In noul sau volum, Gabriel Andreescu porneste de la observatia ca, desi construirea unei memorii colective este o preocupare perena a popoarelor si a statelor, niciodata nu a existat atata interes pentru politicile memoriei ca in epoca noastra. Energia tot mai mare investita in modelarea memoriei colective a creat un teren favorabil pentru folosirea ei abuziva, cu atat mai mult cu cat nu este insotita de un interes egal pentru edificarea unei etici adecvate a memoriei. Presiunile pentru globalizarea memoriei introduc de multe ori premise false si adesea ipocrite menite sa sustina asimetriile mai vechi sau mai noi. Au fost promovate si, in replica, delegitimate sacralizarea trecutului si, la celalalt capat, banalizarea lui. Astfel de atitudini hranesc un fenomen mai amplu pe care autorul il numeste globalizarea ipocriziei. Fenomenul se regaseste in transformarea memoriei intr-o arma care se multiplica pe linia frontierelor etnonationale si ideologice, in logica speciilor oportuniste. Fidelizarea fata de memoria grupului, disonantele de etica a memoriei incompatibile cu inteligenta, coruperea memoriei vor insoti inerent procesul general de globalizare. Solutia, considera autorul, ar consta intr-o abordare umanista a eticii memoriei, opusa celor etnice si ideologice. Nici abordarea umanista nu are cum sa construiasca o memorie universala comuna, dar poate asigura "memoriilor” standarde universale de fairplay.