Descriere - El si ea, adica noi

Povestea asta incepe asa, ca orice poveste: un El intalneste o Ea. Si incet, incet totul se schimba: din admiratie in atractie, din atractie in iubire si, ce credeti, din iubire in pasiune. Si schimbarea continua pana cand El si Ea devin Noi.

Este o poveste de viata, simpla, romantica, fulgeratoare, presarata cu erotism, intrigi si conflicte, asa cum se intampla in realitate. Tot ce conteaza pana la urma este doar lupta. Aceasta ne tine vii. Lupta pentru un vis, lupta pentru iubire, lupta pentru viata. Personajele sunt oameni la fel ca noi care traiesc sentimente intense si spera la o iubire, nu perfecta, nu ideala, ci la o iubire frumoasa, simpla, definitorie. Pana la urma viata nu inseamna perfectiune. Nu. E tocmai imperfectiune. Pana la urma viata nu este ratiune. Nu. E tocmai afectiune.

Gresim de multe ori in alegerea reperelor si ne ghidam mai mult dupa exemplele din jur, uitand astfel de viata noastra care este unica in toate sensurile ei. Si uitam sa traim. Sau traim cu teama. Teama de pacat, teama de gura lumii, teama de esec, teama de deceptie... Uneori nu reusim sa iubim tocmai pentru ca privim mai mult in jurul nostru si mai putin in noi insine. Personajele mele se elibereaza de prejudecati si reusesc sa invinga. Reusesc sa treaca peste toate barierele impuse de societate, sa se lase in voia destinului, sa accepte provocarea, sa iubeasca. Iubirea chiar invinge mereu, conditia e sa o lasam. - Autoarea

Fragment din cartea "El si ea, adica noi" de Petruta Petre:

"In sfarsit, dimineata! Ce noapte lunga! N-am inchis un ochi toata noaptea! M-am simtit aiurea de tot gandindu-ma la el! Da, am stat treaza toata noaptea cu gandul la el! M-am zvarcolit in asternuturi pana cand n-am mai rezistat, m-am plimbat prin casa, am incercat orice truc, numai sa-l scot din gand. Am apelat pana si la inghetata, ca o ultima solutie salvatoare, dar n-a dat roade! Oare de ce nu-l pot scoate din interiorul meu de unde a ramas prins?
Privesc ceasul ca pe un colac de salvare: 6:30. Iau ceva in fuga pe mine, fara sa ma gandesc prea mult cum arat, imi strang parul ravasit intr-un coc lejer, imi pun castile in urechi si ies in graba asa cum intrat in propria-mi casa... ca un hot.
Aerul rece imi face bine. Imi da o nota de revigorare. Parca dintr-o data ma simt altfel. Ura! M-am vindecat! Macar de-ar fi asa! Pornesc muzica si alerg la pas pe aleile pustii din parc. Nu sunt mare amatoare de sport, nici macar de plimbari lungi, dar azi am considerat vital sa fac asta. Ori obosesc suficient cat sa pot sa dorm, ori imi revin datorita aerului curat, ori nicio varianta nu va da rezultat si va trebui sa improvizez altceva. Oricum, nu va dura prea mult! Nu intru in panica. Stiu ca de obicei imi gasesc repede echilibrul si nu ma las doborata de povesti cu printi si fantasme
Miroase a toamna, a frunze moarte, a fosnet lugubru... Ma gandesc aiurea. Iar am dat-o pe Bacovia! In jurul meu e inca liniste, poate din cauza vremii umede, poate din cauza duminicii. E bine asa! Parcul gol e numai pentru mine. Imi tresalta inima usor cand se apropie o persoana. Sincer, ce probabilitate ar fi sa dau de el aici? In mintea mea exclud posibilitatea asta... e nula! Asta mi-ar lipsi acum! Nici nu as sti ce sa fac, ce sa zic! Nici nu as avea curajul sa-l privesc in ochi. Oare?
Arunc o privire spre ceas si schimb melodia, 7:30. O iau la pas usor catre casa. Duminica este ziua pe care o petrec in casa de obicei sau ies cu fiul meu la film."