Descriere - Arta si destin

Oricat de slab, omul este dator sa reziste. Oricat te‑ai duce la fund si crezi ca ai ajuns la capatul rezistentei, ca esti pierdut, distrus, predat mortii, te agati intotdeauna de un gand, de o nadejde, de un fir de par ce te leaga de transcendent si te salti deasupra.

O biografie poate motiva o existenta. Arta, cu siguranta, un destin. In anii tineri alegerea Caii, in cazul lui Alecu Ivan Ghilia, a tinut mai cu seama de revelatie… Revelatia a fost singura in masura sa‑i permita ca prin ochiul interior sa poata intra in labirintul Sinelui. Revelatia are dimensiunea sacrului, optiunea doar pe aceea a mundanului. Artistul le‑a cunoscut pe amandoua, in proportii diferite, impletite potrivit unei dialectici a firii si unui adagiu semnificativ: credo, vides. Cine are acces la credinta va putea vedea cu adevarat. Ceva mai tarziu isi va aminti sfatul Maestrului Corneliu Baba: „ce vede ochiul, nu trebuie sa uite mana…”

Pictorul Ghilia nu are vocatia enorma a unui mistic, ci se asaza in orizontul intelectual al celui care are mai multe intrebari decat raspunsuri… A aflat de timpuriu ca Dumnezeu locuieste in fiecare opera frumoasa si, de aceea, dupa indelungate stari de peisaj unde a zarit uneori chipul Creatorului, a scrutat si propriul sau chip.

In buna traditie iconografica bizantina… Alecu Ivan Ghilia face din cele cateva autoportrete povestea unei existente… Intamplarea divina de a fi il obliga la reflectie si se gandeste pe sine cu emotia si curiozitatea intalnirii unui necunoscut. Chipul sugereaza sfintenia ca Mantuire, iar expresia, bucuria de a privi lumea in ochi.