Descriere - Cel mai iubit dintre pamanteni. Volumele I, II, III

Cel mai iubit dintre pamanteni este un roman cu mai multe paliere, mai multe teme si un numar mare de personaje: roman politic (despre obsedantul deceniu), roman de dragoste (istoria unui tanar profesor de filosofie, Victor Petrini, care are credinta ca, daca dragoste nu e, nimic nu e), un roman moral (mai exact: romanul unui moralist de clasa, in sfera existentiala, in genul lui Camus), in fine, un roman de moravuri despre lumea intelectuala si, in genere, despre lumea romaneasca in regimul totalitar comunist.

 Volumul I

Moartea e un fenomen simplu in natura, numai oamenii il fac inspaimintator. Vorbesc de moartea naturala, care adesea e o dulce ispita, inainte de a fi depus aici in aceasta celula, din care nu voi mai iesi decit pentru a intra intr-o captivitate perpetua, in plimbarile mele solitare pe la marginea orasului, pe poteci, uitindu-ma in jos si privind pamintul, un sentiment senin se insinua in sufletul meu, la inceput de dragoste pentru el, pamintul negru, tacut, linistit) apoi de atractie, de dorinta, un fel de melancolie, de nostalgie blinda, de a ma culca pe el si a ramine acolo intins pentru totdeauna. Ceea ce si faceam, stind cu ochii spre cer, pina ce adormeam. Ma trezeam coplesit de un adinc sentiment de regret: de ce m-am mai trezit?

Volumul II

Drumul spre o inchisoare si o noapte petrecuta in celula te indeparteaza de viata anterioara tot atit de mult ca si o calatorie de mii de kilometri. Toti ai mei erau acum departe si mai neverosimila mi se parea dupa-amiaza de ieri si mai ales orele petrecute de mine cu Matilda si rudele dupa plecarea musafirilor. Viitorul meu apropiat nu se turburase, dar acum, in aceasta celula, mi se lumina, desi raza lui se indeparta considerabil. Dar anticipez asupra starii mele de spirit. Aceste ginduri si sentimente si mai ales aceasta lumina indepartata care era viitorul meu imi aparura abia dupa ce, asa cum dorisem si nu sperasem sa se intimple, un ofiter superior, nu stiu daca era general sau chiar Generalul, seful Securitatii regionale, ma chema la el la orele opt. Uniforma si galoanele sale puteau fi de general, dar infatisarea era de plutonier. Poate chiar ca asta fusese si fusese inaltat in grad vertiginos? Oricum, ofiterii mei superiori, ca sa nu mai vorbesc de general, din scoala militara, aratau altfel.

Volumul III

Ma inselasem, mi se paruse ca gindea. Placerea ei pentru case prea insistenta si neconvingatoare nu numai ca nu mi se comunice ce deloc, dar spulberase cu totul timida vraja pe care ea mi-o inspirase gindind citeva minute impreuna cu mine.

In centru ma oprii. Ma uitai in dreapta si stinga, eu o luam, adica, intr-o parte, si ea in alta. Abia atunci parca se trezi si deveni constienta de o inconsistenta provocata de ea insasi si se uita la mine cu buzele usor intredeschise (perplexitate pe care incepusem s-o cunosc) si zise cu un stins regret " Si cum, nu putem si noi doi sa ne plimbam putin!?"

Aproape toti comentatorii au observat ca Victor Petrini este un alter-ego al lui Marin Preda. Daca Marin Preda, imediat dupa aparitia romanului, ar fi declarat "Victor Petrini c'est moi", nimeni nu ar fi considerat dezvaluirea senzationala (ca in cazul lui Flaubert), intrucat corespondenta dintre scriitor si personaj este evidenta.

Trebuie facute insa cateva precizari. Victor Petrini reprezinta ceea ce a ramas neexprimat din personalitatea lui Marin Preda, dupa ce acesta si-a scris romanele cu Ilie Moromete. Primul Marin Preda era sobru si practica o disciplina artistica de fier. Descria situatii si istorisea intamplari, fara sa le comenteze. Iar el insusi nu aparea in prim-plan. Cel de-al doilea Marin Preda, reprezentat de Victor Petrini, are comportamentul unui batran, care iese in lume cu hainele sifonate si cu cravata stramba, manifestand in plus tendinta de a vorbi prea mult despre sine, fara sa observe - sau sa-i pese - ca-i agaseaza pe cei din jur.

Alex Stefanescu

Cel mai iubit dintre pamanteni este cel mai mare efort creator pe care l-am depus pana in prezent. Pot sa spun ca, daca as fi fost mai tanar, n-as fi putut sa scriu aceasta carte; este deci rodul maturitatii biologice, dar si artistice. Acest efort a dat la iveala multe secrete ale fiintei mele si sper ca imaginatia mea sa nu fi fost secatuita. Din aceasta pricina, adica din aceasta stare de spirit de dupa scriere - stare de spirit care sper sa fie trecatoare -, mi-e greu sa-mi imaginez ca m-as mai putea angaja la o lucrare de astfel de proportii. [...]

Am amanat Delirul, volumul doi, pentru ca mi-am dat seama ca daca nu scriu acum aceasta carte, adica trilogia care a iesit, s-ar putea sa n-o mai scriu niciodata. De ce trebuia neaparat scrisa? Cine o citeste nu mai pune aceasta intrebare - nici siesi si nici scriitorului.

Marin Preda

Niciun scriitor de dupa razboi nu s-a bucurat de atata incredere din partea cititorilor ca Marin Preda (cu toate compromisurile - numeroase si vizibile - pe care le-a facut). Succesul sau in aceasta privinta se datoreaza calmului si sobrietatii cu care a tratat problemele de morala. In acest domeniu apar frecvent insi patetici si turbulenti, care, inainte de a intelege sufletul omenesc, vor sa-l reformeze. Marin Preda n-a bruscat nimic. El s-a apropiat cu sfiala de misterul vietii sufletesti. […] De aceea, si azi, cand ii citim textele, le citim ca pe un mesaj important, venit din partea unui initiat. Marin Preda stia ceva.

Alex Stefanescu