primar de agresivitate si bestialitate, care iese la suprafata în circumstante limita, Împaratul mustelor spune povestea unui grup de pusti, care, aruncati pe o insula pustie, reproduc exact raporturile de forte din lumea adultilor, fiind capabili de cruzimi extreme. Desi cel mai cunoscut între operele complete ale britanicului, Împaratul mustelor, romanul de debut, este flancat de alte unsprezece romane, de doua volume de eseuri, piese de teatru si poeme.

Double Tongue este ultimul roman al lui William Golding, ramas nefinisat dupa moartea scriitorului. Povestea se învârte în jurul Ariekai, una dintre ultimele preotese ramase fidele cultului lui Apollo. Suntem transportati în vremuri tulburi, de schimbari si declin, în epoca în care dominatia romana începea sa muste din mostenirea Greciei. Fiica neiubita a unui om cu stare, Arieka îsi gaseste un rost lânga templu, salvându-se în acest fel de indiferenta familiei si de corul celor care nu dau doi bani pe ea. Golding, vechi iubitor al vechii Grecii, lasa aici întâietate unei voci feminine, care va spune o complicata si nuantata poveste despre credinta, despre crepusculul unei lumi, dar si despre intimitatea ca refugiu aspru, care se cere construit prin alegere personala si curaj.

Nr pagini: 160

Format: 11x18

An aparitie: 2009

Autor: William Golding

Editura: Univers

ISBN: 9781602571853

Pentru orice solicitare contactati departamentul Suport Clienti LibrariaOnline.ro, de luni pana vineri in intervalul 9-18.

LibrariaOnline.ro intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate pot fi diferite fata de cele ale produsului este aceea in care producatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.

Timpul maxim de procesare al acestei carti este de 8 zile. Estimarea este exprimata in zile lucratoare si se refera la timpul maxim de aprovizionare si expediere.
Titlurile de curand epuizate sau cele aflate in curs de reeditare nu cad sub incidenta acestor estimari, iar disponibilitatea lor va va fi comunicata in 7 zile de la data comenzii.

Vezi alte cărți scrise de William Golding

În stoc
Turnul. Volumul 103

Turnul. Volumul 103

William Golding

LITERA

PRP: 29,90 Lei (-23%) 23,02 Lei
Indisponibil
Lord of the Flies

Lord of the Flies

William Golding

PENGUIN BOOKS LTD

PRP: 59,00 Lei (-10%) 53,10 Lei
În curs de reaprovizionare
Imparatul mustelor

Imparatul mustelor

William Golding

HUMANITAS

PRP: 36,00 Lei (-17%) 29,88 Lei
Indisponibil
Piramida - William Golding

Piramida - William Golding

William Golding

LIDER

PRP: 35,00 Lei (-15%) 29,75 Lei
Vă rugăm să aşteptaţi, se încarcă datele ...

Acest site folosește cookies pentru a furniza servicii și funcționalități personalizate. Prin vizitarea site-ului nostru, îți dai acordul pentru descărcarea acestor cookies. Am inteles

Poți afla mai multe despre cookies și poți schimba setările lor aici.