Descriere - Scrisuri I(1971-1989) Paul Goma

... chiar daca am fi fost, candva, „cei mai persecutati (de istorie)“, acel eventual trecut nu justifica acest prezent de zapaceala, de demisie, de atitudine de elev puturos care nu a invatat decat doua lectii: a smiorcaielii — ca el nu stie — si a datului vinei pe altul, pe altceva, niciodata pe sine; chiar daca, in trecutul apropiat, ca principali aliati ai lui Hitler, am fi fost „cei mai persecutati de istorie“ (prin Stalin), aceasta eventuala situatie nu explica actuala situatie de supusenie carcotasa (dar supusenie), de resemnare mistocara (dar nu mai putin resemnare) — si, mai ales, nu justifica, azi, absenta intelectualitatii, ca patura sociala, avind interese, teluri comune, aparindu-si-le, impunindu-si-le in corpore, cu mijloace comune.

„Nu avem traditie intelectuala“, se lamenteaza unii, iar altii: „Prin traditie, intelectualul roman este las, egoist, nu coboara in Cetate“. (...) Cum se face ca numai in Romania intelectualii nu pot, nu vor sa se constituie in intelectualitate?

Cum se face ca numai in Romania mai functioneaza „turnul de fildes“, in care intelectualul pretinde ca se retrage — in fapt, se ascunde; si nu in turn, la inaltime, ci in pivnita lui; si nu pentru a cugeta, netulburat, la destinul lumii sau pentru a face arta pura, ci pentru a nu auzi, a nu vedea, ca sa nu se spuna, cumva-candva, ca el stiuse - dar tacuse. (…)

Atata vreme cat cei care nu au facut (sau: nu mai fac) compromisuri se vor multumi doar cu atat, cu „cartea mea“, cu doar acea virtute romaneasca potrivit careia „om bun este acela care nu face rau“, nimic bun nu se va face. Lauda celor care, in aceste timpuri scoase din tatani, reusesc „sa nu faca rau“ — acestia sunt „oameni-buni“ — si atat; nu scriitori, nu intelectuali. Pentru ca scriitor nu este acela care doar scrie; nici intelectual acela care doar stie. Ci acela care spune, scriind, ceea ce stie-si-nu-tace. Altfel, se face complice al raului.

(1984)

„... fondul moral al lui Paul Goma e o cinste funciara, de-o intensitate putin obisnuita, o cinste activa, daca-i pot spune asa, care-l indeamna a-i lua in colimatorul sau pe mai toti contemporanii de oarecare semnificatie. Oamenilor le putem reprosa adesea compromisul. Lui Paul Goma i-am putea reprosa... lipsa de compromis. El practica o scrutare inumana, as zice, a semenilor sai, nedispus a le face nici cea mai mica concesie. Exagerari? Multe si recunoscute chiar de el insusi, caci instrumentul sau preferat il alcatuiesc lentilele maritoare. Un fir de praf poate deveni mare cat oul, dar el exista in realitate, nu e mai niciodata inventat. Putem glosa, evident, pe marginea jocului de proportii la care e supusa, sub condeiul aprig al lui Goma, o acuzatie sau alta, insa nu putem contesta grauntele (macar) de adevar de la care porneste.“

Gh. Grigurcu

„Dintre scriitori, Paul Goma are, fireste, cea mai mare cadere morala de a judeca si ar trebui sa ne bucuram si sa multumim Domnului macar in sinea noastra ca-l avem. El, singur, reprezinta intruparea paradigmei noastre morale si ar trebui sa-l acceptam asa cum este, necrutator si poate exagerand uneori, dar drept in esenta. El are in cea mai mare masura caderea sa ne ia la rost pe toti si de aceea, in loc sa tot strambam din nas si sa-i contestam excesele temperamentale si indrituirea de a ne judeca, mai bine am face sa-l ascultam si sa luam aminte la ce ne spune, fara a cracni prea mult. Memoria sa inclementa, la fel ca si aceea a celor care au umplut inchisorile comuniste si azi ne vorbesc, in sfarsit, constituie sansa eliberarii — si vindecarii — noastre mentale si morale de urmele comunismului.“

Virgil Podoaba

Numar pagini: 632
Anul aparitiei :2010