Descriere - Spatiul si timpul in traditiile romanesti

Avem un loc, azi, numit Romania, o locuire, romanii, si un timp al acestei locuiri, aproape doua milenii daca includem si etnogeneza. Aceste doua milenii inseamna un timp „anume”, definit de ritmurile in care se desfasoara viata locuitorilor, de calendarul in care ea este organizata, spiritual, religios, ritualic, domestic, colectiv sau individual, la munca sau in sarbatoare. Astfel, particularitatea acestei lucrari este data de caracterul ei nespeculativ, de lipsa comentariului, de faptul ca sunt invocate numai formele autentice de expresie a credintelor populare romanesti. Mii de reprezentari, credinte, obiceiuri, incredintari, ritualuri, superstitii, randuieli, reguli, cutume, sunt adunate, ordonate atent, puse in valoare impreuna, pe teme legate fie de loc, si de tot ce se intampla in locuire, fie de timp si de organizarea vietii in cicluri si de evenimente care marcheaza trecerea.

Pentru toate credintele, traditiile si obiceiurile sunt folosite citate, adnotate imediat cu sursa. Intreaga lucrare este o compunere foarte precisa cu privire la viziunea, gandirea si proiectia romanilor cu privire la locul lor si la organizarea vietii lor in curgerea timpului. Este o incantare sa participi la spectacolul inimaginabil al desfasurarii acelei vieti dupa canoane reale. Cartea este poate cea mai importanta consemnare unitara in patrimoniul imaterial al poporului roman, este o reconstructie migaloasa a imaginii lumii dupa credintele si traditiile populare romanesti in format monumental.

Cartea include peste 400 de fotografii de epoca si contemporane, care ilustreaza aspecte fascinante ale vietii taranului de atunci si de acum.

Prima parte a cartii cuprinde reprezentari ale spatiului in credintele populare romanesti si incearca sa ofere o imagine cat mai completa asupra structurilor spatiale. Distingand, in primul rand, intre lumea aceasta si lumea cealalta, informatiile adunate ne prezinta, ca si in cazul calendarului popular, viziuni (uneori) extrem de diferite despre spatiul umanizat sau nu, rodul unor conceptii stravechi, cu o vietuire indelungata in acest areal cultural. Lumea aceasta este lumea vizibila, la care au acces si oamenii, ca fiinte vii, iar lumea cealalta este un univers paralel in care oamenii pot ajunge inca din timpul vietii (celalalt taram al basmelor, in care se ajunge prin coborari sau ascensiuni spectaculoase sau pur si simplu prin deplasari de lunga durata, in plan orizontal, spre marginile universului terestru).

Lumea aceasta este surprinsa de la origini, prin capitolele Facerea lumii, Apacosmica, Pamantul (cu accent pus mai ales pe legendele de origine), dupa care se face, treptat intrarea in universul umanizat. Pe pamant, in primul rand, vom vorbi despre spatiul umanizat in general, prin consideratii generale despre spatiu in credintele populare, apoi despre spatiul locuit de oameni: Casa, Interiorul casei, Exteriorul casei, Curtea, In sat. Se face, in continuare, trecerea spre spatiul neumanizat, in care oamenii ajung ocazional: In afara satului – Moara, Pe camp, In lan, La vie, La hotar, La raspantie, In padure; In lumea apelor – Apele terestre, La rau, Marea, Balta, lacul, Sorbul apelor, Apa Sambetei, Podul; prin reprezentarile legate de Munti, dealuri si vai se face treptat trecerea spre Lumea de sus, surprinsa de la origini pana la aparitia formelor de manifestare concreta, cunoscute de oameni si vizibile acestora: Cerul, Geografia cerului, Soarele, Luna, Stelele, Vazduhul, Vanturile, Ploaia, Piatra, Curcubeul.

Lumea cealalta nu mai este la fel de bogata in reprezentari, insa poate fireconstituita si ea, pe baza credintelor populare, cu destul de mare acuratete. Se vorbeste, in cele mai multe situatii, de o lume de jos, in care sunt localizate numeroase fiinte demonice, unde se afla Scoala de solomonie, dar si Rohmanii. Trebuie facuta o distinctie clara intre Cealalta lume a basmelor, vazuta ca un univers paralel, sub pamant, deasupra acestuia sau la capatul lui, in care locuiesc atat fiinte umane, cat si nonumane, caracterizata de numeroase deosebiri ce ii subliniaza caracterul aparte, bogatia. De partea cealalta, vorbim de o lume a mortilor, in care sufletele oamenilor se duc dupa moarte. Trecerea in aceasta lume este prezentata din momentul anterior mortii, prin ilustrarea nu numai a pregatirilor de expiere a sufletului muribundului si mai ales prin cele de asigurare a unei bune deplasari a acestuia in universul funebru, cat mai ales atingerea destinatiei finale. Credintele populare romanesti prezinta modele diferite de repezentare ale lumii celeilalte. Avem, pe de-o parte, Imagini arhaice ale lumii celeilalte, ce vorbesc despre Calatoria in lumea cealalta, Plecare, Drumul propriu-zis, Tara fara dor, dar si de o Viziune crestina a lumii celeilalte, in care avem o alta imagine a Drumului, vorbim despre Vami, Poduri, Drumul spre iad, Iadul, Geografia iadului, Draci, apoi despre Rai, Geografia raiului, Dumnezeu, Ingeri, Gradina raiului.

In sfarsit, o a treia parte a lucrarii o reprezinta credintele populare despre sfarsitul lumii. Daca am prezentat la inceput imagini legate de aparitia universului, ni se pare firesc sa includem si credintele care vorbesc despre extinctie si judecata de apoi, precum si despre ciclurile cosmice avute in vedere.

Credintele populare sunt grupate pe elemente ce se refera la traditii, obiceiuri, practici de propitiere (pentru bunul mers al vietii si al treburilor), practici apotropaice (aparator de rele si durere), practici cu caracter oracular, terapeutic, magic, consideratii despre starea vremii, precum si, in plus, credinte legate de originea elementelor discutate, prezentate la inceputul articolului.

A doua parte a cartii cuprinde calendarele poporului roman si pune in evidenta structura elaborata a reprezentarilor populare asupra timpului, sacru sau profan. Acest calendarul popular reprezinta o incercare de a aduna la un loc tot ceea ce constituie coordonata temporala a vietii taranesti, acel cand ce caracterizeaza intregul complex de practici magico‑rituale ce insoteste modul de a vedea lumea al omului vechilor societati traditionale.

In calitate de sistem de gandire in jurul caruia se aseaza intreaga arhitectura a mentalului traditional, calendarul popular se dovedeste a fi mai profund decat ar putea parea la prima vedere. Nu este numai o ordonare a timpului, o limitare a momentelor sacre in insiruirea cotidiana a zilelor profane, o tinere in evidenta a curgerii timpului. Rostuind lucrul si viata, calendarul este intr-adevar acea stiinta a vietii, randuiala a vremii, a sti cand sa faci sau cand sa nu faci un lucru. In felul acesta, anticipand principiul recomandarilor si interdictiilor, ne situam in plin cadru magic, pentru ca intr-adevar aceasta filozofie a vietii este chiar magia, depozitara cunostintelor, cea care, in cazul cunoasterii legilor ei, a cadrelor de manifestare a actiunilor specifice, putea garanta oamenilor acel acces la putere de care aveau nevoie. Daca in general existenta umana era guvernata de destinul implacabil, care nu putea fi nicicum influentat, prin intermediul magiei calendarului popular omul putea fi, in plan mic, un demiurg, un stapan al unei parti importante a destinului sau. Romanului taran nu-i trebuie carti astronomice, nici barometre, nici termometre, nici calendare tiparite. El e singur astronom si calendarist. Vremea l-a invatat a observa si a intipari bine in minte semnele de capetenie prin cari se poate cunoaste dintr-o zi in alta ce fel de vreme are sa fie, buna sau rea? ploioasa sau secetoasa? Aceste semne insa nu le pastreaza el numai pentru sine, ci, precum le-a mostenit de la parintii si strabunii sai, asa le impartaseste si explica el si copiilor sai si, astfel, din tata in fiu, din mosi in nepoti si stranepoti se pastreaza aceasta stiinta, care, cu tot dreptul putem zice ca de foarte multe ori intrece pe cea a calendaristilor si a astronomilor invatati.

Autoarea acestei opere este Antoaneta Olteanu, distinsa profesoara a Facultatii de Limbi Straine a Universitatii Bucuresti; asta alaturi de insusi poporul roman.